Faptele bune, pot fi și dulci

IMG_1950Biserica reprezintă nu doar o instituție divină-pământească, dar și o comunitate de oameni creștini. O asemenea comunitate trebuie să funcționeze ca un corp comun, fiecare să-și ocupe un loc distinct și să îndeplinească o misiune, pe care o poate realiza doar el. Deseori, ni se spune că ne asemănăm cu mădularele unui trup. Pentru a-i asigura funcționalitatea este necesară vitalitatea fiecărui component. Această asociere îmi place foarte mult, doar că întâlnim dificultăți pentru a o transpune în practică. Cu toate acestea, anume acest model de viață este cerut enoriașilor unei biserici.

Astăzi, în duminica care amintește despre mila lui Dumnezeu față de oameni, facem apel și la milostivirea oamenilor față de cei aflați în nevoi, fiindcă milostenia este unele dintre componentele indispensabile vieții creștinului. În această zi tinerii din ASCO au încercat să urmeze îndemnul sugerat de pericopa evanghelică. Am aflat de curând că într-o situație dificilă s-au pomenit câteva enoriașe ale bisericii ,,Întâmpinarea Domnului’’. Cu un Doamne ajută! și cu binecuvântarea pr. Octavian Moșin, ne-am gândit să întindem o mână de ajutor. Măsura în care putem oferi acest sprijin este diferită pentru fiecare, dar pornirea inimii contează.

ASCO s-a pregătit cu această ocazie și după Sfânta Liturghie a îndemnat enoriașii să jertfească din puținul lor. Pentru donații, enoriașii au fost îndulciți cu desertul pregătit de tineri și cu zâmbetele lor. Astfel unii au jertfit timp, alții o vorbă bună, unii au venit cu un suport material, încât vorba cunoscută: Dar din dar se face rai a prins viață. Mulțumim tuturor celor care s-au implicat în această zi, amintind că ,,binele făcut la nevoie, ți-l răsplătește înzecit Dumnezeu când nici nu te gândești’’.

Filed in: Noutăţi, Activităţi ASCO

Articole relevante:

O întâlnire de suflet la Biserica USM O întâlnire de suflet la Biserica USM
Săptămâna Religiei în L.T. ”Liviu Damian” din or. Râșcani Săptămâna Religiei în L.T. ”Liviu Damian” din or. Râșcani
Tinerii însetați de cele sfinte Tinerii însetați de cele sfinte
Gânduri către tineri: ziua a IV-a. Păstrați tinerețea! Gânduri către tineri: ziua a IV-a. Păstrați tinerețea!

Spune-ţi părerea

Publică comentariul

free counters
© 0987 Tineretul Ortodox. All rights reserved.
Proudly designed by Theme Junkie. | Локализация темы wordpress