Conform Binecuvîntarii Înalt Preasfințitului Vladimir ,Mitropolit al Chisinăului și al Întregii Moldove în perioada Săptămînii Tineretului Ortodox ,”Centrul de zi ” ce activează pe lînga Biserica ‘Întrarea Maicii Domnului în Biserică”, din satul Ulmu, raionul Ialoveni, a găzduit un seminar cu tema ”Combaterea și prevenirea violenței în rîndurile tinerilor”. S-a hotărît de a discuta la această temă deoarece violența este o problemă a lumii contemporane. Manifestările acestui fenomen duc la forme agresive cum ar fi bătai, violuri, furturi, distrugeri de bunuri, și chiar unele mai socante precum crime și chiar razboaie.
Tinerii constituie, sau ar trebui să constituie, partea cea mai activă a societăţii, cea mai efervescentă şi plină de încredere în forţele proprii proaspăt descoperite. Aceştia se află într-o etapă a vieţii în care Dumnezeu le-a oferit tot ce este mai bun şi mai frumos pentru a se bucura de ele şi pentru a le aminti de bunătatea şi iubirea Sa de oameni. Însă de la acest fapt au deviat sau au apărut multe anormalităţi; astfel că în ziua de azi vedem mulţi tineri mutilaţi spiritual, iar o manifestare a acestei interiorităţi rănite este violenţa pe care şi-o însuşesc.
Tânărul ce face loc în viaţa sa violenţei, ce şi-o însuşeşte şi o aplică altora e un tânăr debusolat şi măcinat interior. El are nevoie de ajutor pentru a-şi găsi echilibru interior şi pentru a se stabiliza spiritual.
Deşi un astfel de ajutor poate veni şi din partea adulţilor nu are un impact asemănător cu cel venit din partea prietenilor, colegilor, cunoscuţilor – şi ei tot tineri. Un tânăr nu va reacţiona dacă va vedea oameni în vârstă mergând la biserică, însă va fi impresionat dacă va vedea alţi tineri de vârsta lui mergând cu bucurie în biserică. Va apărea curiozitatea şi astfel poate fi ajutat.
Ca tânăr creştin atunci când întâlneşti diferiţi oameni scindaţi interior ce se manifestă violent, indiferent dacă fac parte din şcoala ta, comunitatea ta sau chiar propria ta familie, trebuie să te apropii cu grijă şi blândeţe. Răbdarea şi exemplul bun sunt vitale pentru a salva un astfel de suflet ce se află pe calea pierzaniei.
Aducem sincere mulțumiri tuturor participanților!!!
Pr. Petru Pisica