Ne place să fim apreciați, să ni se bată din palme, realizările noastre să fie luate în serios. Ne place pentru că aceste lucruri fac să ne simțim importanți, bine văzuți în societate. Începem să-i privim pe cei din jurul nostru de sus, oferindu-le uneori câte un zâmbet sarcastic. Nu e de mirare de ce societatea noastră nu mai e cea care a fost odinioară. Toți încearcă cu disperare să devină importanți.
Sfântul Isaac Sirul spunea că:” Mandria este mama viciilor, din pricina căreia și diavolul s-a făcut diavol, nefiind astfel mai înainte”. Lucifer era cel mai frumos înger din Rai. Însă din cauza dorinței de a fi ca Dumnezeu a fost aruncat în infern. Mândria a fost cea care l-a transformat într-un demon. Dacă un înger ceresc a fost dominat de acest păcat, ce rămâne din sufletul unui simplu om? Gloria e un drog, dacă ai gustat odată din ea, o vei căuta mereu. Cu timpul, porțiile mici vor deveni neatractive, și vei căuta o doză mult mai mare. Nu vei observa cum treptat renunți la tot pentru o nouă euforie – prieteni, familie, demnitate. Oamenii mândri sunt orbiți de propriile virtuți. Aceștia refuză să-și accepte propriile greșeli, nu-și mai iubesc aproapele, considerându-l nedemn de a-i fi alături.
Da, se consideră perfecți și împliniți. Nu e o greșeală faptul că muncești pentru a-ți întreține familia, nici că ai fost promovat la serviciu. Omul a fost creeat pentru a evolua, pentru a-și dezvolta abilitățile. Doar smerenia e cea care-l face să-și șlefuiască imperfecțiunile. Acesta va tinde mereu spre schimbarea-n bine.
Totodată, mândria devine cauza pentru care mulți oameni ajung să se dezică de dreapta credință, de Biserică, de pocăință. Aceștia nu vor recunoaște niciodată că au păcătuit. Într-un final vor nega și existența lui Dumnezeu, căci ei cred doar în forțele proprii. Acest păcat a distrus nu numai destine, dar și civilizații întregi. Mândria naște demoni.
Atunci cum să ții balanța între glorie și smerenie? Cum să-ți păstrezi sufletul într-o societate unde totul e bazat pe succes și popularitate? Cum să ajungi sus, dar să nu-ți privești prietenii de la înălțime? Cred că cea mai eficientă cale e să nu uiți de unde ai pornit, să nu uiți brațele care te-au crescut. Să-ți amintești că cândva ai alergat și tu desculță prin noroi, alături de alți copii. Nu uita că ești muritor.
Cineva mi-a spus că devenim oameni doar atunci când întindem cuiva o mână de ajutor. Când îi prindem în palmă disperarea și-l ajutăm să se ridice deasupra prăpastiei. Devenim mai puternici nu atunci când credem în forțele proprii, dar când ajutăm pe cineva mai slab ca noi să se ridice de jos. Te înalți spre soare doar când îi împrumuți aripile tale altcuiva.
Înainte de a fi mândri de noi, ar trebui să-i mulțumim lui Dumnezeu că ne-a fost alături și ne-a dat puteri să învingem în lupta vieții. Fără cuvântul Lui doar nimicul se realizează. Faptele bune se fac în tăcere, fără a trâmbița în stânga și-n dreapta.
Lasă-i pe ceilalți să-ți aprecieze realizările, doar în acest mod ele devin valoroase.
Elena Briciuc, ASCO
