Pr. Alexandru Guțuleac în discuție cu tinerii la biserica Universității de Stat

14556085_371851289871779_880666598_nÎn seara zilei de miercuri, 05 octombrie, Părintele Alexandru Guțuleac le-a vorbit tinerilor despre ,, Originea sărbătorilor în Biserica Ortodoxa”.

Sărbătorile sunt zile anumite din cursul anului bisericesc, închinate fie amintirii unor fapte din istoria sfântă, fie cinstirii lui Dumnezeu sau a unora dintre sfinţi. Pentru creştini ele se deosebesc de celelalte zile prin faptul că încep prin participarea la sfintele slujbe prin care prăznuim sărbătorile. 

Cea dintâi sărbătoare de origine creştină este Duminica, în amintirea învierii Mântuitorului, eveniment care a constituit piatra de temelie a învăţăturii creştine. La aceasta s-au adăugat, în timp, începănd cu secolul al III-lea, sărbătorile în cinstea Mântuitorului, care amintesc principalele evenimente din viaţa sa. Íncepând cu secolul al II-lea, apar zilele de comemorare a martirilor şi mărturisitorilor care şi-au dat viaţa pentru Hristos. Din secolul al IV-lea şi mai ales din secolul al V-lea, când Biserica stabileşte definitiv învăţătura despre Maica Domnului, se fixează sărbătorile închinate Maicii Domnului. La acestea se adaugă cele închinate Sfintei Cruci, Sfiniţilor îngeri, persoanelor importante din Vechiul şi Noul Testament, marilor pustnici şi trăitori ai vieţii creştine pe cele mai înalte culmi de sfinţenie.

Sărbătorile sunt prilejuri de odihnă trupească şi de întărire sufletească, ele înfrumusetează viaţa creştinilor şi îi dă o valoare ce ţine de veşnicie.

Filed in: Noutăţi, Activităţi ASCO

Articole relevante:

O întâlnire de suflet la Biserica USM O întâlnire de suflet la Biserica USM
Săptămâna Religiei în L.T. ”Liviu Damian” din or. Râșcani Săptămâna Religiei în L.T. ”Liviu Damian” din or. Râșcani
Tinerii însetați de cele sfinte Tinerii însetați de cele sfinte
Gânduri către tineri: ziua a IV-a. Păstrați tinerețea! Gânduri către tineri: ziua a IV-a. Păstrați tinerețea!

Spune-ţi părerea

Publică comentariul

free counters
© Tineretul Ortodox. All rights reserved.
Proudly designed by Theme Junkie. | Локализация темы wordpress