Hristos împărtăşit copiilor la paraclisul din incinta liceului „George Meniuc” din Chişinău

12948422_589688274526782_171580328_oDe sărbătoarea Bunei Vestiri, paraclisul în cinstea Sf. Ierarh Nicolae, din incinta liceului „George Meniuc” din Chişinău, a găzduit o adevărată sărbătoare pentru zeci de copii de la gradinițile Nr. 127, 66 și 16 din capitală.

Micuții, însoţiţi de părinți și educători, au asistat la Sfânta Liturghie praznicală oficiată de preotul-paroh al bisericii, Aviv Țâmbaliuc.

Copiii s-au rugat împreună cu cei prezenți la liturghie,  iar apoi au primit Sfânta Împărtăţanie, pregătindu-și sufletele pentru a întâmpina praznicul Învierii Domnului, pentru care ne pregătim cu toții. Preșcolarii au dovedit maturitate, aşteptând nemâncaţi împărtăşania cu „trupul şi sângele” Domnului, după cum au fost îndrumați din timp de educătorii și părinții care i-au pregătit pentru acest eveniment deosebit.

După ce au primit sfânta împărtățanie, pr. Aviv i-a îndemnat pe copilași, să le vorbească acasă părinților despre bucuria pe care au trăit-o în această zi, și să-și îndemne părinții să-i aducă cât mai des la biserică pentru a-L putea primi mereu pe Hristos.

Iar pentru matrurii prezenți părintele paroh a menționat că dacă părinții vor aduce copiii de timpuriu la Biserică, pentru a primi Sfânta Împărtășanie, aceasta va pune o temelie trainică pentru zidirea vieţii lor de mai târziu. Cu timpul, în ei se va naşte nevoia să meargă mai des la slujbele bisericeşti, să fie mereu în comuniune cu Hristos, Mântuitorul nostru.

Totodată părintele Aviv a îndemnat creștinii prezenți să jertfească din puținul lor pentru una din enoriașele bisericii, care are nevoie de un tratament costisitor, amintind că ,,binele făcut la nevoie, ți-l răsplătește înzecit sau chiar însutit Dumnezeu când nici nu te gândești’’.

La final toți micuții au primit în dar dulciuri, pentru a se bucura pe deplin de această frumoasă sărbătoare.

Natalia Lozan

Filed in: Noutăţi

Articole relevante:

O întâlnire de suflet la Biserica USM O întâlnire de suflet la Biserica USM
Săptămâna Religiei în L.T. ”Liviu Damian” din or. Râșcani Săptămâna Religiei în L.T. ”Liviu Damian” din or. Râșcani
Tinerii însetați de cele sfinte Tinerii însetați de cele sfinte
Gânduri către tineri: ziua a IV-a. Păstrați tinerețea! Gânduri către tineri: ziua a IV-a. Păstrați tinerețea!

Spune-ţi părerea

Publică comentariul

free counters
© 4424 Tineretul Ortodox. All rights reserved.
Proudly designed by Theme Junkie. | Локализация темы wordpress