De la cartea din podul bunicii la o bibliotecă de carte duhovnicească

biblreligi-3La începutul acestui an, parohul bisericii ,,Întîmpinarea Domnului”, Octavian Moșin, a înființat biblioteca de carte religioasă în cadrul Universității de Stat din Moldova.

Biblioteca a fost inaugurată pentru toți cei intereasți de materia religioasă: preoți, profesori, seminariști, elevi, studenți, dar și credincioși care doresc să-și îmbunătățească cunoștințele religioase.

„La un moment dat m-am gîndit că este o crimă să ai atâtea cărți și să le ții acasă. Dorința sinceră de a înființa această bibliotecă de carte religioasă este de a da hrană duhovnicească tuturor celor înfometați”, spune Octavian Moșin.

Un compartiment aparte pe rafturile bibliotecii îl constitue cărțile vechi cu tematică religioasă, cărți din secolul XVII și XVIII. Cea mai veche carte este ,,Apostolul”, pe care preotul Moșin a găsit-o în podul bunicii. Astăzi este deosebit de valoroasă pentru că servește la cercetarea literaturii religioase, dar și în cercetarea filologică.

Fondul de carte al bibliotecii este de cinci mii de volume, majoritatea în limba română, dar și în limbile ucraineană, rusă și engleză.

Text: Vasile Maxim | stagiar Stiripozitive.eu

Filed in: Noutăţi

Articole relevante:

O întâlnire de suflet la Biserica USM O întâlnire de suflet la Biserica USM
Săptămâna Religiei în L.T. ”Liviu Damian” din or. Râșcani Săptămâna Religiei în L.T. ”Liviu Damian” din or. Râșcani
Tinerii însetați de cele sfinte Tinerii însetați de cele sfinte
Gânduri către tineri: ziua a IV-a. Păstrați tinerețea! Gânduri către tineri: ziua a IV-a. Păstrați tinerețea!

Spune-ţi părerea

Publică comentariul

free counters
© 5881 Tineretul Ortodox. All rights reserved.
Proudly designed by Theme Junkie. | Локализация темы wordpress