Volumul “Mănăstirea Căpriana cu Schitul Condrița” a fost lansat în cadrul serilor duhovnicești desfășurate la USM

În cadrul serii duhovnicești desfășurate miercuri, 25 septembrie 2019, la Biserica “Întâmpinarea Domnului” din incinta USM, a avut loc lansarea volumului “Mănăstirea Căpriana cu Schitul Condrița (secolul al XV-lea- începutul secolului al XXI-lea)”.

Acest titlu vine să completeze seria de lucrări istorice accesibile atât pentru spațiul academic, cât și pentru cititorul de rând, cointeresat să-și îmbogățească bagajul de cunoștințe privind istoria așezămintelor monahale din republică.

La eveniment au fost prezenți  Academicianul Andrei Eșanu și dr. Valentina Eșanu, doi dintre autorii acestui volum, care au consacrat peste douăzeci de ani cercetărilor legate de istoria uneia dintre cele mai vechi mănăstiri din Republica Moldova.

La final, acad. Andrei Eșanu a răspuns la întrebările celor prezenţi.

Filed in: Noutăţi, Activităţi ASCO

Articole relevante:

O întâlnire de suflet la Biserica USM O întâlnire de suflet la Biserica USM
Săptămâna Religiei în L.T. ”Liviu Damian” din or. Râșcani Săptămâna Religiei în L.T. ”Liviu Damian” din or. Râșcani
Tinerii însetați de cele sfinte Tinerii însetați de cele sfinte
Gânduri către tineri: ziua a IV-a. Păstrați tinerețea! Gânduri către tineri: ziua a IV-a. Păstrați tinerețea!

Spune-ţi părerea

Publică comentariul

free counters
© 0645 Tineretul Ortodox. All rights reserved.
Proudly designed by Theme Junkie. | Локализация темы wordpress