“Legat adânc prin tot ce-mi are glia, pe acest pământ de cremene și vis, mi-e mult mai scump un sat din România, decât oricare Londră sau Paris, nu dau o seară în țara mea domnească, pe tot ce este în alte țări mai sfânt, cum nu dau nici colinda românească pe nici un cântec care-i pe pământ.”
În seara zilei de 28 decembrie 2017 Biserica „Întâmpinarea Domnului” din incinta USM a găzduit un amplu program de colinde și un spectacol crestin, susţinut de Corul „Buna Vestire” din s. Sălcuţa.
În deschidere, părintele Nicolae Jelihovschi a prezentat colectivul care și-a început activitatea în anul 1992 anume prin interpretarea colindelor. El a subliniat faptul că prin colinde ne învățăm să ne bucurăm cu adevărat de sărbători, deoarece ne învață în mod firesc: cuminţenia şi sfinţenia, transmise de Pruncul Iisus, de Fecioara Maria și de către de îngeri. Colindele fac parte din sufletul nostru, din cunoașterea credinței, a frumosului, pe care îl au creștinii bitori de Hristos”. Totodată părintele Nicolae i-a îndemnat pe cei prezenți la sărbători petrecute nu doar cu mica familie de acasă, dar împreună cu marea familie a Bisericii noastre.
La final, părintele Octavian Moșin, parohul bisericii, a mulţumit oaspeţilor pentru această minunată seară de suflet, oferindu-le colindatorilor daruri.
Colinda este o adevărată Evanghelie populară, o Biblie nescrisă a Naşterii Domnului. Sărbătorirea Naşterii Domnului în fiecare an ne arată că nu este o sărbătoare abstractă, ci este prezenţa permanentă a lui Hristos între noi:
„Astăzi S-a născut Hristos,
Mesia în chip luminos.
Lăudaţi şi cântaţi
Şi vă bucuraţi”