Săptămâna tineretului ortodox: mai mulţi tineri au mers în pelerinaj la Mănăstirea Curchi

IMG_5594Biserica este tot mai aproape de tineri. În cadrul Săptămânii Tineretului Ortodox a fost organizat un pelerinaj la Mănăstirea Curchi din raionul Orhei, acolo unde adolescenţii au participat la o discuție de suflet cu părintele Iov de la mănăstire.

„În biserică toată vremea s-a atras atenție tinerilor, dar mă bucur și de inițiativa de a forma o săptămână a tineretului. Este important ca tinerii să viziteze mănăstirile, bisericile deoarece de aici ei se pot hrăni duhovnicește”, a spus preotul de la Mănăstirea Curchi, Cristea Iov.

Tinerii au rămas încântați că au avut ocazia să viziteze lăcaşul sfânt, precum și peisajele și picturile de la mănăstire.

A urmat o discuție duhovnicească cu părintele Iov.

Printre activitățile organizate de Mitropolia Moldovei, în săptămâna Tineretului Ortodox, se numără şi campanii de salubrizare, acte de caritate, conferințe și alte acţiuni în care sunt implicați copii și tineri.

„Acest pelerinaj este unul din multele circa 20 de pelerinaje pe care le planificăm împreună cu tinerii noștri. Am planificat peste 60 de conferințe cu tinerii, în toate centrele raionale din republică”, a spus preotul Octavian Moşin.

Săptămâna dedicată tinerilor se va încheia cu slujbe.

Preoții din țară îi îndeamnă pe toţi oamenii să meargă în Duminica Floriilor la biserică şi să se roage pentru sănătatea celor apropiați și pentru pace în ţară.

sursa publica.md

Filed in: Activităţi ASCO

Articole relevante:

Conferința “Cum să-L cunoști pe Hristos”, desfășurată la gimmnaziul din or. Vatra Conferința “Cum să-L cunoști pe Hristos”, desfășurată la gimmnaziul din or. Vatra
Încheierea activităților din Săptămâna Tineretului Ortodox în parohia Sălcuța Încheierea activităților din Săptămâna Tineretului Ortodox în parohia Sălcuța
Activități de Săptămâna Tineretului Ortodox la Cruglic Activități de Săptămâna Tineretului Ortodox la Cruglic
Săptămâna Tineretului Ortodox în satul Peresecina Săptămâna Tineretului Ortodox în satul Peresecina

Spune-ţi părerea

Publică comentariul

free counters
© Tineretul Ortodox. All rights reserved.
Proudly designed by Theme Junkie. | Локализация темы wordpress