Sunt locuri care pictează în noi trăiri ce ne răvăşesc peste ani. Sosirea la Mănăstirea Frumoasa, la sigur, îmi va rămâne în inimă, deoarece, aici, am întâlnit oameni cu chipuri luminoase, precum maica stareţă Benedicta (Mura) şi părintele duhovnic Ambrozie (Munteanu), care – cu bunătăte şi evlavie – mi-au zis: “Nu contează cum ai venit la mănăstire, ci cum vei pleca de aici”.
Peisajele care înconjoară vatra aceasta sfântă sunt uluitoare. Mănăstirea este înconjurată de pădure seculară. Aici, eşti aproape de Dumnezeu. De fapt, aici începe opera de zidire sufletească. Aici, Dumnezeu se află în fiecare zvâcnire a naturii şi în privirile oamenilor.
În zilele pe care le voi petrece în tabără, sper să descopăr şi să prezint şi altora puterea şi miracolele pietrelor legate în zidiri de biserici, care fac să devenim tari, să avem credinţă şi rezistenţă. Credinţa izvorăşte din pereţii lăcaşelor sfinte, unde se află în aerul moştenit de peste veacurii. Voinţa care pluteşte peste cerul ce coboară, zi de zi, micşorează distanţa dintre suflet, cuget şi putere fizică. Astfel, să ne vedem tari în calea tuturor greutăţilor. Noi – în mijlocul naturii noastre, a padurilor, apelor şi oamenilor.
Elena Griţcan
Tabăra „Jurnalişti pentru patrimoniu” este cea mai bună hrană energizantă, spirituală, culturală. Hrana ce ne alimentează ţările. Mi-au lăsat o impresie profundă oamenii şi locurile din preajma Mănăstirii Frumoasa.
În fiecare zi, deşteptarea la ora şase când răsună toaca; în goana luminii reci a dimineţii caut imagini inedite, în amiază fac schimb de idei cu colegii. Seara iarăşi gonesc după lumină. Zona pitorească, un orizont ondulat, plăcut plasată geografic îmi dă ocazia să fac compoziţii unice. Colinele şi pădurea înconjoară zidirile omului. Arhitectura zvâcneşte înălţător din sânul naturii. Oamenii sunt amabili, modeşti, dar foarte expresivi.
Victor Garştea, reporter foto „Moldpresa”
Nu vreau să mă lansez în afirmaţii înzorzonate despre Mănăstirea Frumoasa. Referitor la acest aşezământ monahal s-a vorbit suficient. Îmi doresc un singur lucru – să devin amnezic pentru a lăsa definitiv în urmă orice amintire despre rutina oraşului.Cred că această performanţă este pe cale de a fi definitivă şi rolul crucial în atingerea ei le revin oamenilor de aici – femei cu chipuri blânde şi împlinite – maicile din mănăstire, care transmit în mod negrăit şi aproape la nivel subconştient pacea pe care o trăiesc.
Despre ziduri nu vorbesc, pentru că încă le mai ascult. Nu pot spune prea multe acum, încă mai sunt mut. Sper ca la finalul taberei să pot îngăima câteva cuvinte, pentru a încerca să exprim avalanşa de impresii pe care deja a început să mi le ofere.
De un lucru sunt sigur, că sunt în locul potrivit, alături de oameni potriviţi.
Nicu Cârlig
Sursa: www.frumoasa.md
