iubiţi fraţi şi surori în Domnul
Cu ajutorul harului lui Dumnezeu, parcurgem treaptă cu treaptă urcuşul duhovnicesc spre marea Sărbătoare a Învierii Domnului. Dar pentru a ne bucura de taina Învierii lui Iisus Hristos, trebuie neapărat să trăim cu intensitate taina pătimirii şi Răstignirii Mîntuitorul, căci taina crucii ne descoperă taina Învierii, iar taina Învierii este pătrunsă de taina crucii.
În vinerea din săptămâna a VII-a a Postului Mare, întreaga Biserică şi creaţie îşi amintesc de îndelung-răbdarea şi bunătatea Domnului Iisus Hristos faţă de toţi oamenii, adică iubirea Sa mai tare decât suferinţele chinurilor şi decât durerile morţii pricinuite de oameni. Sinaxarul zilei ne arată că în Sfânta şi Marea Vineri se face pomenirea Sfintelor şi Mântuitoarelor şi Înfricoşătoarelor Patimi ale Domnului Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos: scuipările, lovirele peste faţă, palmele, insultele, batjocurile, haina de porfiră, trestia, buretele, oţetul, piroanele, suliţa şi, înainte de toate, crucea şi moartea, pe care le-a primit de bunăvoie pentru noi.
Pentru a comemora toate aceste patimi suferite de Iisus Hristos, Arhiereul Cel veşnic, creştinii au instituit la Ierusalim acel pelerinaj spre Golgota numit Via Dolorosa. Acesta se începea de la Tribunalul lui Pilat, din partea cea mai de jos a oraşului, şi continua până la Golgota. Evenimentul parcurgerii acestui drum este unul dintre momentele culminante din viaţa Mântuitorului Hristos.
Cu binecuvântarea Preasfinţitului PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni, pe data de 29 Aprilie 2015, ora 11.00, în oraşul Nisporeni se va face un pelerinaj care va comemora acea cale pe care a parcurs-o Hristos, pentru a ne reaminti patimile pe care le-a suferit Hristos şi pentru a ne împărtăşi de taina crucii suferinţei şi învierii pe care a purtat-o Hristos.
La acest eveniment important din viața Bisericii, de ceva timp, mai activ aici se încadrează și tinerii, cei care sânt dornici de a-L desoperi pe Dumnezeu. În această ordine de idei invităm toți tinerii noștri de a participa alături de noi la acest eveniment. Participând și anul precedent la Drumul Crucii, tinerii au trăit aceste evenimente.
Invităm tinerii să se încadreze la activitățile pe care le propune Sectorul Eparhial Activitate Pastorală pentru Tineret, pentru a studia Biblia și a crește o nouă generație cu dragoste în Domnul.
sursa vadimcorostinschi.info/