Cauzele agresivității în societatea umană

În seara zilei de 17 februarie invitatul Serilor duhovnicești, la Biserica ,,Întâmpinarea Domnului’’, USM, a fost etologul, doctorul în biologie Dorian Furtună. Autor al cărților ,,Retorica în fața morții’’ și ,,Homo aggressivus. De ce nu se opresc războaiele și violența’’, oaspetele a discutat cu tinerii despre cauzele agresivității în societatea umană.

Conștienți de complexitatea fenomenului abordat, cei prezenți au dedus cauzele principale ale acestuia: consumul excesiv de alcool, lipsa celor 7 ani de-acasă, determinată de migrațiile în masă, neimplicarea ambilor părinți în educarea copilului, educația prin intermediul violenței verbale/fizice în familie, traumatismele, frustrările economice/sociale/politice, factorul genetic ș.a.

Înarmat cu date statistice și studii aprofundate, invitatul ne-a convins că pentru a lupta cu acest fenomen este necesară o diagnosticare corectă a factorilor care îl generează și a prefigurat o eventuală evoluție a situației curente în RM.

Concluzia la care am ajuns împreună este că pentru a stopa acest viciu este necesară implicarea familiei, școlii, bisericii, respectiv a părinților, profesorilor, preoților, psihologilor. Iar fundamentul în această luptă trebuie să-l servească o educație corectă, bazată pe valori morale universale.

Mulțumim domnului Dorian Furtună pentru deschiderea de a participa în cadrul Serilor duhovnicești și de a prezenta din perspectivă laică o problemă care vizează întreaga societate.

Filed in: Activităţi ASCO, Seri duhovnicești

Articole relevante:

O întâlnire de suflet la Biserica USM O întâlnire de suflet la Biserica USM
Săptămâna Religiei în L.T. ”Liviu Damian” din or. Râșcani Săptămâna Religiei în L.T. ”Liviu Damian” din or. Râșcani
Tinerii însetați de cele sfinte Tinerii însetați de cele sfinte
Gânduri către tineri: ziua a IV-a. Păstrați tinerețea! Gânduri către tineri: ziua a IV-a. Păstrați tinerețea!

Spune-ţi părerea

Publică comentariul

free counters
© Tineretul Ortodox. All rights reserved.
Proudly designed by Theme Junkie. | Локализация темы wordpress