“Prin ce îşi va îndrepta tânărul calea sa? Prin păzirea cuvintelor Tale”. Discuție cu Arhim. Iov (Cristea)

pr-iovÎn seara zilei de miercuri, 19 octombrie, arhimandritul Iov (Cristea), nevoitor al mănăstirii Curchi, s-a întâlnit cu tinerii Asociaţiei Studenţilor Creştini Ortodocşi. Tema propusă a fost: „Sfaturile Sfinţilor Părinţi pentru tineri.”

Având drept suport citatele biblice şi  învăţăturile marilor dascali ai Bisericii, părintele le-a vorbit celor prezenţi despre vârsta tinereţii, ispitele, greutăţile, dar şi frumuseţea acesteia .

Deoarece tinerețea este, în lumea aceasta trecătoare, simbol al frumuseții vieții veșnice netrecătoare, Dumnezeu a sădit în oameni, încă de la această vârstă fragedă, dorul căutării de ideal, de iubire sfântă şi de viață eternă, precum vedem în viața tânărului bogat din Evanghelie, care a constatat că fericirea deplină nu este dată de bunuri materiale trecătoare, ci de iubirea veșnică a lui Dumnezeu.

Părintele le-a recomandat tinerilor spre lectură Omilia a XXII-a către tineri a Sf. Vasile cel Mare, în care Sfântul Părinte atenţionează asupra faptului că mintea şi sufletul nu trebuie predate, încredinţate fără rezervă decât lui Hristos. În rest, în ceea ce-i priveşte pe autorii de texte profane ori cu provenienţă necreştină, este lansat avertismentul: „nu trebuie să daţi cu totul acestor bărbaţi cârma minţii voastre, cum aţi da cârma unei corăbii, şi nici să-i urmaţi oriunde v-ar duce, ci să primiţi de la ei cât vă este de folos şi să ştiţi ce trebuie să lăsaţi la o parte“.

S-a amintit despre fapta bună și dragostea pe care le așteaptă Mântuitorul de la noi, despre felul în care vor fi judecați oamenii, despre virtutea smereniei fără de care este foarte greu să avansăm în viaţa duhovnicească. Iar întrebările celor prezenți și-au găsit răspuns în cadrul discuției.

A consemnat Natalia Lozan

Filed in: Noutăţi, Seri duhovnicești

Articole relevante:

O întâlnire de suflet la Biserica USM O întâlnire de suflet la Biserica USM
Săptămâna Religiei în L.T. ”Liviu Damian” din or. Râșcani Săptămâna Religiei în L.T. ”Liviu Damian” din or. Râșcani
Tinerii însetați de cele sfinte Tinerii însetați de cele sfinte
Gânduri către tineri: ziua a IV-a. Păstrați tinerețea! Gânduri către tineri: ziua a IV-a. Păstrați tinerețea!

Spune-ţi părerea

Publică comentariul

free counters
© Tineretul Ortodox. All rights reserved.
Proudly designed by Theme Junkie. | Локализация темы wordpress