„Dacă cineva este ascultător al cuvântului, iar nu şi împlinitor, el seamănă cu omul care priveşte în oglindă faţa firii sale; s-a privit pe sine şi s-a dus, şi îndată a uitat ce fel era. Cine s-a uitat însă de aproape în legea cea desăvârşită a libertăţii şi a stăruit în ea, făcându-se nu ascultător care uită, ci împlinitor al lucrului, acela fericit va fi în lucrarea sa“ (Iac. 1, 21-25).
În această duminică cîțiva tineri din Asociația Studenților Creștini Ortodocși, cu binecuvîntarea părintelui Octavian Moșin, președintele asociației, au hotărât să petreacă timpul liber, vizitîndu-l pe Ghenadie Zolotco din satul Onițcani, r-nul Criuleni.
În ajunul zilei sale de naștere tinerii i-au făcut o surpriză, cântându-i un sincer LA MULȚI ANI! Copleșit de emoții, tânărul a mărturisit că a trecut mult timp de când casa nu i-a fost plină cu oaspeți.
Cu ceva vreme în urmă, Ghenadie se bucura de lumea înconjurătoare, alergând cu tot felul de treburi, însă viața l-a lovit crunt cu o boală destul de gravă numită scleroză multiplă, o boală netratabilă. Astăzi abia de se ridică din pat. Pentru el fiecare zi este o luptă, iar nădejdea și ajutorul lui Dumnezeu îl ajută să treacă cu ușurință prin acest chin, ne mărturisește Ghenadie.
Se roagă Celui de Sus să revină la o viață normală.
Deși tinerii i-au bătut la ușă pentru a-i aduce bucurii, au recunoscut că s-au molipsit de optimism, de energie de la Ghenadie, înțelegând cât de valoros este actul de a fi alături de aproapele aflat în dificultate.