Democraţia este un sistem de guvernare caracterizat prin participarea cetăţenilor la procesul de conducere.
Principiile democratice conţin ideologia:
– separarea puterilor în stat;
– alegeri libere;
– pluralism;
– domnia majorităţii şi protecţia minorităţilor.
Cuvântul democraţie provine din limba greacă în care “demos” înseamnă popor, iar “kratos” înseamnă putere. Prin democraţie se înţelege puterea poporului, conducerea poporului de către popor. Democraţia a aparut în Atena în secolul al VI – lea înainte de Hristos şi a cunoscut o dezvoltare deosebită în secolul următor, în timpul lui Pericle.
Primele state democratice moderne sunt Marea Britanie şi S.U.A., unde s-a trecut la separarea puterilor în stat şi la alegerea conducătorilor. În Anglia, în 1689, conform Declaraţiei drepturilor, puterea a fost încredinţată unui parlament ales în mod liber de cetăţenii cu drept de vot, iar în S.U.A., în 1787, a fost adoptată prima constituţie modernă. În secolele următoare, sistemul democratic s-a extins în numeroase ţări, indiferent de forma lor de guvernământ. Statele actuale au milioane de locuitori, de aceea adunarea tuturor cetăţenilor, pentru a dezbate diferite probleme şi pentru a lua decizii cu privire la întreaga societate a devenit, practic, imposibilă.
Cetăţenii deleagă puterea unor reprezentanţi pe care îi aleg, din rândurile lor, pentru a se ocupa de treburile publice.
Democraţia presupune existenţa unor valori, precum: libertatea, dreptatea şi egalitatea. Acestea reprezintă idealuri pentru care oamenii au luptat întotdeauna şi în acelasi timp, repere pe baza carora s-au creat normele ce reglementează viaţa în societate.
Statul democratic garantează şi promovează libertăţile personale, în limite stabilite de lege. Cetăţenii trebuie să aibă dreptul la conduite şi opinii proprii şi totodată, să se bucure de securitatea personală, a domiciliului şi a bunurilor pe care le posedă. Ei trebuie să-şi poată exercita libertatea de a se exprima, precum şi dreptul de a-şi alege conducătorii şi de a decide în probleme de interes public.
Libertatea şi dreptatea sunt valori la care au visat şi au sperat generaţii de oameni. Pentru ca libertatea să aibă sens şi să nu se transforme în dominaţia celor mai tari asupra celor slabi, este nevoie de legi care să stăvilească voinţa arbitrară. Libertatea are nevoie de un stat de drept puternic care să o protejeze, în care să domnească legea, şi oamenii să nu se afle la bunul plac al conducătorilor. Ea nu înseamnă absenţa autorităţii, ci se bazează pe aceasta. Într-un stat democratic, oamenilor le sunt recunoscute şi respectate drepturile, iar autorităţile intervin atunci când se comit nedreptăţi.
Democraţia presupune şi egalitatea în drepturi a cetăţenilor, a oportunităţilor pe care societatea le oferă, egalitatea în faţa legii. O societate dreaptă asigură membrilor ei şanse egale de reuşită în viaţă.
În istoria omenirii alegerea liberă făcută de protopărinţii noştri Adam şi Eva în grădina Edenului n-a însemnat că ei au trăit într-o comunitate democratică.
În general democraţia pledează pentru „libertatea cuvântului”, „libertatea religioasă” şi celelalte elemente componente ale ei.
În viaţa Bisericii lucrurile stau altfel. Dumnezeu în Decalogul expus în Cartea Ieşirea, dar şi prin venirea lui Hristos pe pământ, a anunţat oamenilor anumite conduite şi gânduri ca fiind „păcate”, de aceea creştinii conservatori, adevăraţii practicanţi, fiecare păcat îl vor numi pe nume şi-l vor catologa ca rău în viaţa omului.
Creştinii „democraţi liberali”, dimpotrivă ar schimba sensul textului, sau chiar textul Biblic, pentru a conveni moravurilor şi principiilor lor. Spre exemplu: Dumnezeu a numit homosexualitatea păcat, cu toate că acest păcat în unele ţări democratice europene este catologat drept normă, şi astfel de oameni cu orientări netradiţionale se simt comod, confortabil, la locul de muncă, printre rude, şi nu-i deranjează nimic chiar dacă se consideră creştini.
Ne luând în considerare cuvântul lui Dumnezeu, societăţile liberale au ajuns la aceea că în S.U.A homosexualii pot uşor organiza acţiuni pentru „libertăţile sexuale”, în timp ce protestele creştinilor împotriva unor astfel de acţiuni sunt privite drept încălcarea ordinii publice şi a drepturilor democratice a acestor minorităţi, pentru care se aplică amendă sau chiar arest, iar vocea creştinilor şi apărarea drepturilor morale şi duhovniceşti este neluată în seamă.
Biserica ca Trup al lui Hristos este teocratică, nu se poate democratiza, fiindcă ar însemna că în fiecare Biserică s-ar mărturisi un „Hristos” personal, comod concepţiei lor, şi prin aceasta s-ar include în rândurile sale ideologii cu un conţinut dogmatic străin Bisericii lui Hristos. Astfel, s-ar produce un haos în rânduiala lăsată de Domnul Hristos şi păstrată cu stricteţe de înaintaşii dreptmăritori.
Democratizarea, toleranţa şi libertinajul au dat în Biserică şi în sânul ei roade rele, şi asta s-a simţit nu numai în plan duhovnicesc şi material, dar şi în încercarea unificării religioase. Aşa zisele Biserici liberal-democratice fără tăgadă ar putea refuza prezenţa în rândul lor a episcopilor (conducătorii spirituali) mai ales dacă aceasta convine cu acordul şi părerea poporului.
Astfel uniunile religioase liberal-democratice existente pot denigra principiile teocratice bine definite în Sf. Scriptură şi Sf. Tradiţie, iar conducerea nicicum nu va putea influenţa asupra situaţiei existente. În astfel de uniuni religioase tot timpul vor avea loc dezbinări, după cum în ele vor înflori diferenţele de opinii, care nu vor permite trăirea în Trupul lui Hristos:”Silindu-vă să păziţi unitatea Duhului, întru legătura păcii” (Efeseni 4, 3).
Astăzi în lume nu mai guvernează monarhia, ci democraţia liberală, dar asta nu schimbă esenţa divină: fără mărturisirea voii lui Dumnezeu, Biserica se poate transforma într-o organizaţie laică.
Aşadar dorita tendinţă democratică de a nu numi „păcatul-păcat” nu va fi satisfăcută niciodată.
Pr. Maxim Radu-Tataru
