„… iar pietrele să tacă!”

(ample activități ale Tinerilor Creștini Ortodocși)

Sărbătoarea Floriilor numele căreia vine de la jerbele de flori și ramuri verzi cu care a fost întâmpinat Mântuitorul în timpul Intrării Sale triumfale în Ierusalim a venit în anul acesta nu numai să semnifice încheierea celui mai strict post, dar și o săptămână de deosebite manifestări ale tineretului ortodox. Un întreg set de activități a fost  organizat la Biserica Adormirea Maicii Domnului  și în Liceul Meșterul Manole  din Sălcuța. Forța motrice care a permis derularea acestor activități au constituit-o membrii Asociației Ortodoxe Valeriu Gafencu  ce activează în cadrul  instituțiilor nominalizate.

Ei au desenat embleme ale Săptămânii Tineretului Ortodox și au confecționat cruciulițe pe care le-au înmânat profesorilor. Două zile la rând a activat videoteca liceului care, de data aceasta, a permis vizionarea de producții cinematografice cu tematică creștină. Elevii din clasa a IX-a au organizat o victorină  dorind să afle cine dintre elevi cunoaște mai bine obiceiurile, datinele și tradițiile creștine. În ziua de marți, 16 aprilie, Nicolae Jelihovschi, paroh al bisericii Adormirea Maicii Domnului din Sălcuța împreună cu elevele Liuba Bucuci, Alexandrina Cucoș și Margareta Jelihovschi, la invitația preotului au mers la Liceul Teoretic Ion Creangă  din orașul Ungheni și au ținut o conferință creștină despre libertatea întru Hristos. Gândul de bază la care s-au referit a fost că numai adevărul te poate face liber or, Calea, Adevărul și Viața este Mântuitorul Iisus.

Maratonul ciclistic al tinerilor ortodocși s-a desfășurat pe traseul Sălcuța – Opaci. Echipa de elevi a ales această destinație pentru că în biserica Acoperământul Maicii Domnului se păstrează la moment icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului cea cu Trei Mâini. Menționăm înalta calitate a desfășurării evenimentului din partea slujitorilor bisericii și nivelul sporit de secuiritate asigurat de către dl. Vitalie Arnăut, comisarul raionului Căușeni. Evident, diferite probleme ale lumii moderne și nevoia de a le înfrunta cu sprijinul lui Dumnezeu, au fost abordate la lecțiile de religie din liceul Meșterul Manole.

După Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie de duminică, 21 aprilie, tinerii creștini ortodocși din cele mai multe sate ale raionului Căușeni au gustat din splendorile unui Marș al Crucii către cea mai frumoasă mănăstire din partea locului care poartă numele Sfintelor Femei Mironosițe Marta și Maria. Ca niște râulețe de cristal, unele mai mari, altele mai mici se îndreptau alaiurile creștinilor  către mănăstire pentru ca să se unească în final și să formeze un râu  viguros de asupra căruia luceau însemnele credinței creștin ortodoxe.

În fruntea alaiului s-a aflat un sobor de preoți condus de către protoiereul Vasile Damaschin, protopop de Căușeni.  Din sute de piepturi se ridiau spre cer splendide cântări de slavă închinate jertfei supreme a Mântuitorului.

Încet-încet puhoiul de lume a fost „inhalat” de  spațioasa biserică a mănăstirii unde avea să fie oficiată o slujbă religioasă cu rugi pentru pace, sănătate și  prosperitate pentru dreptmăritorii creștini, în același rând pentru sporirea puterii minții și puterii de muncă ale elevilor și profesorilor. Slujba a fost oficiată de către preoții Vasile Damaschin (or. Căușeni), Pavel Drăgan (Chircăiești), Nicolae și Sergiu Jelihovschi (Sălcuța), Victor Ghenciu (Cârnățeni), Ioan Bacal (Cârnățenii-Noi), Ioan Grițcu (Tănătari),  Serghei Sorocean (Tocuz), Adrian Iațcu (Căușeni).

În scurta sa predică protoiereul Vasile Damaschin a menționat că în aceste zile este repetat însuși mersul Istoriei creștine apoi, în mod deosebit, importanța  venirii în locașele sfinte a copiilor, adolescenților, tinerilor citând memorabilele cuvinte ale Mântuitorului Lăsați copiii să vină la Mine!

– Dacă nu vor vorbi copiii în hramuri, pietrele vor vorbi. Cu aceste cuvinte și-a încheiat părintele Vasile predica. Prezența masivă a copiilor în biserică avea să semnifice faptul că pietrele nu vor fi nevoite să vorbească. Copiii au format un  numeros cor și muzica sa a servit drept fundal al slujbei religioase.

După încheiere slujbei a fost declanșată o veritabilă cascadă de  cântări pascale, muzică sacră și patriotică. Nu a fost anunțat un concurs, dar se  făcea simțit  spiritul  concurenței. Primii s-au produs copii de la Chircăiești, „școliți” de preotul protoiereu Pavel Drăgan. Ei au venit cu cântările  Sub o salcie pletoasă, și Părinte, iartă-mă.

La umbra crucii Tale a fost titlul piesei interpretate de către elevul David Bălan din Căușeni.

Picii de la grădinița de copii din Cârnățeni diriguiți de către educatoarea Svetlana Groza au interpretat cântecele Astăzi este ziua de Florii  și  Toată inima creștină la biserică să vină.

Au urmat elevii de la Opaci cu cântările O, Marie și Când a fost să moară Ștefan. Inima acestui colectiv este preoteasa Maria Dobreanschi.

Elevii clasei a V-a „A” de la liceul  Mihai Eminescu din Căușeni au cântat  Să dăm mărire Domnului și Ajutorul meu de la Dumnezeu, iar colegii lor din clasa a V-a „B”  și solista Patricia Catan – Hristos a înviat! E și meritul preotului Adrian Iațco ce are grijă de acest colectiv.

Părintele Serghei Sorocean și învățătoarea Rodica Eșanu au propus audienței două cântece de mare respirație: În mormântu-ntunecat și A venit pe pământ Cel Sfânt.

Cântați, creștinilor, e Paște! și  Numai Tu, Fecioară Sfântă au fost piesele interpretate de corul bisericii Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil  din Tănătari condus de preoteasa Elena Grițcu.

Misiunea de încheia acest florilegiu muzical a revenit corului Buna Vestire de la  biserica Adormirea Maicii Domnului de la Sălcuța, dirijat de protoiereul Nicolae Jelihovschi care, prin interpretarea cântecelor Șiroaie de sânge apoi Și era la ora a șasea, au cules aplauzele prezenței.

Această paradă a muzicii sacre a fost ca o avanpremieră a concursului de cântări pascale cer se va desfășura în ziua de marți 30 aprilie  la biserica Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil din centrul raional Căușeni.

 Vladimir SĂRĂTILĂ

jurnalist

Filed in: Noutăţi

Articole relevante:

Tema familiei abordată cu studenții Facultății de Litere, USM Tema familiei abordată cu studenții Facultății de Litere, USM
Pelerinaj de studiu la mănăstirile Suruceni, Căpriana, Hâncu și Condrița Pelerinaj de studiu la mănăstirile Suruceni, Căpriana, Hâncu și Condrița
Conferință pe teme religioase la LT Holercani Conferință pe teme religioase la LT Holercani
”Cum să devenim mai buni?” – tema discuției cu elevii Liceului ”Alexandru cel Bun”, or. Sîngera ”Cum să devenim mai buni?” – tema discuției cu elevii Liceului ”Alexandru cel Bun”, or. Sîngera

Spune-ţi părerea

Publică comentariul

free counters
© 2189 Tineretul Ortodox. All rights reserved.
Proudly designed by Theme Junkie. | Локализация темы wordpress