Tema „Mergând spre Înviere” discutată cu elevii din Anenii Noi

13113346_598116740350602_1513154168_o-1024x683La invitaţia diac. Ghenadie Valuţa, profesor de religie la Liceul „M. Eminescu”, or. Anenii Noi, s-a realizat o întâlnire tematică cu părintele Octavian Moşin, preşedintele ASCO.

Genericul a fost „Mergând spre Înviere” şi a presupus o comunicare cu elevii claselor a VIII-a.
Elevilor li s-a vorbit despre Patimile şi Învierea Domnului, despre Lumina Sfântă, ce se aprinde în Sâmbăta mare, despre păcat şi virtute, precum şi despre ţinuta unui creştin în devenire.

A urmat prezentarea unei expoziţii pascale, la care au participat cu diverse lucrări elevii claselor gimnaziale.

Părintele Octavian Moşin a selectat 4 lucrări mai reprezentative, care vor fi premiate de către Direcţia mitropolitană.
La final, slujitorii au discutat cu dna Victoria Borisov, directorul instituţiei, stabilind identificarea unor cazuri de succes în rândul învăţăceilor pentru campania „Faţă către faţă”.

Filed in:

Articole relevante:

O întâlnire de suflet la Biserica USM O întâlnire de suflet la Biserica USM
Săptămâna Religiei în L.T. ”Liviu Damian” din or. Râșcani Săptămâna Religiei în L.T. ”Liviu Damian” din or. Râșcani
Tinerii însetați de cele sfinte Tinerii însetați de cele sfinte
Gânduri către tineri: ziua a IV-a. Păstrați tinerețea! Gânduri către tineri: ziua a IV-a. Păstrați tinerețea!

Spune-ţi părerea

Publică comentariul

free counters
© 8652 Tineretul Ortodox. All rights reserved.
Proudly designed by Theme Junkie. | Локализация темы wordpress