Tabăra din 5-8 iunie 2016, privită prin inima participanților

DSC_8460Tabăra de odihnă din 5-8 iunie a fost una din cele mai bune tabere ATOM. Nu o spun numai eu, ci şi alți tineri voluntari care au mai participat la astfel de proiecte. A fost o experiență de neuitat pentru că am avut ocazia să ne odihnim activ trupeşte şi sufleteşte. Zilele începute şi terminate cu rugăciune au fost pline de activități la alegerea tinerilor. Meciuri de fotbal, partide de şah şi dame, volei au fost activitățile sportive de bază. Au fost foarte interesante şi captivante discuțiile pe teme ca liderismul în ortodoxie, aplicarea în practică a teoriei religioase, modul de a fi un tânăr binecredincios, toate desfăşurate cu participarea ÎPS Petru şi a Protosinghelului Nicodim Petre și a prot. Vadim Corostinschi.

M-a impresionat plăcut faptul că preoții au fost alături de noi şi au jucat cu tinerii fotbal şi volei, şah şi dame, au mers împreună cu noi după lemne în pădure şi am avut conversații de suflet. În încheiere spun că tinerii au rămas cu impresii şi amintiri plăcute de la această tabără şi au experimentat o altfel de distracție, cu rugăciune, odihnă şi întru Hristos.

     Lapp Tudor, 17 ani, Bravicea, Călărași

     Eu, ca un tînăr ortodox experiementat  în activități organizate de către ATOM, am avut parte de momente extraordinare la tabăra organizată în perioada de 5-8 iunie, cu genericul Tinerețea – De la egal la egal amical. Am simțit cu tot sufletul și trupul, o frumoasă senzație de armonie și prietenie dintre tineri cu tineri , și, în special, dintre tinerii și preoții episcopiei. Prin îmbrăcarea hainei de „om” a preoților, s-a creat o trainică legătură dintre adolescent și preot, trezind, prin activități de mare anvergură în comparație cu alte activități precedente, nu neapărat de genul dat, o pornire duhovnicească în sufletul fiecărui tînăr prezent la această tabără.

Urmările fiind benefice pentru biserica lui Hristos. Pe lîngă faptul că tinerii au legat noi prietenii, li s-au deschis alte orizonturi, mai diferite în comparație cu cele oferite de societatea din ziua de azi. Orizonturi mult mai benefice și vitale dezvoltării armonioase a unui adolescent.

Pe viitor, sper că astfel de tabere se vor mai organiza și vor mobiliza mai mulți tineri și mai mulți preoți. Fiindcă societatea de azi are nevoie de tabere ce cultivă virtuțile și valorile bisericii ortodoxe, are nevoie de tineri apți și dotați din punct de vedere duhovnicesc. Societate de azi are nevoie de un viitor solid, fertil. Are nevoie de tineri educați într-un spirit creștinesc.

     Slănină Bogdan, 17 ani, Lăpușna, Hîncești

     Această tabără a fost tare interesantă. Am învățat multe lucruri, de exemplu că trebuie să prețuim timpul petrecut căci nu se știe dacă mai ajungem și a doua zi, căci cea mai mare filosofie a Sf Vasile cel Mare a fost cugetarea la moarte. Am avut parte de cele mai frumoase clipe și mi-a plăcut atunci când am făcut cunoștință cu mai multi copii. Mi-a plăcut forte mult atunci când a venit Episcopul Petru și vă mai mulțumesc că ați avut rabdare cu noi și pentru tot timpul care la-ți dedicat pentru noi. Vă doresc succes ca să mai organizați astfel de tabere și multă sănătate.

     Cojocaru Alexandra, 15 ani, Chișinău

     Această tabără a lăsat o amprentă pentru toți membrii care au participat și sau dat cu părerea. Sunt sigur că această întrunire între preoți, tineri și voluntari a schimbat viitorul fiecarui tânăr. Aștept cu nerăbdare ca la anul să vin la  această tabără de a mă întâlni din nou cu cei dragi și de a reveni cu idei și puteri noi.

     Diaconu Cătălin, 13 ani, or. Ungheni

     Cu adevărat tabăra aceasta a fost una dintre cele care merită apreciate la cel mai înalt nivel… Aici am învățat  o cale corectă în viață și anume dragostea, prietenia, încrederea și respectul pe care trebuie să-l oferim tuturor. Tabăra aceasta a oferit marea șansă de a cunoaște ceva nou, de a învăța, de a oferi, de a munci, de a dezvolta cu adevarat un om în fiecare dintre noi…! Vă mulțumim că existați și că anume dumnevoastră sunteți cel care tinde spre niște tineri activi, dezvoltați nu doar fizic ci și intelectual, de a realiza visele în viață și de a face doar lucruri frumoase, anume pentru cunoștințele căpătate din lecțiile și seminarele dumnevoastră, iar mai ales tabăra care ne învață și care oferă cunoștințe noi..!!!

     Nicuriuc Paula, 15 ani, Florițoaia Nouă, Ungheni

    Mulțumim că ne-ați organizat așa o minunăție, am reușit să facem  multe lucruri importante pentru suflet cât ți pentru trup! Am fost înconjurați de niște preoți  deosebiți și copii minunați! Am  rămas cu niște amintiri extrem de plăcute!

     Cozari Capitolina, 16 ani, Milești, Nisporeni

sursa atosmd.net

Filed in:

Articole relevante:

O întâlnire de suflet la Biserica USM O întâlnire de suflet la Biserica USM
Săptămâna Religiei în L.T. ”Liviu Damian” din or. Râșcani Săptămâna Religiei în L.T. ”Liviu Damian” din or. Râșcani
Tinerii însetați de cele sfinte Tinerii însetați de cele sfinte
Gânduri către tineri: ziua a IV-a. Păstrați tinerețea! Gânduri către tineri: ziua a IV-a. Păstrați tinerețea!

Spune-ţi părerea

Publică comentariul

free counters
© Tineretul Ortodox. All rights reserved.
Proudly designed by Theme Junkie. | Локализация темы wordpress