Duminica a V-a după Rusalii la biserica “Întâmpinarea Domnului”, USM

IMG_0043Biserica Ortodoxă se află astăzi, 05 iulie 2015, în Duminica a V-a după Rusalii, cea a vindecării celor doi demonizaţi din Gadara. La Sfânta Liturghie, în bisericile ortodoxe s-a citit fragmentul evanghelic de la Sf. Ev. Matei (cap. 8, vs. 28-34, cap. 9 vs. 1). La Biserica „Întâmpinarea Domnului” din incinta USM, slujba Sfintei Liturghii a fost oficiată de un sobor de preoți în frunte cu Preotul paroh Octavian Moșin.

Pericopa rânduită de către Biserică a se citi la Sfânta Liturghie prezintă vindecarea celor doi demonizați din ținutul Gadara. În cuvântul său adresat celor prezenți la sfânta liturghie  pr. Octavian a explicat pericopa evanghelică făcând referire la lupta noastră duhovnicească cu cel potrivnic.

Tâlcuind pericopa evanghelică, părintele paroh a spus că prin aceasta, Hristos ne arată lupta permanentă, pe care oamenii o au de purtat în viaţa lor cu forțele răului. Cei doi oameni se îndrăciseră pentru că, în mod indirect, voinţa lor a permis acest lucru. Atunci când oamenii nu împlinesc poruncile lui Dumnezeu, împlinesc voia celui care este împotriva lui Dumnezeu, şi astfel, asemănându-se cu diavolul, se întâmplă chiar să se demonizeze.

Pr. Octavian le-a vorbit deasemenea creștinilor despre faptul că deși astăzi există foarte mulți oameni care sunt afectați și chinuiți de forțele răului, cel mai des ei caută vindecare nu în Biserică și la Dumnezeu, dar la numeroși vrăjitori și clarvăzători, care nu doar nu pot să-i vindice, dar le aduc și o mai multă suferință și îndepărtare de Dumnezeu.

„Mereu trebuie să avem credință și nădejde în bunul Dumnezeu, înțelegând că ne aflăm într-un război nevăzut cu forțele potrivnicului. Avem arme puternice împotriva diavolului: postul, rugăciunea și smerenia, să nu ne îndepărtăm de ele. Să ne străduim întotdeauna a pune la baza vieții noastre poruncile lui Dumnezeu și de a-L păstră pe Dumnezeu în sufletele noastre, nu ca locuitorii cetății Gadarei care i-au spus Mântuitorului: Pleacă de la noi. Căci acolo unde nu se sălășluiește Dumnezeu în inima omului, își face loc puterea celui rău”, a menționat părintele în închiere.
Filed in: Noutăţi

Articole relevante:

O întâlnire de suflet la Biserica USM O întâlnire de suflet la Biserica USM
Săptămâna Religiei în L.T. ”Liviu Damian” din or. Râșcani Săptămâna Religiei în L.T. ”Liviu Damian” din or. Râșcani
Tinerii însetați de cele sfinte Tinerii însetați de cele sfinte
Gânduri către tineri: ziua a IV-a. Păstrați tinerețea! Gânduri către tineri: ziua a IV-a. Păstrați tinerețea!

Spune-ţi părerea

Publică comentariul

free counters
© 4580 Tineretul Ortodox. All rights reserved.
Proudly designed by Theme Junkie. | Локализация темы wordpress