Conferința „Suferinţa în viaţa tinerilor – o provocare majoră pentru mediile educaţionale de azi” cu părintele Dorin Opriş

Seara duhovnicească din 27 septembrie 2017 l-a avut drept oaspete pe părintele lect. dr. Dorin Opriş de la Universitatea “1 Decembrie 1918”, de la Alba Iulia (România).

Tema propusă a fost: „Suferinţa în viaţa tinerilor – o provocare majoră pentru mediile educaţionale de azi”.

Părintele s-a referit la faptul сă tinerii trebuie să înveţe să depăşească toate greutăţile vieţii împreună cu Hristos. Greul pe care-l întâlnim pe calea vieţii presupune mai multă jertfă de sine şi chiar suferinţă, dar suferinţa asumată ne purifică adâncurile sufletului, iar purtată în sens creştin, ne mântuieşte.

La final părintele a răspuns la întrebările celor prezenţi.

Filed in: Noutăţi, Activităţi ASCO

Articole relevante:

Zvon de Sfinte Melodii – un festival al sufletului la IPLT „Alexandru cel Bun” Sîngera Zvon de Sfinte Melodii – un festival al sufletului la IPLT „Alexandru cel Bun” Sîngera
O întâlnire de suflet la Biserica USM O întâlnire de suflet la Biserica USM
Săptămâna Religiei în L.T. ”Liviu Damian” din or. Râșcani Săptămâna Religiei în L.T. ”Liviu Damian” din or. Râșcani
Tinerii însetați de cele sfinte Tinerii însetați de cele sfinte

Spune-ţi părerea

Publică comentariul

free counters
© 6096 Tineretul Ortodox. All rights reserved.
Proudly designed by Theme Junkie. | Локализация темы wordpress