ASCO și-a sărbătorit sfântul ocrotitor

IMG_0766Astăzi, 21 mai, când Biserica Ortodoxă a serbat mărețul praznic al Înălțării Domnului, dar l-a și cinstit pe Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan Teologul, după privegherea de seară membrii Asociației Studenților Creștini Ortodocși din Moldova s-au adunat în biserica “Înâmpinării Domnului” pentru a-și cinsti sfântul ocrotitor.

Pentru această sărbătoare tinerii au pregătit un concert de cântări duhovnicești pe care le-au prezentat colegilor săi, dar și oaspeților prezenți. La invitația tinerilor și a președintelui ASCO, la eveniment a fost prezent și PS Ioan, episcop de Soroca și vicar al mitropoliei Chișinăului și întregii Moldove.

Preasfințitul Ioan i-a feliciatat pe cei prezenți cu serbarea sfântului ocrotitor și și-a amintit, că împreună cu părintele Octavian Moșin la crearea asociației, în anul 1996 au fost mebrii acesteia.  Preasfinția Sa le-a dorit tinerilor să-și păstreze râvna pentru credință pe care o au, dragostea pentru Hristos și pentru aproapele, dorindu-le și pe viitor realizări și fapte bune spre mântuirea lor și a aproapelui.

Părintele Octavian Moșin, preşedintele ASCO, i-a mulțumit PS Ioan pentru prezența sa și implicarea activă în activitatea asociației, totodată felictându-l cu prilejul prăznuirii mijlocitorului ceresc. Pr. Octavian i-a oferit Epsicopului Ioan o diplomă și o candelă lucrată de mână din partea ascociației.

Seara s-a finisat cu o agapă frățească, la care membrii asociației au vorbit despre lucrările înfăptuite, dar și-au împărtășit planurile pentru activitățile următoare. În închierea serii episcopul Ioan i-a inviatat pe toți la o rugăciune comună, care va avea loc la data de 3 iunie, în ziua cinstirii Sfinților Împărați Constantin și Elena.

Filed in: Noutăţi, Activităţi ASCO

Articole relevante:

O întâlnire de suflet la Biserica USM O întâlnire de suflet la Biserica USM
Săptămâna Religiei în L.T. ”Liviu Damian” din or. Râșcani Săptămâna Religiei în L.T. ”Liviu Damian” din or. Râșcani
Tinerii însetați de cele sfinte Tinerii însetați de cele sfinte
Gânduri către tineri: ziua a IV-a. Păstrați tinerețea! Gânduri către tineri: ziua a IV-a. Păstrați tinerețea!

Spune-ţi părerea

Publică comentariul

free counters
© 2813 Tineretul Ortodox. All rights reserved.
Proudly designed by Theme Junkie. | Локализация темы wordpress