Gala Tineretului Ortodox, la prima ediţie, desfăşurată la Biserica USM

În fiecare an la 2/15 februarie este serbată Ziua Tânărului Ortodox, care este legată de praznicul împărătesc ,,Întâmpinarea Domnului”, hramul bisericii din incinta Universității de Stat din Moldova.

Cu binecuvântarea Mitropolitului Vladimir, din acest an a fost inaugurată Gala Tineretului Ortodox, care se va desfășura în fiecare an în duminica dinaintea Întâmpinării Domnului.

Astfel, cu acest prilej, au fost invitați la capela universitară peste 250 de adolescenți și tineri din cuprinsul republicii pentru a participa la Sfânta Liturghie, oficiată de către Preasfințitul Ioan, Episcop de Soroca, vicar mitropolitan, dimpreună cu un impunător sobor de preoți și diaconi.

După Sfânta Liturghie, evenimentul a continuat în blocul II de studii a Universităţii de Stat, alegerea căruia nu este deloc întâmplătoare, acesta reprezentând un spaţiu istoric, locul care a devenit Alma Mater pentru numeroşi teologi.

Gala Tineretului Ortodox a început cu o rugăciune, după care câţiva tineri au interpretat mai multe piese, pentru a-i introduce pe cei prezenţi în atmosfera sărbătorii.

În continuarea manifestării, Preasfinţitul Ioan,  a venit cu un mesaj din partea Înaltpreasfinţitului Mitropolit Vladimir, în care a menţionat:

“Tinerii trebuie sa fie priviți în lumina speranței, ca o resursă și nu ca o problemă. Toți tinerii au vocația sfințeniei. În această perspectivă să-i privim și să-i susținem, spre a-și descoperi fiecare plinătatea propriei vocații. Rolul nostru este de a apropia Biserica de tineri și pe tineri de Biserică. Trebuie să arătăm față de tineri o mare încredere și totodată o mare speranță în posibilitățile lor de a se dezvolta; trebuie să ajutăm generațiile tinere să-și pună întrebări asupra sensului existenței. Biserica trebuie să le ofere răspunsuri autentice la întrebările fundamentale ale vieții și să le sugereze opțiuni de viață care să le dea un sens.”

Din partea gazdelor care susţin şi încurajează multe proiecte legate de tineri,  a fost invitat decanul Facultăţii de Drept, Sergiu Băieşu, prof. univ., un bun enoriaş al Bisericii.

În continuare cuvântul i s-a oferit Dnei Rodica Terehovschi, şefa Direcţiei Municipale pentru Protecţia Drepturilor Copilului, cu care mai multe biserici si asociaţii bisericeşti au stabilit o frumoasă şi de durată colaborare.

Monica Pîrlici, deţinătoarea premiului mare al Concursului naţional “Moldova are talent”, a adresat un mesaj către cei prezenţi din partea generaţiei în creştere.

Au urmat prezentările prot. Nicolae Jelihovschi, care a vorbit despre activitatea Asociaţiei Obşteşti ,,Valeriu Gafencu” din s. Sălcuţa, r. Căuşeni şi a Ecaterinei Cebanu, care a oferit crâmpeie din viaţa şi activitatea Asociaţiei Studenţilor Creştini Ortodocşi.

Tinerii din s. Sălcuţa, Căuşeni au pregătit pentru sărbătoarea de astazi un program aparte, prezentând spectacolul ,,Îndemn la luptă”.

Pentru Gala Tineretului Ortodox au fost pregătite menţiuni pentru cele mai active instituţii şi persoane din sânul Bisericii, care se jertfesc pe acest tărâm al creşterii şi educării tinerelor vlăstare ortodoxe.

De diplome de excelenţă s-au invrednicit următorii premianţi:

Universitatea de Stat din Moldova, pentru susţinerea şi incurajarea activităţii ASCO, pentru întreţinerea Sfântului Lăcaş cu hramul ,,Intâmpinarea Domnului”, care potrivit deciziei senatului USM, reprezintă un centru de cultură şi de educaţie moral-spirituală.

Academia de Poliţie “Ştefan cel Mare”,  implicată in diverse proiecte cultural- bisericeşti cu Direcţia Mitropolitană şi ASCO.

Direcţia Municipală petru Protecţia Copilului – împreuna cu care sunt crescuţi şi formaţi atâţia copii şi adolescenţi în duhul tradiţiilor noastre bimilenare.

Asociaţia Naţională a Scauţilor, care abordează şi promovează ortodoxia, îmbinând credinţa cu alte activităţi utile unui tânăr.

AO Insula Fericirii, parohia Ghidighici, una dintre cele mai active localităţi în implicarea tinerilor prin diverse proiecte sociale.

AO Filocalia, cea care patronează diverse campanii şi proiecte sociale în care sunt cooptate mai multe parohii şi instituţii naţionale şi internaţionale.

Cea mai activă asociaţie a tinerilor din teritoriu a fost desemnată cea a Eparhiei de Ungheni si Nisporeni, Asociaţia Tinerilor Ortodoci din Moldova, alături de care merită a fi menţionat părintele Vadim Corostinschi, preşedintele Asociaţiei.

Protopopopiatul Ialoveni a fost desemnat cea mai activă circumscriptie din anul 2016.

Comunitatea din Sălcuţa, s-a învrednicit de două diplome: pentru LT Meşterul Manole şi protoiereul Nicolae Jelihovschi.

Cea mai implicată mănăstire în activităţile cu tinerii a fost desemnată mănăstirea “Naşterea Maicii Domnului”, din s. Curchi, Orhei.

Astăzi mai mulţi oameni se jertfesc pe un tărâm aparte, implementarea religiei in şcoală, pentru munca cu dăruire în acest domeniu au fost evidenţiaţi Dna Angela Levinţa, şefa Cabinetului metodic al Mitropoliei Moldovei şi doi bravi pedagogi: preotul Serghei Boldirescu, or. Floreşti şi diaconul Ioan Scutaru din Costeşti, Ialoveni.

Cel mai activ Centru de zi pe lângă parohie a fost desemnat cel din s. Ulmu, r. Ialoveni.

Cea mai tânără premiantă al manifestaţiei de astăzi a fost Monica Pîrlici, deţinătoarea concursului “Moldova are talent” – 2013, care se implică în multe proiecte cu şi pentru tineri.

La final, Presfinţitul Episcop Ioan a dat citire rezoluţiei acestui impunător eveniment.

“Drept rezultat al întrunirii din data de 12.02.2017  s-au luat următoarele decizii:

  • A continua activităţile în rândul tinerilor ca domeniu prioritar pentru BOM;
  • A consolida la nivel de protopopiate grupuri lucrative de tineri, având caracter misionar;
  • A prelua modele de activitate la nivel interparohial, interregional etc.;
  • A organiza diverse activităţi cu scop de acumulare a experienţelor în lucrul cu tinerii;
  • A desfăşura proiecte culturale, comunitare pentru a coopta noi tineri şi a promova valorile creştin-ortodoxe în rândul generaţiei în creştere şi la nivel de societate, în general;

Propunem:

  • tineretulortodox.md să fie platforma de reunire a tuturor grupurilor de tineri ortodcşi din ţară;
  • a reflecta realizările tinerilor din toate colţurile RM pe acest site;
  • organizarea de întruniri pentru a cunoaşte pe viu oamenii activi, energici şi cu râvnă în cele duhovniceşti;
  • desfăşurarea unor întâlniri de totalizare anuale în preajma Zilei Tânărului Ortodox (15 februarie).”

Sectorul Sinodal Activitate Pastorală pentru Tineret

 

Filed in: Noutăţi

Articole relevante:

O întâlnire de suflet la Biserica USM O întâlnire de suflet la Biserica USM
Săptămâna Religiei în L.T. ”Liviu Damian” din or. Râșcani Săptămâna Religiei în L.T. ”Liviu Damian” din or. Râșcani
Tinerii însetați de cele sfinte Tinerii însetați de cele sfinte
Gânduri către tineri: ziua a IV-a. Păstrați tinerețea! Gânduri către tineri: ziua a IV-a. Păstrați tinerețea!

Spune-ţi părerea

Publică comentariul

free counters
© Tineretul Ortodox. All rights reserved.
Proudly designed by Theme Junkie. | Локализация темы wordpress