În cadrul săptîmânii Tineretului Ortodox, la 22 aprilie în comuna Hîrtopul Mare r. Criuleni a fost organizată o seară duhovnicească deosebită. Tinerii s-au adunat în biserica din s. Hîrtopul Mic de unde în frunte cu preotul Grigore Plăcintă au pornit un drum al crucii prin ambele sate.
Credincioșii cu icoane în mână și cântări duhovnicești lăudau pe Dumnezeu. Ajunși la biserica din s. Hîrtopul Mare în sala cu mese a bisericii a avut loc discuția cu credincioșii tineri ai satelor sus menționate. La această întâlnire de suflet au fost invitați și preoții Victor Gangan, parohul bisericii din s. Izbiște, preot misionar al raionului Criuleni și Nicolae Ciobanu, parohul bisericii din s. Cruglic, președintele Sectorului Sinodal Relații Culturale.
Tema abordată a fost: ”Problemele tinerilor”, punându-se accent pe viața duhovnicească. S-a vorbit despre comportamentul adecvat pe parcursul întregului an, nu numai în perioada Postului Mare, dar și despre Săptămîna Patimilor și Sarbătoarea Învierii Domnului. Tinerii au dat dovadă de interes oferind întrebări preoților. Prezent a fost și primarul comunei dul Anatolie Delimarschi, care a îndemnat locuitorii comunei să nu participe la focurile de ajun de sărbătoare vorbind despre pericolul extrem de mare în urma acestor focuri distrugătoare, iar preoții au susținut această ideie vorbind despre originea acestei tradiții păgâne dar și daunele spirituale ale acestei distracții.