Ce putem face dacă iubim un necredincios?

imgCe putem face dacă iubim un necredincios?

D-apăi iubeşte-l! Are mare nevoie de iubire necredin­ciosul, dar iubeşte-l ca o credincioasă, să vadă şi el cum iubeşte o fata credincioasă.

Am avut la noi, la Centrul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, o studentă care lucra în perioada Facultăţii, care era credin­cioasă, foarte credincioasă, şi s-a îndrăgostit de un băiat necredincios, şi el de ea.

Şi ea i-a explicat: „Ştii, eu sunt credincioasă”. Zice el: „Bine, şi ce dacă!”. Nu conta pentru el. Zice ea: „Mă duc la Biserică”. „Bine, du-te”.

Şi pe urmă, după vreo două-trei luni de zile, a vrut s-o pupe. Şi ea i-a zis: „Ştii, eu sunt credincioasă”. „Şi ce dacă!”. Ea zice: „Fetele credincioase nu se pupă”.

„Nu?”

„Nu.”

„Deloc?”

„Deloc.”

„A, zice el, eu nu pot așa”.

Zice fata: „Ţi-am spus că sunt credincioasă”.

Zice băiatul: „Nu, nu pot”. Și a plecat acasă. A stat o săptămână, şi apoi a revenit şi-i zice fetei: „Ştii, eu te iubesc”.

„Da, dar să ştii că eu sunt credin­cioasă.”

„Bine, nu te pup.” Şi pe urmă a zis: „A, eu cred că pentru că lucrezi acolo la Maica Siluana gândeşti aşa. Te învaţă prost. Mă duc eu să vorbesc cu ea!”.

Şi a venit băiatul să vorbească cu mine. Şi a zis: „Maică, nu e normal, eu o iubesc, ea mă iubeşte şi nu vrea să o pup!”. Zic: „Ai mai iubit până acuma?”. „Trei!”, zice.

„Şi le-ai pupat?”

„Da!”

„Şi le iubeai?”

„Da.”

„Şi unde sunt?”

„Nu ştiu!”

„Ei vezi? Dacă le-ai pupat, le-ai pierdut. Vrei să o pierzi şi pe asta?”

„Nu!”

„Atunci n-o pupa până la nuntă!”

„Bine!”

Pe urmă părinţii, că să se ia, dar fără nuntă. Fata răspundea la fel: „Nu pot, că-s credin­cioasă!”

O, şi supărare mare. Şi până la urmă, au făcut aşa cum a zis ea. Deci la orice îi zicea el, ea spunea: „Nu pot, că-s credincioasă!”, și nu s-a lăsat. Iar la un moment dat, el s-a întors cu spatele, cum ziceai matale adineauri. Pe urmă s-a întors iar cu faţa, şi a fost voia lui Dumnezeu ca să biruiască, şi uite, au un copil frumos acuma, şi sunt bucuroşi.

Așadar, îndrăzneşte să-l iubeşti ca o credincioasă şi ai să vezi ce bărbat vei avea. Curaj, copila mea!

Din Monahia Siluana Vlad, Deschide cerul cu lucrul mărunt, Editura Doxologia, Iași, 2013, p. 175-176

Filed in: Despre iubire

Articole relevante:

O întâlnire de suflet la Biserica USM O întâlnire de suflet la Biserica USM
Săptămâna Religiei în L.T. ”Liviu Damian” din or. Râșcani Săptămâna Religiei în L.T. ”Liviu Damian” din or. Râșcani
Tinerii însetați de cele sfinte Tinerii însetați de cele sfinte
Gânduri către tineri: ziua a IV-a. Păstrați tinerețea! Gânduri către tineri: ziua a IV-a. Păstrați tinerețea!

Spune-ţi părerea

Publică comentariul

free counters
© Tineretul Ortodox. All rights reserved.
Proudly designed by Theme Junkie. | Локализация темы wordpress