La Congresul Internaţional de Teologie “Familia creştină, o binecuvântare pentru Biserică şi societate”, care a avut loc la începutul lunii noiembrie 2011, la Patriarhia Română, Academia de Teologie din Moscova a fost reprezentată de preotul Antonie Borisov. Prelegerea acestuia, intitulată “Extenuarea profesională a clerului ortodox: factorul familiei”, a abordat o problemă actuală în cuprinsul Patriarhiei Ruse, cu care se confruntă tot mai mulţi preoţi. Despre alte probleme şi despre proiectele care vizează Biserica şi care se află acum în desfăşurare în Rusia, tânărul preot rus ne-a povestit în interviul de faţă.
Care este relaţia dintre Biserică şi învăţământ în Rusia?
Situaţia învăţământului teologic în Rusia este destul de complicată, fiindcă, în pofida faptului că regimul sovietic a încetat să mai existe acum 20 de ani, acest sector al educaţiei nu este recunoscut oficial. Diplomele emise de seminarele şi academiile de teologie din Rusia nu sunt recunoscute de către stat. Cu toate acestea, multe universităţi îi implică pe deţinătorii de astfel de diplome, adică preoţi sau absolvenţi de teologie, în programul de învăţământ elaborat. Totuşi, aceasta se întâmplă mai mult în afara Moscovei, a Sankt Petersburgului şi a altor mari oraşe din Rusia. În oraşele de provincie se întâmplă deseori ca preotul să fie chiar implicat în predarea orelor de morală şi etică la şcoală, în ciuda faptului că din perspectiva statului, un absolvent al seminarului, al Academiei de Teologie şi chiar deţinătorul unui doctorat în teologie nu este decât un absolvent de gimnaziu.
Prin urmare, religia, sau cel puţin morala, este predată în şcolile ruseşti?
Desigur. Destul de recent, adică cu doi ani în urmă, preşedintele Medvedev a iniţiat un proiect de introducere a studierii eticii religioase şi nereligioase în învăţământ. Aceasta înseamnă că în unele regiuni ale Rusiei, sub formă de experiment, şcolarilor şi părinţilor lor li se oferă dreptul să aleagă un curs de religie, şi anume: bazele ortodoxiei, ale religiei musulmane, ale budismului sau ale iudaismului. Aceste patru religii sunt recunoscute de către statul rus, fiindcă majoritatea populaţiei Rusiei le îmbrăţişează anume pe acestea. De asemenea, în cadrul acestui experiment se oferă posibilitatea de a studia şi bazele eticii neafiliate vreunei religii. Ca rezultat al implementării experimentului, s-a dovedit că mulţi au ales bazele ortodoxiei. Acest proiect a fost declarat drept unul de succes, aşa că există speranţa ca acest obiect de studiu să fie introdus în curricula şcolară, iar elevii să aibă posibilitatea să-l aleagă în concordanţă cu religia din care fac parte. Însă apare o altă întrebare: dacă statul nu recunoaşte diplomele noastre, cine va preda aceste lecţii? Aici parţial ne poate ajuta Universitatea Creştin-Ortodoxă “Sfântul Tihon” din Moscova, care pregăteşte profesori care pot preda bazele ortodoxiei. Din păcate, acest lucru nu este suficient. Există riscul ca acest obiect de studiu să fie predat, mai ales în şcolile din provincie, de către profesori care în trecut erau specializaţi pe domenii străine teologiei. Din motive precum pierderea locului de muncă sau a dorinţei de a avea mai multe ore pentru un salariu mai bun, profesorii îşi pot asuma şi predarea acestui obiect de studiu. Rezultatele nu vor fi deloc bune.
Cum reacţionează societatea la apropierea dintre Biserică şi învăţământ şi care este părerea ei în privinţa predării religiei creştin-ortodoxe în şcoli?
În ciuda faptului că a trecut destul de mult timp de la destrămarea URSS-ului, societatea noastră rămâne a fi, în multe privinţe, sovietică. Parţial, acest fenomen se manifestă prin existenţa unor voci pro-atee şi pro-secularizare. Numărul celor care se declară atei în Rusia se micşorează, în timp ce este în creştere numărul celor care declară că Biserica nu are dreptul să se implice în problemele statului şi să influenţeze societatea. După părerea adepţilor secularizării, Biserica nu trebuie să iniţieze proiecte educaţionale şi, fiind destul de mulţi, ei formează opoziţia Bisericii. Deseori, acest tip de oameni se bucură de popularitate în rândul ziariştilor, având astfel acces la televiziune, la mass-media, în general. Ei au posibilitatea de a se exprima deschis împotriva Bisericii, creând o anumită atitudine faţă de implicarea Bisericii în societate. Un rus de rând, care locuieşte într-o provincie a ţării, dacă îl întrebi cărei religii îi aparţine, îţi va răspunde că e creştin-ortodox, doar că nu merge la biserică, nu se roagă, nici nu se spovedeşte. E destul că a fost botezat în copilărie. Şi dacă e să-l întrebi de ce e creştin-ortodox, îţi va explica astfel: “Sunt ortodox, fiindcă sunt rus.” În Rusia există o relaţie foarte stranie între autodeterminarea naţională şi cea religioasă. Din această cauză, deseori credinţa ortodoxă este percepută de rusul de rând ca o parte a moştenirii sale culturale. A fi ortodox este continuarea tradiţiei strămoşeşti, chiar dacă ortodoxia nu joacă un rol important în viaţa omului. Din cauza acestei incertitudini, vizând simţământul religios, aceşti oameni care se declară ortodocşi în toate chestionarele sociologice, la apariţia unui articol într-o revistă sau a unui subiect antibisericesc în televiziune, sunt primii care se înverşunează împotriva Bisericii. Vinovată este societatea, care deseori nu oferă destulă libertate Bisericii ca aceasta să educe tinerele generaţii, dar şi Biserica, pentru că deseori oamenii Bisericii – preoţii – sunt pasivi. Se întâmplă uneori că un preot bun care slujeşte, munceşte şi-L propovăduieşte pe Hristos este observat exact când are o neputinţă omenească. Şi atunci el este judecat. Iar oamenii judecă Biserica nu după preoţii buni pe care îi are, ci după cei mai puţin buni.
Biserica şi societatea sunt împreună responsabile
Teologul rus Pavel Florenski considera că studierea ortodoxiei nu este obligatorie în învăţământ şi că Biserica ar trebui să lucreze mai mult cu elevii – copii şi adolescenţi. Ce părere aveţi despre aceasta?
Trebuie să luăm în considerare contextul istoric în care a trăit Florenski. Ce reprezenta un profesor în Rusia ţaristă? Într-un roman al lui Ivan Bunin se povesteşte despre un băiat care se întreba de ce trebuia să înveţe despre amaleci şi canaaniţi, menţionaţi în Vechiul Testament. Cursul de religie ortodoxă care se preda în Rusia ţaristă era o învăţare pe dinafară a unui număr mare de termeni, mai ales din istoria Vechiului Israel. De aceea copiii de atunci nu înţelegeau importanţa studierii religiei. Cred că tocmai din această cauză Florenski a spus aceste lucruri. Pot să vă mai aduc un exemplu asemănător. Renumitul mitropolit de Suroj, Antonie Bloom, care a scris amintirile sale din copilăria petrecută în mediul emigranţilor, aminteşte de verile pe care le petrecea în taberele creştin-ortodoxe pentru cercetaşi. Acolo se făceau diverse conferinţe şi întâlniri cu teologi. La una din aceste întâlniri, viitorul mitropolit s-a enervat din cauza unui teolog care-i povestea lucruri ciudate, încât şi-a spus următoarele: “Eu acum o să merg în camera mea, o să deschid Evanghelia pe care o am pe masă, o voi citi, şi dacă voi găsi acolo aceleaşi prostii pe care mi le-a spus acest teolog, în viaţa mea nu voi mai păşi în biserică!” Trebuie menţionat faptul că aceste cuvinte le-a spus un copil care a crescut într-o familie credincioasă, care se considera ortodox şi care, ajuns la vârsta de 13-15 ani, niciodată nu a deschis Evanghelia. În continuare, în acele amintiri ale sale, viitorul mitropolit povesteşte că nici nu ştia că sunt patru Evanghelii, nu una. El a ales-o pe cea mai scurtă, Evanghelia după Marcu, care a fost scrisă pentru păgâni. În timpul citirii Evangheliei el a simţit prezenţa lui Dumnezeu şi datorită acestui fapt a devenit un om al Bisericii, un om datorită căruia în Biserică au venit mulţi alţii. Însă ceea ce s-a întâmplat cu mitropolitul Antonie în copilărie este un caz unic. Nu fiecare om se poate lăuda cu o astfel de experienţă. Putem observa mulţi oameni care s-au dezamăgit de Biserică, tocmai din cauza faptului că nu au văzut în ea esenţa, ceva ce le-ar fi schimbat radical viziunea despre ei înşişi, despre cei din jurul lor. Aceşti oameni nu au văzut în preoţi acel ceva care le-ar fi dat instrumentele necesare pentru a-şi schimba viaţa în mai bine. Din această cauză mulţi creştini se află în afara ogrăzii Bisericii. Responsabilitatea pentru aceasta o poartă şi ei, fiindcă nu caută sau nu vor să caute adevărul, dar şi Biserica, pentru că nu reuşeşte să bată la uşile sufletelor omeneşti astfel încât acestea să se deschidă.
Cum interacţionează parohia, respectiv un preot paroh, cu şcoala într-o comunitate din Rusia?
În ziua de azi totul depinde de contactele stabilite personal de către preot şi de străduinţa pe care o manifestă. Eu nu sunt un preot paroh, ci aparţin mediului academic şi toată săptămâna o petrec în academie. Astfel, mă ocup de cei care vor deveni preoţi de parohii. Din cele pe care le ştiu de la cunoscuţii mei pot spune că acei preoţi care într-adevăr doresc să propovăduiască şi să facă misiune reuşesc să o facă, stabilind relaţii cu administraţiile şcolilor şi ale universităţilor. Recent, am fost martorul unui fapt cu adevărat grăitor. Cu câţiva ani în urmă, un bun prieten de-al meu care este preot a început să predea lecţii de religie într-o facultate de lingvistică din Moscova. La început prezenţa sa a fost percepută negativ de către ceilalţi. Însă, a fost creată o catedră de teologie, premergătoare catedrei dedicate studiului traducerilor lexicului religios şi ale comunicării religioase. Înainte de venirea mea în România am avut posibilitatea să comunic cu studenţii acestei catedre şi am rămas foarte impresionat. Sunt oameni care îşi aplică cunoştinţele într-un domeniu bisericesc, ceea ce este foarte bine atât pentru ei, cât şi pentru Biserică. Astfel de conexiuni dintre laic şi bisericesc se întâlnesc pretutindeni în provinciile Rusiei.
Este nevoie de catehizarea celor din interior
Cateheza, ca studiu al credinţei creştin-ortodoxe în afara unei instituţii de învăţământ, poate înlocui lecţiile de religie? Ce poziţie are ea în lista de priorităţi ale unei parohii ruseşti?
Predarea religiei în şcoli are atât avantaje, cât şi dezavantaje. Unul dintre dezavantaje, care este în acelaşi timp avantajul catehezei, este faptul că aceste ore nu au un caracter obligatoriu. Oamenii care participă la cateheze sunt cu adevărat interesaţi de ceea ce se vorbeşte acolo. Odată cu venirea unui nou cârmuitor al Patriarhiei Ruse – Sanctitatea Sa Kiril – în Biserică au loc multe schimbări benefice. Una din ele este faptul că de acum încolo fiecare parohie trebuie să aibă, pe lângă preot, şi un catehet, adică o persoană care are studii în domeniu sau care are capacităţi pedagogice. Acest pas ferm este spre luminarea credincioşilor ruşi. În Rusia circulă o expresie: “Botezat, dar neîncreştinat.” Avem mulţi ruşi botezaţi, dar puţini dintre ei sunt creştini adevăraţi. Din această cauză sunt voci care spun că Biserica Ortodoxă Rusă ar trebui să renunţe la misiunea în exterior şi să se concentreze pe misiunea în interiorul ţării, adică misiunea în rândul celor botezaţi. Este un paradox, dar e un adevăr.
Cum se desfăşoară cateheza adulţilor în Rusia după aproape o sută de ani de ateism?
Este un proces dificil. Problema catehezei adulţilor apare atunci când aceştia vin la Biserică pentru a participa la săvârşirea uneia din Taine. De obicei, este vorba de Botez, când părinţii aduc copilul, iar naşul nici măcar nu ştie ce caută acolo, sau de Cununie. Nu toate parohiile se ocupă de cateheza celor care vin la săvârşirea acestor Sfinte Taine. Din această cauză, atunci când la o anumită biserică aceste două Taine presupun mai întâi participarea la câteva discuţii de ordin catehetic, oamenii preferă să meargă la o biserică unde li se face şi Botezul, şi Cununia, şi toate celelalte fără multe întrebări. Recent, la o parohie căreia îi sunt apropiat s-a întâmplat un caz asemănător. A fost adus un copil spre a fi botezat, iar de pe urma discuţiei dintre preotul paroh şi părinţii copilului s-a aflat că persoana care urma să fie naşul de botez nu era botezată. Preotul le-a explicat că mai întâi trebuie botezat cel care vrea să fie naş şi că doar apoi poate fi botezat copilul, însă acei tineri nu au mai apărut la biserică. În concluzie, cateheza adulţilor ar trebui să fie obligatorie la orice biserică, pentru ca astfel de fenomene să nu mai aibă loc. Cât de mult este promovată familia creştină în catehezele pentru tineri şi ce fel de instrumente foloseşte Biserica Ortodoxă Rusă pentru apărarea familiei?
Au loc diverse conferinţe şi congrese dedicate familiei creştine. Totuşi, aceste activităţi se organizează de multe ori pentru cercuri restrânse şi ceea ce se vorbeşte în cadrul acestora nu ajunge la urechile oamenilor de rând. Din această cauză familiile apelează la preot abia atunci când sunt în pragul divorţului. Este un fapt trist, fiindcă nu întotdeauna preotul reuşeşte să-i împace pe soţi, astfel încât catehezele familiilor au loc în cadrul discuţiilor pe marginea neînţelegerilor. Orice preot, înainte de a cununa doi tineri, trebuie să facă o cateheză cu aceştia sau măcar o simplă discuţie care ar explica esenţa Tainei Cununiei, care nu este doar o tradiţie, ci începutul unui nou capitol în viaţa unui cuplu.
Imediat după căderea regimului ateu, cum a fost primită Biserica, dar oamenii au revenit ei în sânul Bisericii în masă?
În jurul anul 1988, când au fost sărbătoriţi 1000 de ani de la încreştinarea Rusiei, tot mai mulţi oameni au început să se îndrepte către Biserică. În acel an a fost prima dată după decenii când despre Biserică s-a vorbit în mod deschis şi aceasta a dat startul fenomenului de masă. Mulţi oameni care au fost goliţi spiritual pe parcursul atâtor ani de regim ateu au căutat atunci alinare în biserică, veneau foarte mulţi la slujbe. Lăcaşuri de cult erau puţine, fiindcă o bună parte din ele au fost distruse, de aceea aproape zilnic în bisericile rămase se săvârşea Taina Botezului pentru 100, 200 de oameni. Este evident că atunci nici nu se puteau face cateheze. Din păcate, mulţi dintre oamenii care au venit în Biserică la începutul anilor â90 au plecat din ea după o anumită perioadă. Cauzele plecării au fost două: în primul rând, ei nu au găsit răspunsuri la întrebările lor şi, în al doilea rând, ei înşişi nu au fost pregătiţi pentru a urma disciplina din Biserică. Mulţi credeau că venind la biserică, ei vin la un psiholog. Însă pe parcurs aceşti oameni şi-au dat seama că nu este uşor să trăieşti o viaţă în concordanţă cu cele învăţate în Biserică.
Pr. Antonie Borisov, scurtă biografie
Antonie Borisov este preot. În 2002 a fost admis la Facultatea de Teologie pastorală a Universităţii Creştin-Ortodoxe “Sfântul Tihon” din Moscova, urmând din 2003 cursurile Seminarului Teologic, iar din 2008 pe cele ale Academiei de Teologie. La 11 octombrie 2009 a fost hirotonit diacon, iar pe 7 iulie 2010 a fost hirotonit preot de către Sanctitatea Sa Patriarhul Kiril. Din iulie 2007 este colaborator al redacţiei portalului teologic “bogoslov.ru”. Începând cu luna iulie 2010 deţine funcţia de adjunct al prorectorului Academiei de Teologie din Moscova, ocupându-se de cercetări teologice. Din septembrie 2010 este asistent la cursul de “Teologie Comparată” la Seminarul Teologic “Sfântul Tihon”. În iunie 2011 a susţinut doctoratul cu tema: “Dialogul dintre Biserica Romano-Catolică şi Anglicană la sfârşitul secolului al XIX-lea – începutul secolului al XXI-lea. Aspectele istorice, canonice şi teologice”.
Ecaterina Luţişina
Sursa: http://www.ziarullumina.ro/
