Într-o lume tot mai marcată de dezinformare, dezumanizare și, într-un final, de desacralizare, tânăra generație mai are o singură șansă de a rezista tentativelor îndreptate spre atrofierea personalității umane – cea de a învăța, de a se angaja în procesul de fortificare a conștiinței și spiritului. Însă pentru atingerea scopului scontat – cel de aflare a adevărului, care mai apoi urmează a fi trăit și valorificat, este nevoie ca tânărul de astăzi, fie el elev, licean sau student, să pornească acest minuțios și complicat proces de pe o pistă corectă, pentru ca toate eforturile sale să fie răsplătite pe măsură și pentru ca să nu cadă pradă uneia dintre multele înșelări meșteșugite care îl pândesc la fiecare pas. Iar poarta spre acest drum ni-l deschide Biserica prin sfinții săi cărturari și prin experiența ce o are acumulată de-a lungul secolelor în ceea ce privește luminarea și îndrumarea poporului prin cuvânt.
Fie că aleg învățământul teologic, fie cel laic, tinerii trebuie să fie conștienți de lupta în care se angajează, aceea de a se înțelepți ei înșiși și de a deveni, la rându-le, făclii vii de înțelepciune și adevăr. Iar acest lucru nu este greu, atâta timp cât toate sunt făcute spre lauda și proslăvirea lui Dumnezeu.
Și mai trebuie ținut minte un lucru: o atitudine serioasă față de procesul de învățământ înseamnă o societate demnă de trecutul său, care privește hotărâtă și fără frică spre viitor, înseamnă familii integre, construite pe pilonii de nădejde ai credinței și ai educației, căci anume aceste două ramuri, împletindu-se, formează personalitatea omului puternic, curat, cult și drept. Iată de ce învățătura a și pornit din pridvorul Bisericii, deoarece aceasta, prin slujitorii ei, a avut grijă încă de la începuturi, și va avea până la final, ca toți cei pe care îi adună la sânu-i să fie conștienți de drumul pe care l-au ales și de misiunea lor în această lume.
Cartea nu se face pentru carierism și pentru bogății, ci se face pentru a fi util societății din care fiece om face parte, contribuind prin cunoștințele și capacitățile sale la perfecționarea acesteia, iarăși, în numele Adevărului și al binelui comun.
Un om cu studii este un om puternic, care nu poate fi manipulat, sau mai bine zis viclenit; el știe de unde vine, încotro se duce și care este scopul său în această viață trecătoare, însă de care depinde veșnicia fiecăruia dintre noi.
Mai știm un lucru, că oricât ar încerca cineva să obțină înțelepciune prin propriile sale puteri, excluzând ajutorul divin, nu va izbândi, sau va cădea în înșelăciunea trufiei, care până la urmă îl va aduce în fața pustietății sufletești și a dezamăgirii. Iată de ce orice început bun trebuie să aibă o pornire pe măsură, inclusiv intenția de a învăța, astfel încât fiecare creștin, înainte de a începe acest drum al acumulării cunoștințelor, să spună acel “Doamne ajută!”, care încă de la începuturi a fost îndemn de îmbărbătare și de sporire a binefacerilor dumnezeiești pentru toți credincioșii dreptmăritori. Să cădem deci cu smerenie adevărată în genunchi în fața altarului Mântuitorului, atât dascălii, cât și ucenicii, și să rugăm pe Bunul Dumnezeu să ne dăruiască, cu sporirea minții pentru adunarea tuturor cunoștințelor celor trebuincioase spre trăirea vieții pământești în Lumina Evangheliei și spre dobândirea Împărăției Cerurilor.
Altuarul Credinței, Anul XII, Nr. 15
30 august 2012
