În Sâmbăta și Duminica Floriilor, tinerii din Asociația Obștească “Valeriu Gafencu”, sat. Sălcuța, r-nul Căușeni, s-au bucurat de prezența și învățăturile pline de har ale scriitorului și teologului Danion Vasile.
La slujba duminicală, mulțimea credincioșilor s-a împărtășit cu Sfintele lui Hristos Taine.
Tradițional, după Sfânta Liturghie, credincioșii din localitate, de la mic la mare, au mers într-un pelerinaj la Mănăstirea “Marta și Maria”, în procesiune cu Sfintele Moaște, mulțumind lui Dumnezeu pentru toate darurile Sale.
Danion Vasile le-a vorbit tinerilor despre importanța și frumusețea slujirii lor pentru și în Hristos.
Copiii din Sălcuța și Opaci au interpretat cântări pascale, apoi au vizitat întreg complexul monastic.
De praznicul Intrării Domnului în Ierusalim s-au încheiat activitățile din cadrul Săptămânii Tineretului Ortodox.