Încurajând presa ortodoxă online şi tinerii cu râvnă pentru Dumnezeu

IMG_0214În dimineaţa zilei, ÎPS Mitropolit Vladimir şi PS Episcop-vicar Ioan, au primit la reşedinţa mitropolitană membrii Colegiului de redacţie a portalului de atitudine şi gândire creştin-ortodoxă www.ortodox.md, care au venit însoţiţi de un grup de studenţi de la Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi din Moldova (ASCOM).

Protoiereul Octavian Moşin, parohul capelei studenţeşti din cadrul USM, a vorbit din numele colaboratorilor platformei www.ortodox.md despre realizările pe parcursul celor doi ani de activitate în spaţiul online:

„Înaltpreasfinţite Stăpâne, recent portalul Moldova Ortodoxă www.ortodox.md a depăşit numărul de 60 de mii de abonaţi în rețeaua de socializare Facebook, cărora le sunt distribuite zilnic ştiri, articole, interviuri şi diverse sfaturi şi cugetări creştine.

Săptămâna trecută portalul s-a poziţionat pe locul 10 în Clasamentul Paginilor de Facebook & Numărul de Fani, www.topbrands.md, ceea ce ne încurajează în acest efort mediatic, încât evenimentele religioase şi învăţăturile de zidire sufletească ajung la cât mai multă lume ce navighează pe Internet.

Mulţumim celor care colaborează, celor care citesc şi promovează portalul, precum şi tuturor celor care ne scriu că găsesc ceva bun sufletului pe această pagină.

Mulţumim Înalpreasfinţiei Voastre pentru încurajare şi cerem sfintele rugăciuni, pentru a continua această lucrare ziditoare!”

La rândul său, Vlădica Vladimir a mulţumit echipei redacţionale www.ortodox.md pentru efortul depus în promovarea valorilor Ortodoxiei în mediul online, în acest secol al dezvoltării tehnologiilor informaţionale:

„Preacucernici părinţi, dragi tineri, cum ar trebui să se comporte creştinii în acest secol al tehnologiilor, ca să facă faţă tuturor provocărilor? Răspunsul îl găsim la Sfântul Apostol Pavel care ne vorbeşte: „este bine ca omul să cunoască toate, dar nu toate sunt folositoare pentru sufletul omenesc”. Tehnologiile informaţionale pot fi folosite doar dacă sunt ziditoare de suflet.

Noi ca persoane înzestrate cu raţiune trebuie să analizăm ce este bine pentru şi ce nu. Dacă utilizăm internetul sau televizorul pentru a ne informa referitor la niște evenimente istorice, de cultură generală, dar mai ales pentru a ne îmbogăți duhovniceşte, folosirea tehnologiilor este binevenită, iar dacă acestea devin o sursă de tulburare a sufletului și a minții, ele devin periculoase și nerecomandate.

Astfel, trebuie să alegem cu mare atenție grâul de neghină.

Vă doresc la toţi, să dea Bunul Dumnezeu ca munca şi efortul depus de frăţiile voastre să fie cu adevărat spre zidire sufletească şi spre desăvârşire”, a menţionat Mitropolitul.

La final, Înaltpreasfinţia Sa a înmânat membrilor echipei redacţionale Moldova Ortodoxă, dar şi celor mai activi tineri de la Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi – Medalia Jubiliară „25 de ani de slujire arhipăstorească” şi diplome arhiereşti.

Filed in: Noutăţi

Articole relevante:

O întâlnire de suflet la Biserica USM O întâlnire de suflet la Biserica USM
Săptămâna Religiei în L.T. ”Liviu Damian” din or. Râșcani Săptămâna Religiei în L.T. ”Liviu Damian” din or. Râșcani
Tinerii însetați de cele sfinte Tinerii însetați de cele sfinte
Gânduri către tineri: ziua a IV-a. Păstrați tinerețea! Gânduri către tineri: ziua a IV-a. Păstrați tinerețea!

Spune-ţi părerea

Publică comentariul

free counters
© 7873 Tineretul Ortodox. All rights reserved.
Proudly designed by Theme Junkie. | Локализация темы wordpress