„Ortodoxia ne-a închegat ca neam, fiindcă ea a fost înainte de a fi neamul… Ea ne-a zidit ţara, prin jertfele fiilor ei, fiindcă ea a fost înainte de a fi Ţara în rotundele ei hotare de astăzi pe care nimeni şi nimic nu le va clădi din temelie.” ( Episcop Nicolae Colan)
De ce vremurile pe care le trăim, cu toate descoperirile şi cuceririle la care a ajuns omenirea nu redau sufletelor pacea, liniştea, siguranţa, fericirea? Necătând la toate realizările, tot mai des vezi în zilele noastre suflete abătute, feţe crispate de durere, paşi ce alunecă în nesiguranţă. De ce oare? … Pentru că goana nebună după o viaţă mai luxoasă a îndepărtat pe om de la sânul Bisericii creştine, unde de fapt se află adevărata pace şi linişte sufletească. S-a ajuns chiar la o adevărată defăimare a Ortodoxiei.
În decursul istoriei, Ortodoxia a fost acuzată şi calificată drept inactivă, amorţită, coruptă, decadentă, fără influenţă social-culturală, lipsită de vitalitate şi vigoare. S-a ajuns chiar la afirmaţii de tipul: Ortodoxia a frânat dezvoltarea socială, economică şi culturală; alta ar fi fost soarta noastră în istorie dacă am fi aparţinut oricărei alte confesiuni religioase… .
Azi Ortodoxia este atacată fie din ignoranţă, fie din dispreţ confesional. Unii încearcă să prezinte apartenenţa noastră la Ortodoxie drept o adevărată catastrofă naţională. Dacă încerci cumva să-ţi aperi credinţa şi Biserica, de cele mai multe ori eşti calificat de către semeni drept ultraortodoxist, fundamentalist, nătâng.. Tendinţa firească a Bisericii Ortodoxe de a se apăra în faţa prozelitismului sectar este azi catalogată drept o luptă împotriva latinităţii şi integrării europene. Paradoxal, însă în concepţia unora, Biserica nu este privită ca o propovăduitoare a Evangheliei, o câştigătoare a oamenilor la mântuire, ci ca o instituţie implicată nemijlocit în jocurile politice, în vederea dobândirii unor lucruri vremelnice.
Ortodoxia păstoreşte şi mântuieşte pe credincioşi, nu domneşte şi nu comandă peste supuşi. Astfel, ea îşi atribuie în primul rând o misiune spirituală şi morală şi numai după asta una lumească. Ortodoxia nu a semănat vrajbă între popoare, nu a provocat războaie religioase, nu a uzat de mijloace mai puţin creştine precum inchiziţia. Ea s-a apărat pe sine fără a constrânge pe cei de altă credinţă.
Cei care cred că, hulind Ortodoxia, negându-i meritele incontestabile sau numindu-i prozeliţi pe creştinii ortodocşi, vor lua locul Ortodoxiei, în sânul neamului nostru, se înşeală amarnic. Afirmaţia precum că numai Ortodoxia poate regenera viaţa morală şi spirituală a societăţii în care trăim, nu este deloc una eronată.
Ni se reproşează adeseori, că ataşamentul nostru faţă de Ortodoxie se bazează pe raţiuni politice, ori în cel mai bun caz pe faptul că Ortodoxia este credinţa strămoşilor. Nu-i adevărat! Noi iubim Ortodoxia şi o apărăm pentru că ea este Calea, Adevărul şi Viaţa, iar Biserica Ortodoxă este Biserica lui Hristos în toată plinătatea ei. Prin urmare, Biserica Ortodoxă nu va pieri niciodată de pe scena istoriei!
Pr. Octavian Moşin, material publicat în ziarul Altarul Credinţei.
