În Duminica Vameșului și a Fariseului, prin care se deschide perioada Triodului, ce ne introduce în Postul cel Mare, s-a desfășurat cea de-a IV-a ediție a Galei Tineretului Ortodox. Circa 250 de slujitori, pedagogi și tineri s-au adunat în parohia Sălcuța, pentru a participa la această întrunire festivă, în cadrul căreia au fost premiați cei mai activi tineri și slujitori implicați în diverse activități duhovnicești cu tinerii.
Evenimentul a fost binecuvântat de către Mitropolitul Vladimir, care a delegat pe PS Episcop Siluan de Orhei, vicar mitropolitan, de a se deplasa la Sălcuța și de a fi în mijlocul tinerilor. Ziua a început cu Sf. Liturghie, în cadrul căreia slujitorii acestui locaș au fost decorați cu înalte distincții bisericești.
A urmat Gala Tineretului Ortodox, eveniment desfășurat la Liceu ”Meșterul Manole” din sat. La Gală au fost prezenți tineri din toate colțurile țării, împărtășind din activitățile desfășurate în educația duhovnicească tinerei generații. Episcopul Siluan, emoționat până la lacrimi, a mulțumit celor care încearcă să crească mădulare sănătoase în ogorul Domnului.
Zeci de tineri au interpretat cântări, au dansat și au recitat poezii cu caracter religios, încercând să-i aducă slavă și mulțumire Domnului pentru toate binefacerile primite. Cei mai activi tineri, pedagogi, slujitori și instituții ce promovează creștinismul în rândul generației în creștere, au fost nominalizate la diverse categorii: profesorul de religie, performanțe la ora de religie, misionarii și voluntarii anului ș.a.
Prin astfel de evenimente simțim că Ortodoxia este vie și lucrătoare, că avem mădulare tinere și integre ale Bisericii, care încearcă să trăiască conform învățăturii și moralei lăsate chiar de către Mântuitorul Hristos.
Nădăjduim, că an de an, Biserica va fi tot mai prezentă în societate prin tinerele mădulare: sincere, rugătoare și jertfitoare. Alese mulțumiri PS Episcop Siluan, pentru deschiderea și căldura pe care o manifestă pentru tineri, parohiei și liceului Sălcuța, care sunt modele de conlucrare între instituții, precum tuturor care se nevoiesc pe acest tărâm anevoios al formării de personalități creștine.
Pr. Octavian Moșin, președinte, Sectorul Sinodal Activitate Pastorală pentru Tineret