Activităţile taberei de vară creştin-ortodoxe din s. Ignăţei, Rezina

20140704_173417În perioada 28 iunie – 7 iulie, Direcţia Generală Învăţământ, Tineret şi Sport din raionul Rezina, a dat start odihnei la Taberele de Vară care s-au organizat în raion. Aceste tabere se desfăşoară în trei ture, unde se odihnesc numeroşi copii şi tineri, din satele raionului Rezina, dar şi din întreaga Republică. Una dintre tabere este situată în satul Ignăţei.

Deschiderea perioadei de activitate a început cu o rugăciune de binecuvântare şi sfinţire, oficiată de Prot. Ghenadie Boldişor, parohul Biseriicii  Naşterea Maicii Domnului. La eveniment au participat alături de copii şi numeroşi oaspeţi si parteneri care au contribuit la organizare: dna Lidia Lazar, şefa Directiei Invatamint, dna Dorina Roşca, directoarea taberei, dl Ion Ciorbă, şeful Secţiei Construcţii a Consiliului raional, dl Ioan Balan, primarul localităţii. A urmat partea festiva, prezentată de copii. După eveniment oaspeţii au fost invitaţi să viziteze creaţiile copiilor. Cu prilejul acestui eveniment, părintele Ghenadie le-a vorbit participanţilor despre importanţa rugăciunii, apoi i-a miruit pe cei prezenţi  si le-a oferit în dar iconiţe. Toţi doritorii au fost invitaţi să viziteze Biserica din sat.

Programul unei zile de tabără îi antrenează pe toţi copiii participanţi în activităţi menite să-i dezvolte pe plan fizic, intelectual şi spiritual. Supravagherea copiilor este asigurată în permanenţă de către educătorii responsabili, instruiți pentru a oferi copiilor un mediu sigur și recreativ. O tabără unde este prezent si un preot, este o metodă prin care tinerii se pot apropia de Dumnezeu şi a învaţă lucruri ziditoare.

Au fost organizate deasemenea vizite la mănăstirile din împrejurimi: Dobrusa si Pripceni-Curchi, la care copii au fost insotiti de către preotul Ghenadie Boldişor. La mănăstiri copii avut posibilitatea se închine sfinteniilor şi să afle multe lucruri interesante din rânduiala vietii monahale şi a sfintelor slujbe.

Scopul acestei tabere poate fi desemnat inclusiv drept unul misionar, fiind asigurat un cadru prielnic pentru ca copiii să poată auzi Cuvântul lui Dumnezeu, ca mai apoi şi să-l poată aplica în viaţa de zi cu zi.

           dna Pistrui Ioana , profesoara

Filed in: Noutăţi

Articole relevante:

”Cum să devenim mai buni?” – tema discuției cu elevii Liceului ”Alexandru cel Bun”, or. Sîngera ”Cum să devenim mai buni?” – tema discuției cu elevii Liceului ”Alexandru cel Bun”, or. Sîngera
Gala Tineretului Ortodox, ediția a VIII-a, desfășurată la Sălcuța, raionul Căușeni Gala Tineretului Ortodox, ediția a VIII-a, desfășurată la Sălcuța, raionul Căușeni
Biserica USM și-a sărbătorit hramul Biserica USM și-a sărbătorit hramul
Seară duhovnicească la biserica “Naşterea Maicii Domnului” s. Hîrtop, r. Floreşti, în cadrul proiectului “Uniţi în Fapte Bune” Seară duhovnicească la biserica “Naşterea Maicii Domnului” s. Hîrtop, r. Floreşti, în cadrul proiectului “Uniţi în Fapte Bune”

Spune-ţi părerea

Publică comentariul

free counters
© Tineretul Ortodox. All rights reserved.
Proudly designed by Theme Junkie. | Локализация темы wordpress