Duminica a IX-a după Rusalii la biserica Întâmpinarea Domnului, USM

123456Biserica Ortodoxă se află astăzi, 02 august 2015, în Duminica a IX-a după Rusalii, cea a Umblării pe mare și a potolirii furtunii. La Sfânta Liturghie, în bisericile ortodoxe s-a citit fragmentul evanghelic de la Sf. Ev. Matei (14, 22-34). La Biserica „Întâmpinarea Domnului” din incinta USM, slujba Sfintei Liturghii a fost oficiată de un sobor de preoți și diaconi în frunte cu preotul paroh Octavian Moșin.

În cuvântul de învăţătură adresat credincioșilor, părintele Octavian a tâlcuit pericopa evanghelică ce relatează despre umblarea Mântuitorului pe mare şi potolirea furtunii: “Toate lucrurile bune în viața noastră pot fi făcute doar cu ajutoul lui Dumnezeu. Avem acest îndemn și în adresarea lui Petru: Doamne ajută-mă, Doamne scapă-mă! Fară ajutorul lui Dumnezeu puțin ce putem realiza în această viață. Apostolul Petru a strigat şi Dumnezeu nu numai că l-a mântuit din primejdie, dar l-a auzit şi aceasta este speranţa noastră că Dumnezeu ne aude. Adesea mulți creștini își închipuie că Dumnezeu este undeva departe, în larg, asemenea cum L-au văzut ucenicii Săi. Dumnezeu este aproape de noi, atât de aproape încât ne aude pe fiecare, asemenea cum l-a auzit și pe Petru, deşi era o furtună puternică şi se spărgeau valurile de corabie. Atât de aproape era Hristos de Petru încât i-a întins mâna şi l-a scos din valurile care erau gata să-l acopere. Învăţătura evangheliei pe care am ascultat-o astăzi este că nu avem un Dumnezeu îndepărtat, necunoscut, ci avem de-a face cu un Dumnezeu în fiinţă şi persoană gata să ne întindă și nouă tuturor mâna, să ne scape și ajute din strâmtorări, doar că şi noi trebuie asemenea lui Petru cu încredere și curaj să strigăm: “Doamne, scapă-mă!” Să-l rugăm pe Domnul nostru, Iisus Hristos să ne întărească în această credinţa, să ne dăruiscă o rugăciune curată şi lacrimile mântuitoare ale pocăinţei ca să ne închinăm şi noi cu Apostolii, zicînd: „Cu adevărat, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu! Miluiește-ne și mântuieşte-ne ca să nu ne pierdem! „

Iar după slujbă, au fost sfinţite prinoasele aduse de credincioşi care au fost împărțite celor prezenți.

Filed in: Noutăţi

Articole relevante:

O întâlnire de suflet la Biserica USM O întâlnire de suflet la Biserica USM
Săptămâna Religiei în L.T. ”Liviu Damian” din or. Râșcani Săptămâna Religiei în L.T. ”Liviu Damian” din or. Râșcani
Tinerii însetați de cele sfinte Tinerii însetați de cele sfinte
Gânduri către tineri: ziua a IV-a. Păstrați tinerețea! Gânduri către tineri: ziua a IV-a. Păstrați tinerețea!

Spune-ţi părerea

Publică comentariul

free counters
© 5256 Tineretul Ortodox. All rights reserved.
Proudly designed by Theme Junkie. | Локализация темы wordpress