Carte religioasă în parohia Napadova

În cadrul proiectului ”Cuvântul lui Dumnezeu împărtășit în fiecare casă” s-a ajuns în parohia ”Sf. Irh. Nicolae” din satul Napadova, raionul Florești.

Poposind în această localitate, de-a dreptul ai impresia că ești la ”capătul lumii”. O zonă deosebit de pitorească pe malul Nistrului, păstorită cu multă râvnă de către tânărul slujitor Ciprian Boian, preotul care vrea să dea un nou suflu localității, fiind implicat în școală și în diverse proiecte sociale.

Visul părintelui este să dea o nouă viață parohiei, pe care o păstorește mai bine de patru ani.

Pr. Ciprian încearcă să amenajeze curtea sfântului locaș, construind câteva edificii auxiliare.

Un prim obiectiv al părintelui este amenajarea unei biblioteci parohiale. În acest sens, prin concursul Asociației Studenților Creștini Ortodocși din Moldova și Asociației ”Sf. Filaret cel Milostiv” din Iași, la biserica din Napadova a ajuns un raft și primele cărți, din care credincioșii vor putea cunoaște cele dumnezeiești.

Filed in: Noutăţi, Activităţi ASCO

Articole relevante:

Conferința “Cum să-L cunoști pe Hristos”, desfășurată la gimmnaziul din or. Vatra Conferința “Cum să-L cunoști pe Hristos”, desfășurată la gimmnaziul din or. Vatra
Încheierea activităților din Săptămâna Tineretului Ortodox în parohia Sălcuța Încheierea activităților din Săptămâna Tineretului Ortodox în parohia Sălcuța
Activități de Săptămâna Tineretului Ortodox la Cruglic Activități de Săptămâna Tineretului Ortodox la Cruglic
Săptămâna Tineretului Ortodox în satul Peresecina Săptămâna Tineretului Ortodox în satul Peresecina

Spune-ţi părerea

Publică comentariul

free counters
© Tineretul Ortodox. All rights reserved.
Proudly designed by Theme Junkie. | Локализация темы wordpress