Seminar cu elevii din Gimnaziul din s. Valea Mare

Vineri, 17 noiembrie 2023, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Petru, Arhiepiscop de Ungheni şi Nisporeni, a fost desfășurat un seminar cu tinerii din Gimnaziul din s. Valea Mare, r-nul Ungheni. Conferențiarul evenimentului a fost preotul Vadim Corostinschi, parohul bisericii, dar și Președintele Asociației Tinerilor Ortodocși din Moldova, care a discutat cu cei prezenți tema: Ce alegem, aceea suntem: de la frumos la urâțenie există doar un singur pas – voința!

Tema a avut mai multe puncte de reper: ce ne reprezintă, avem voința liberă de a alege, cum o întărim, cum normalitatea vieții se schimbă odată cu dezvoltarea lucrurilor mai puțin bune în noi și unde putem ajunge. Tot aici s-a discutat despre legile morale și statale care ne limitează voința, dar ne întărește ca membri ai societății.

Un alt punct de reper a fost despre prietenie. Formele prieteniei între tineri, cum ajungem să avem prieteni, cine ne sunt prieteni, cei mai buni prieteni ne sunt părinții, etc.

Tinerii au fost activi, adresând întrebări invitatului și exprimându-și dorința de a mai participa la asemenea întâlniri de suflet.

La finele discuției, Dna Directoare a instituției, Angela Chilinciuc, a mulțumit oaspetelui și, la rândul său, și-a exprimat dorința ca pe viitor să se mai desfășoare seminare de suflet pentru elevi.

Sursa: atosmd.club

Filed in: Noutăţi, Activităţi ASCO

Articole relevante:

Conferința “Cum să-L cunoști pe Hristos”, desfășurată la gimmnaziul din or. Vatra Conferința “Cum să-L cunoști pe Hristos”, desfășurată la gimmnaziul din or. Vatra
Încheierea activităților din Săptămâna Tineretului Ortodox în parohia Sălcuța Încheierea activităților din Săptămâna Tineretului Ortodox în parohia Sălcuța
Activități de Săptămâna Tineretului Ortodox la Cruglic Activități de Săptămâna Tineretului Ortodox la Cruglic
Săptămâna Tineretului Ortodox în satul Peresecina Săptămâna Tineretului Ortodox în satul Peresecina

Spune-ţi părerea

Publică comentariul

free counters
© Tineretul Ortodox. All rights reserved.
Proudly designed by Theme Junkie. | Локализация темы wordpress