Tinerii voluntari ATOM în vacanță la mare în Bulgaria

image (1) Cu binecuvântarea Preasfințitului Petru, Episcop de Ungheni și Nisporeni, un grup de 7 tineri și prot. Vadim Corostinschi, Președintele Sectorului Eparhial, Activitate Pastorală Pentru Tineret, din cadrul Episcopiei de Ungheni și Nisporeni, au avut o vacanță de 10 zile la Bulgaria. Tinerii au fost selectați după participarea lor activă ca voluntari la Asociația Tinerilor Ortodocși din Moldova și la Sectorului Eparhial, Activitate Pastorală Pentru Tineret, dar și cei mai buni participanți la concursul brain-ring, care anul acesta este la a III-ea ediție.

     În Bulgaria tinerii au avut parte de un program distractiv prin scăldatul în mare, bazin, șah, dame și multe altele, dar nu a fost posibil fără seminarele ce aduc un mesaj moral constructiv pre dezvoltarea abilităților, dar și drumul în viața de viitor. Tema seminarului a fost: Cum caut și ce aleg să devin în viitor?

     Pe lângă taberele organizate de noi, anul acesta 3 fiind la număr, vacanța de la Bulgaria este cea care a făcut pe tineri să ia atitudini serioase și a se implica în promovarea voluntariatului în localitățile din care fac parte prin programele noastre de desfășurare.
Pe parcursul vacanței au fost doi omagiați și anume: Lapp Tudor, vicepreședinte Călărași ATOM și Rădeanu Vladimir, voluntar ATOM, care au fost felicitați de către echipă și au primit urări de sănătate.

sursa atosmd.net

Filed in:

Articole relevante:

O întâlnire de suflet la Biserica USM O întâlnire de suflet la Biserica USM
Săptămâna Religiei în L.T. ”Liviu Damian” din or. Râșcani Săptămâna Religiei în L.T. ”Liviu Damian” din or. Râșcani
Tinerii însetați de cele sfinte Tinerii însetați de cele sfinte
Gânduri către tineri: ziua a IV-a. Păstrați tinerețea! Gânduri către tineri: ziua a IV-a. Păstrați tinerețea!

Spune-ţi părerea

Publică comentariul

free counters
© Tineretul Ortodox. All rights reserved.
Proudly designed by Theme Junkie. | Локализация темы wordpress