Din această toamnă la biserica Universității de Stat din Moldova se organizează mai multe activități și ateliere pentru tineri. Astfel, celora care sunt dornici să fie inițiați în teologia ortodoxă, li se oferă posibilitatea de a-și consolida cunoștințele în acest domeniu, ascultând cursul de lecții organizat în zilele de marți, începând cu ora 18.00.
În zilele de miercuri, tinerii sunt așteptați la o rugăciune comună, după care sunt organizate seri duhovnicești, în cadrul cărora sunt discutate diverse probleme duhovnicești.
Iar cei care sunt dornici de a participa la ateliere, sunt așteptați în zilele de luni, ora 18.00. În cadrul acestora tinerii au posibilitatea de a învăța cum se confecționează o cruciuliţă sau metanier, dar și a comunica și a se cunoaște mai bine.