Păreri despre sexul premarital

Unul dintre subiectele de discuţie preferate ale tinerilor este legat de începerea vieţii sexuale şi de compatibilitatea sexuală cu persoana iubită. Poate că şi tu ai avut parte de astfel de discuţii.[75] Pe un site[76] am găsit un material exact pe această temă. Voi reproduce o mare parte din el, şi apoi îmi voi spune punctul de vedere. Îmi voi permite totuşi ca între parantezele pătrate să îmi exprim anumite luări de poziţie faţă de punctele de vedere ale tinerilor. Moderatorul discuţiei începe astfel:

“Cu ceva timp în urmă am primit un e-mail de la unul dintre voi. I-am răspuns, dar de atunci m-am gândit mereu la cele spuse de prietenul meu. Şi la întrebările puse de el. Citiţi şi voi acest e-mail şi celelalte păreri şi, dacă aveţi şi voi o părere în legătură cu subiectul sau cu cele spuse până acum, spuneţi-o! Iată e-mail-ul trimis de prietenul meu Iulian: ŤSexul e prezent peste tot. Nu cred că ar trebui să fie aşa. Se pune mult prea mult accent pe asta. La TV nu vezi decât emisiuni despre cât, unde, cum să faci sex. Principiile creştine au fost date uitării. Lumea a uitat că sexul premarital este un păcat. Acum, spune-mi, te rog: crezi cu adevărat că e nevoie de o anumită experienţă înainte de căsătorie? Crezi că trebuie să se pună un aşa mare accent pe compatibilitatea sexuală? Oare sexul e cel mai important lucru în căsătorie? Nu dragostea? [Întrebările lui Iulian mi se par foarte fireşti. Unde greşeşte Iulian? Greşeşte neştiind cui să-i pună aceste întrebări. Adică, deşi principii creştine[77], într-o problemă atât de importantă cum este sexualitatea, el cere sfatul unor oameni care au un alt tip de repere morale. Precum veţi vedea din răspunsurile care urmează, nici unul nu corespunde perspectivei pe care o are – sau mai bine spus o avea[78] – Iulian. E ca şi cum ar fi întrebat nişte fumători dacă tutunul nu dăunează sănătăţii, sau dacă nu are alte efecte negative. Fumătorii ar fi încercat să îl convingă să se apuce de fumat. Aşa cum tinerii de mai jos… Dar mai bine să citim împreună poziţiile lor. Moderatorul continuă:] Am transmis mai departe aceste întrebări, şi iată care au fost părerile….

Părerea lui Ionuţ: ŤPentru majoritatea tinerilor problema sexului premarital este un concept învechit. Pentru mine acest lucru este normal din următoarele motive:

– educaţia primită în familie nu a fost foarte rigidă în probleme legate de sex [iată că un tânăr este conştient de faptul că lipsa unei educaţii morale în ce priveşte sexualitatea şi-a spus cuvântul].

– la vârsta mea (21 de ani) este o necesitate fizică [deci nu mai este manifestarea liberă a unui mod greşit de a iubi, ci este efectul unei dependenţe], dar este mult mai plăcut de făcut cu o persoană suficient de importantă pentru mine pentru a considera posibilitatea unei căsătorii în viitor [altfel spus: eu o fac oricum, dar dacă ţin la fata respectivă, cu atât mai bine].

– nu dispun de siguranţa materială (casă, venit stabil suficient…) pentru a întemeia o familie în viitorul apropiat (şi poate n-am nici curajul…) aşa că nu pot aştepta la nesfârşit… [Foarte interesant: Ionuţ recunoaşte lipsa curajului de a-şi întemeia o familie. Cel puţin e sincer, mulţi fiind în situaţia lui, dar ascunzându-şi în fel şi chip laşitatea. Mă refer mai ales la cei care sunt în stare să bea nu ştiu câţi litri de tărie sau să dea nu ştiu câţi pumni pe minut, dar care nu sunt în stare să îşi întemeieze o familie…]

– am adoptat părerea unora cum că sexul este un lucru important într-un cuplu, iar compatibilitatea sexuală poate fi testată înainte de a fi prea târziu…ť [Dezarmantă sinceritatea lui Ionuţ: el a adoptat părerea cum că trebuie să testeze compatibilitatea sexuală înainte de a se căsători… Nu a ajuns singur la această concluzie, nu a fost un act de maturitate, ci pur şi simplu un gest inspirat de opiniile celorlalţi.]

 

Părerea Letiţiei: (pentru Iulian) Ť… sexul premarital nu vine în contradicţie cu învăţătura luminată nouă de către Iisus, ci doar cu dogmele bisericeşti. [Nu este prima oară când aud această idee de la tineri. Oare chiar cu atâta superficialitate să fie citită Scriptura, încât să nu fie evident faptul că Hristos ne-a poruncit să ne luptăm cu păcatul desfrânării, mustrându-ne chiar şi pentru privirile pătimaşe?] Cea mai importantă trăsătură a omului este LIBERUL ARBITRU! Ceva de genul fac ce vreau, dar ştiu ce fac, cu ultima parte subliniată la maxim! Aşa că Iulian, … go and have sex! Sunt sigură că te vei simţi minunat şi nici păcate nu vei face (atâta timp cât tu şi partenera ta vreţi asta)ť. [Adică păcat este numai când unul nu vrea? Ce mai urmează? Ca peste o sută de ani să se considere păcat doar dacă nici unul din ei nu vrea, şi o fac din obligaţie?]

 

Părerea lui ŤEuť: ŤPărerea mea despre sexul e peste tot… Eu aş zice că uneori e prea mult. Adică nu aş fi total împotriva sexului înainte de căsătorie, dar câteodată e prea sadic să auzi de la o fată de 19 ani că deja a făcut-o cu 5. Varianta cu fata virgina la nuntă e idilic exagerată pentru vremurile noastre, unde vezi la televizor fete adolescente de 14-15 ani vorbind despre sex ca şi cum ar vorbi despre reţete culinare. Şi apropo de reţete culinare: ar fi bine dacă fetele ar şti atâta despre gătit cât ştiu despre sex… [Fin umorul… Pe de altă parte, nici soţii de azi nu mai sunt atât de exigenţi la mâncare ca pe vremuri; în schimb, în pat au devenit din ce în ce mai exigenţi…]

Ce este mai ciudat, în America de exemplu (unde se zice că oamenii sunt foarte liberali din punct de vedere sexual), s-a început deja o campanie pe plan naţional pentru amânarea începerii vieţii sexuale prea timpurii. Poţi să vezi reclame cu adolescenţi de genul Not ME – Not Now ori Making Smart Choices About Sex. Părerea mea personală e că ar trebui să vedem şi noi realitatea. Realitatea nu e aceea că suntem tineri, hai să profităm. Eu aş zice suntem tineri, trebuie să ne gândim. Gândiţi-vă la un singur aspect. Noi suntem părinţii de mâine. Ţi-ar plăcea ca fetiţa ta de 14-15 ani să-şi înceapă viaţa sexuală?ť [Cine spunea că toţi tinerii sunt superficiali? Cred că abia în clipa în care tinerii de azi îşi dau seama că vor fi părinţii de mâine au făcut primul pas adevărat în maturitate…]

 

Părerea lui Preda: ŤSEXUL, după mine nu este un păcat dacă este făcut înainte de căsătorie, sau extraconjugal. Marele păcat (după părerea mea) este atunci când este făcut fără respectarea unei igiene, a normelor de morală, bun simţ etc… Este mare păcat atunci când sexul nu este făcut cum trebuie…ť [Cred că Preda este atât de străin de o perspectivă spirituală sau cel puţin morală a vieţii, încât pentru a-l contrazice ar trebui să scriu un volum întreg…]

 

Părerea lui Bogdan: ŤNu cred că trebuie să ai neapărat o experienţă sexuală înainte de a te însura… Nu asta e problema… Problema e că sexul, cel puţin pentru mine, e o necesitate (dacă nu o fac cel puţin o dată la două zile să zicem … am o stare de nervozitate foarte ridicată)ť. [Spun sincer că nu mă aşteptam la atâta sinceritate… Se pare că discuţiile pe internet, când oamenii nu se cunosc faţă către faţă, pot genera nu numai vulgaritate, ironie şi erotism, ci şi discuţii sincere… Bogdan zice pe şleau – şi după ce are o experienţă sexuală bogată – că nu crede că e nevoie de experienţe sexuale premaritale… Dar pentru el sexul a devenit o necesitate. Din punct de vedere duhovnicesc, o patimă, de ale cărei lanţuri este legat… Oare de ce filmele pentru tineri nu prezintă lucrurile aşa cum sunt, ci le învelesc în epiderma unor idilice poveşti de dragoste? Tinerii ar trebui să ştie că, aşa cum fumatul distruge sănătatea, tot aşa viaţa sexuală poate da dependenţă… O dependenţă de care suferă tocmai cei care se laudă că ar fi marii admiratori ai libertăţii.]

 

Părerea Elei: ŤEu cred că sexul este important înainte de căsătorie, pentru că, dacă te trezeşti după măritiş că persoana pe care ai luat-o nu e grozavă la pat ce faci? Ai două variante: ori te conformezi, ori îţi iei un amant. Să te conformezi e destul de nasol, pentru că înseamnă că vei rămâne o ratată… Să îţi iei amant înseamnă să încalci principiile creştine ce ne-au fost date. În fond şi la urma urmei vrei să iubeşti trupul celui pe care ţi l-ai ales, nu al altuia pe care probabil îl doreşti, dar nu îl iubeşti ca pe soţul tău. Concluzia este că în ambele cazuri calci strâmb din punctul de vedere al principiilor creştine. Absurd mi se pare să te duci să o faci cu n+1 parteneri ca să vezi care este compatibil sexual cu tineť. [Da, Ela, ştiu, fiecare vede absurdul păcatelor celuilalt… Dar dacă o faci doar cu n parteneri, sau cu n-3, totul e bine, nu? Nici conştiinţa nu te mustră, nici mama nu ştie…]

 

Părerea Ralucăi: ŤCe înseamnă dragostea fără sex? Când iubeşti pe cineva înseamnă că te atrage atât psihic cât şi fizic. Însă oameni suntem cu toţii şi atracţia fizică în cazul dragostei atinge cote infinite. Şi atunci cum poţi să spui că rezişti lângă persoana iubită fără s-o atingi? [E greu, e foarte greu. Dar nu e imposibil… E greu şi când eşti căsătorit să ţii posturile rânduite de Biserică, dar nici asta nu e imposibil.] Fără s-o iubeşti? [Cum adică să stai lângă persoana iubită fără să o iubeşti? Dacă nu faci dragoste înseamnă că nu o iubeşti?] Dragostea e un lucru minunat şi ar fi păcat să o iroseşti [Aşa cred şi eu, dragostea nu trebuie irosită, trebuie împlinită: tocmai pentru asta există Taina nunţii…] doar pentru că religia impune reguli care au fost încălcate mereu. [Numai că regulile au rămas reguli, chiar dacă au fost încălcate mereu. Mai ales că tot mereu au existat şi oameni care le-au respectat…] Şi apoi apare problema incompatibilităţii. Dragostea nu aduce cu sine şi compatibilitatea, ci dragostea absolută se instalează în momentul în care te-ai dăruit persoanei pe care o iubeşti şi se ajunge la o plăcere comună. Sexul în sine e tot atât de important ca şi dragostea. Diferenţa dintre acestea este că sex fără dragoste se poate, dar invers NICIODATĂ. [Cine poate afirma aşa ceva? Mai corect spus: invers ar fi foarte greu, ceea ce e cu totul altceva. Numai că Dumnezeu nu cere dragoste fără sex, ci cere doar ca oamenii să îşi manifeste dragostea trupească abia după ce au primit binecuvântarea căsătoriei…] Numai dacă două persoane care se iubesc sunt compatibile sexual vor reuşi să-şi menţină ce au realizat şi să clădească mai departeť. [Asta nu e adevărat. Paradoxul este că Dumnezeu îi poate ajuta pe cei care sunt incompatibili sexual – deşi astfel de cazuri de incompatibilitate în realitate sunt extrem de rare – să aibă o poveste de dragoste mai profundă decât a celorlalţi. Nu sunt fanul impotenţei sau al altor dereglări sexuale, ştiu însă că o poveste de dragoste care a primit binecuvântarea lui Dumnezeu este mai durabilă decât cea mai fierbinte relaţie erotică.]

 

Părerea Mădălinei: ŤŞtiu persoane adulte care s-au iubit foarte mult când s-au căsătorit, însă au descoperit că sunt incompatibili pe plan sexual, indiferent ce au făcut. Nu s-au despărţit pentru că se iubeau enorm, dar fiecare a avut relaţii extraconjugale şi nu au putut avea relaţii sexuale nici pentru a concepe un copil. Şi-au distrus în timp orice şansă de fericire şi au ajuns să se urască. Dacă ar fi descoperit înainte de căsătorie, probabil ar fi rămas foarte buni prieteni şi astăzi. Concluzia: sunt de acord cu sexul premarital, dar în anumite limiteť.

[Să vedem şi părerea Doinei…]

 

Părerea Doinei: ŤM-ai întrebat ce părere am despre sexul premarital. Părerea mea actuală e următoarea: îl consider necesar. Eu nu am avut relaţii sexuale înainte de căsătorie şi acest lucru a avut repercusiuni asupra întregii mele vieţi. Pentru doi oameni ce vor rămâne împreună tot restul vieţii trebuie să fie foarte clar că se potrivesc din toate punctele de vedere. Altfel poţi avea surpriza, după nuntă, că eşti legat de cineva cu care de fapt nu te potriveşti sexual; e foarte greu de suportat asta din ambele părţiť.

*

Şi Doina şi Mădălina spun un lucru foarte important – ba chiar părerea Doinei atârnă şi mai greu la cântar, pentru că e generată de experienţă: există soţi incompatibili sexual, şi dragostea lor e îngenuncheată de această neputinţă… Ei, în faţa acestei realităţi izbitoare, mă dau bătut. Ce să fac? Ar trebui poate să las la o parte ipocrizia şi mândria şi să mă recunosc învins, şi să le dau tinerilor acelaşi sfat ca Letiţia: go and have sex…

Să zicem că acum jucăm şah: ce mutare voi face? Voi face abstracţie de realitate, şi îţi voi spune poveşti de adormit copiii? Şi tu, şi eu ştim că există profesori de religie care le spun copiilor să nu fumeze, dar în pauze fumează în faţa acestora, nefiind nici ei convinşi că fumatul le distruge sănătatea… Oare eu îţi voi spune o poezie învăţată pe dinafară, în care nu cred?… Mai bine tac…

*

Înainte de a-mi spune punctul de vedere ţin să precizez de ce am reprodus atâtea poziţii favorabile sexului premarital. Motivul principal este că m-am gândit că dacă le-aş fi citit eu însumi cu ani în urmă, înainte să mă căsătoresc – în clipe în care eram apăsat de deznădejde sau de tristeţe –, ar fi reuşit să îmi zdruncine puţin punctul de vedere creştin asupra acestei probleme… Şi am regăsit aceeaşi întrebare la mulţi tineri creştini, studenţi sau absolvenţi de facultate: “dar dacă totuşi ar fi mai bine să testăm compatibilitatea sexuală cu persoana cu care vrem să ne căsătorim?”

Nu cred că greşesc gândindu-mă că, citind prima parte a acestui articol, aceşti tineri vor simţi îndoiala strecurându-se iarăşi în inimile lor. O fată chiar mi-a spus: “când scrii despre sexualitatea premaritală să nu faci referire la ce gândesc tinerii, că ne pui sare pe rană. Şi aşa îmi este greu să rezist…”

Şi totuşi, am considerat că este folositor ca unii tineri să îşi conştientizeze această îndoială. Mai mult chiar, tocmai acestor tineri li se adresează acest articol. Cei care sunt hotărâţi să ducă o viaţă creştină nu au nevoie de el, iar pe cei care sunt decişi să trăiască în păcat nu am cum să îi conving să renunţe. “Atunci?…”

Atunci îi rog pe ceilalţi să nu mai citească, şi îţi scriu ţie, celui cu o fărâmă de îndoială în suflet…

*

Suntem în stare să facem o faptă eroică vreme de câteva minute, vreme de câteva ore sau de câteva zile. Dar ne îngrozeşte gândul că tot viitorul nostru poate fi distrus datorită unei alegeri greşite. Alegerea soţiei este una dintre cele mai importante alegeri în viaţă. Toţi ne dorim o pereche minunată, o viaţă fericită, plină de dragoste. Unii îşi doresc să aibă şi copii frumoşi, o casă în care să locuiască şi un serviciu care să îi mulţumească… Nimic rău în asta, dimpotrivă.

Când e vorba de alegerea soţiei, încerci să fii cât mai atent: maşina sau serviciul se pot schimba mai uşor, dar soţia, mai greu. Cu toate că rata divorţurilor este în continuă creştere, simţi şi tu că divorţul este un eşec de care nu vrei să ai parte. Există multe criterii de care trebuie să ţii seama când îţi alegi soţia[79]. Unul căruia i se dă foarte multă importanţă în zilele noastre este compatibilitatea sexuală. Acest subiect îi frământă chiar şi pe unii din tinerii creştini, care merg la biserică, se spovedesc, se împărtăşesc etc. Un prieten al meu, fecior la 32 de ani, care vrea să se însoare cu o fată care nu mai e fată, mi-a spus de curând că ea tot insistă să facă dragoste cu el – deşi fata merge la spovedanie, vrea să ducă o viaţă creştină… Şi mă tot roagă să îi spun şi ei ce scriu pe tema Tinerii şi sexualitatea, doar-doar o conving să nu îl mai preseze atât.

Prima precizare pe care o fac este că feciorii şi fecioarele, pe de o parte, iar bărbaţii şi femeile, pe de alta[80], au motive diferite pentru a testa această compatibilitate înainte de nuntă. Asupra feciorilor şi fecioarelor presiunea e poate mai mare: au luptat vreme îndelungată cu patima desfrâului şi cu dorinţa de a-şi exprima sentimentele făcând dragoste, au rezistat până ce au găsit persoana cu care vor să se căsătorească, şi atunci asaltul binevoitor al prietenilor, părinţilor, mass-mediei îi sperie: “Dacă nu vă verificaţi compatibilitatea sexuală, veţi eşua”. Misterul e mare, atracţia puternică…

Bărbaţii şi femeile decişi să se căsătorească au şi ei motivele lor pentru a-şi testa compatibilitatea. Experienţa lor e un argument că modul în care partenerul reacţionează în pat nu e dependent nici de frumuseţea şi nici de inteligenţa sa… Aici trebuie să intrăm în detalii mai indecente: în linii mari, se consideră că această compatibilitate este determinată de trei factori – modul în care celălalt reuşeşte sau nu să se dăruiască celuilalt (la limită, actul sexual fiind pentru egoişti doar o masturbare în cuplu), sau altfel spus: “cât de intens e sentimentul pe care îl transmiţi celuilalt”, potrivirea după criteriul dimensiunii şi măsura în care celălalt este maestru în arta erotismului.

Experienţa unora îi determină să dea mai multă importanţă unui factor sau altuia, dar fiecare factor îşi are importanţa lui…

*

Cât priveşte primul factor, feciorii se pot întreba: “Dar cum putem vorbi de transmiterea unui sentiment prin actul sexual făcut în afara nunţii, când Biserica învaţă că e un păcat, că e o lucrare care ucide sufletul?”

Biserica vede lucrurile în adevăr. Cea mai frumoasă poveste de dragoste (gen Titanic) nu este de ajuns pentru a birui păcatul… Dar asta nu înseamnă că toţi cei care desfrânează simt angoase, mustrări de conştiinţă… Nu, unii încearcă, sincer, să facă dragoste. Şi o femeie care vede că un amant îi acordă multă atenţie, că se poartă cu ea delicat, încercând să o facă fericită, în timp ce amantul de dinainte nu căuta decât să îşi facă toate poftele, este firesc că îl va prefera pe ultimul, alături de care simte altceva… “Dar face ea dragoste cu ultimul?” Din punct de vedere creştin, nu se poate face dragoste fără binecuvântarea nunţii. Dragostea adevărată e străină păcatului… Dar cei care trăiesc în păcat nu îşi dau seama de înşelarea lor. Şi, atunci când aceştia vor să se căsătorească, insistă să testeze compatibilitatea sexuală cu celălalt…

Care este perspectiva creştină asupra acestui prim factor? Când doi oameni trăiesc necununaţi, atunci vieţile lor sunt dominate de egoism sau de o dragoste pătimaşă. Este firesc ca acest egoism să se răsfrângă şi în pat. Dar în familia creştină raportul este răsturnat: fiecare încearcă să înfrumuseţeze cât mai mult viaţa celuilalt (e adevărat, există şi în familia creştină unele oscilări, tensiuni, atitudini egoiste, dar nu sunt majoritare…). Căldura şi frumuseţea iubirii dintre soţii creştini se reflectă şi în viaţa lor intimă… Deci, nu e nevoie de nici o verificare anterioară a compatibilităţii[81]. Toţi cei care au trăit în păcat trebuie să înţeleagă că viaţa intimă în familie este ceva absolut deosebit, care nu seamănă cu ce trăiau înainte. Parcă ar fi altceva. (Mă întreba tot prietenul meu de 32 de ani ce diferenţă este între soţii şi concubinii care fac dragoste. I-am răspuns: unii zboară, iar alţii merg… Nu se poate compara zborul cu mersul, este altceva…)

*

Cât priveşte al doilea factor, compatibilitatea organelor, studiile medicale arată faptul că există în realitate foarte puţine cazuri de incompatibilitate sexuală reală… Ce e interesant e că mii de cupluri care şi-au verificat şi răsverificat compatibilitatea sexuală înainte de nuntă, după câţiva ani divorţează invocând ca motiv tocmai nepotrivirea în pat… Iată deci că nu i-a ajutat la nimic că îşi mai verificaseră şi înainte compatibilitatea, şi atunci trecuseră testul…

Cum stau lucrurile? În astfel de situaţii soţii nu sunt interesaţi decât de plăceri trupeşti. Or, viaţa nu e pentru plăceri de moment, e pentru dobândirea mântuirii. Şi în viaţa de familie apar probleme, ispite. Şi aceste probleme se răsfrâng şi în pat. Dacă soţii nu vor să se lupte să depăşească aceste probleme, ci fug pur şi simplu de ele evadând din “lanţurile” familiei, viaţa lor nu va fi o viaţă împlinită. Dar, dacă soţii au răbdare şi credinţă în Dumnezeu, încercările vor trece, în familie va fi iar linişte. Şi această linişte va acoperi şi micile tensiuni care au avut loc în pat. Va fi din nou bine, şi problemele vor deveni amintiri…[82]

*

Cât priveşte al treilea factor, aici învăţătura creştină e clară: orice perversiune este păcat, orice perversiune distruge dragostea. Chiar dacă cei care au astfel de exigenţe spun că tocmai aşa îşi arată dragostea, dragostea lor e o dragoste animalică, epidermică, un drog ieftin. În familie nu trebuie să te aştepţi ca partenerul să cunoască toate tehnicile de Kama Sutra, trebuie să te aştepţi ca el să îţi dăruiască dragoste… Şi această dragoste nu necesită nici recorduri sexuale, nici perversiuni şi nici tehnici erotice speciale… Dar e o dragoste care, aşa cum dau mărturie toţi cei care au cunoscut-o[83], împlineşte.

*

Îmi dau seama însă că vorbind despre cei trei factori care determină compatibilitatea[84], nu am reuşit să depăşesc penibilul situaţiei în care m-am aflat când am citat părerile Mădălinei şi Doinei, care afirmau foarte clar că există cupluri care au regretat amarnic faptul că nu şi-au testat compatibilitatea sexuală.

Eu cred însă că problema trebuie privită din alt unghi. Am discutat o dată cu un tânăr fecior:

“- Deci, eşti convins că va fi nevoie să testezi compatibilitatea sexuală cu fata pe care o vei alege înainte de a te însura.

– Da, dar până atunci mă păstrez curat.

– De ce crezi că e nevoie să o testezi?

– Ca să nu divorţăm după nuntă.

– Crezi că poate fi acesta un motiv de divorţ?

– Sunt sigur.

– Atunci te întreb: nunta e lăsată de Dumnezeu, sau e invenţie omenească?

– E lăsată de Dumnezeu, de asta e şi Taina nunţii.

– Dumnezeu vrea ca oamenii care se căsătoresc să divorţeze?

– Nu, vrea să trăiască fericiţi împreună.

– Atunci, nu e normal să vrea ca oamenii care se căsătoresc să împlinească toate condiţiile pentru a avea o viaţă fericită împreună?

– La ce te referi?

– Dacă e atât de importantă compatibilitatea sexuală, de ce nu a vorbit Dumnezeu în Vechiul Testament despre testarea ei, şi nici Hristos, Fiul lui Dumnezeu, nu ne-a spus nimic în Legea cea Nouă? Oare să nu ştie Dumnezeu ce e important pentru om?

– Ba da, ştie.

– Atunci, de ce nu îi lasă pe oameni să facă ce e bine?

– Păi, nu e bine, e păcat.

– De ce e păcat?

– Că aşa a zis Dumnezeu, că e păcat să desfrânezi.

– Deci, testarea compatibilităţii e un păcat necesar?

– Da, cam aşa ceva…”

Aici e problema principală… Nu înţelegem că Dumnezeu ne iubeşte, că ne-a creat pentru a ne bucura de fericirea veşnică, ne-a rânduit calea mântuirii astfel încât fiecare pas al nostru să fie binecuvântat… Nu înţelegem că Dumnezeu vrea ca toată viaţa noastră să fie o viaţă curată, o viaţă de sfinţenie, o viaţă frumoasă şi senină.

Dumnezeu nu putea să lase fără binecuvântare un pas atât de important în viaţa omului cum este pregătirea pentru întemeierea unei familii. Dacă Dumnezeu ar lipsi în acest moment, I-ar fi foarte greu să intre mai apoi în viaţa familiei… Dumnezeu a rânduit toate cu înţelepciune, şi fiecare pas al vieţii noastre ar trebui să stea sub acoperământul Său.

“Atunci?”

Atunci rămân două posibilităţi: poate Dumnezeu să binecuvânteze această testare prenupţială? Nu, hotărât nu. Atât prin Vechiul cât şi prin Noul Testament, Dumnezeu ne spune că această experienţă are urmări triste pentru trupul şi sufletul omului…

Atunci, dacă Dumnezeu nu binecuvântează acest test, înseamnă că nu e nevoie de el… Înseamnă că, atunci când se pune problema întemeierii unei familii, sunt importanţi ceilalţi factori – credinţa, virtuţile, iubirea, frumuseţea (unii pun mai mult preţ pe cea sufletească, alţii pe cea trupească) etc.

Compatibilitatea sexuală apare în mod firesc[85], şi este rodul iubirii curate şi puternice.

“Da, teoria este bună, dar ce ne facem cu eşecul Doinei?”

Întrebarea e foarte bună. Ne-am învăţat să împărţim lumea după criterii standard, dar pierdem din vedere amănuntele. Da, Doina s-a măritat fecioară, dar a fost o fecioară înţeleaptă?

Cum vine asta? Oare viaţa ei a fost o viaţă creştină, binecuvântată de Dumnezeu?

“Dar aproape sigur a avut parte de Taina nunţii, că toţi se căsătoresc şi la biserică…”

Asta nu înseamnă foarte mult. În Limonariu citim cum un sfânt a fost mustrat de Dumnezeu că boteza oameni lipsiţi de credinţă:

“A fost întrebat odată sfântul Atanasie, papa Alexandriei, dacă poate fi botezat cineva fără să creadă, potrivit rânduielii şi propovăduirii creştine, sau dacă ar fi botezat pentru alte pricini, prefăcându-se a crede, ce va fi cu el şi cum îl primeşte Dumnezeu. Sfântul Atanasie a răspuns, zicând:

– Aţi auzit că, în timpul unei ciume când mulţi de frica morţii alergau la botez, s-a arătat fericitului şi muceni­cului Petru cineva în chip de înger şi i-a spus:

– Până când tot trimiţi aici pungi sigilate şi complet goale şi fără nimic înăuntru?

Atât cât se poate înţelege din cuvintele îngerului, pungile sigilate sunt cei care au pecetea botezului, care socotind că au să capete vreun bine dacă s-ar boteza, s-au botezat”[86].

Aşa cum există oameni care se botează formal, fără să aibă credinţă, tot aşa există oameni care se cunună numai de ochii lumii, pentru spectacol, şi nu pentru că vor să ducă o viaţă creştină. Şi tot “pungi goale şi sigilate, fără nimic pe dinăuntru” sunt căsătoriile lor…

Cei care regretă că s-au căsătorit feciori au avut o feciorie neînţeleaptă… Nu au cunoscut viaţa în Hristos, şi-au păstrat fecioria numai din motive morale, sau din timiditate (sau pentru că nimeni nu le dădea atenţie – e şi acesta un motiv foarte real…).

Din câţi oameni cunosc care duc viaţă creştină, nu ştiu pe nimeni care să fi regretat că nu a testat compatibilitatea sexuală cu perechea sa[87]. Chiar dacă mulţi au avut mult de luptat pentru a rezista acestei ispite. Da, ispita e mare, important este să rezişti până la capăt (cu toate poticnirile, mai mici sau mai mari, care apar pe parcurs…).

Aşa că, staţi liniştiţi. Fie că v-aţi păstrat fecioria, fie că v-aţi pierdut-o, dar aţi recâştigat-o prin pocăinţă, dacă aveţi nădejde în Dumnezeu, El vă va trimite exact perechea de care aveţi nevoie. El, care cunoaşte cu de-amănuntul trupurile şi sufletele voastre, vă va purta de grijă ca în familiile voastre să fie înţelegere pe toate planurile.

Dar, nu uitaţi: principalul este să Îi faceţi loc în vieţile voastre, şi în casele voastre. Că dacă Îl lăsaţi pe Dumnezeu să stea doar în sufrageriile şi în bucătăriile voastre, iar în dormitor vă purtaţi ca nişte păgâni…

*

Ştiu că mulţi tineri afirmă că îşi încep viaţa sexuală pentru că simt nevoia să îşi trăiască libertatea. Există însă numeroase studii care arată că o astfel de libertate este de fapt cea mai banală formă de sclavie faţă de lanţurile manipulării prin televiziune. Iată câteva date interesante:

“Când elevii de colegiu au fost puşi să identifice câteva persoane pe care ei le consideră model pentru comportamentul personal, ei au selectat în primul rând personaje din lumea TV, care s-au evidenţiat printr-o atitudine sexuală extrem de permisivă şi cu o foarte mare frecvenţă a relaţiilor sexuale (Fabes şi Strausse, 1987). […]

Adolescenţii care se identifică îndeaproape cu personaje de la televizor mărturisesc că se simt nesatisfăcuţi de faptul că sunt virgini sau de experienţa sexuală pe care au avut-o (în cazul în care întreţin deja relaţii sexuale) (Baron, 1976, 1977; Couringht şi Baran, 1980). […]

Elevii de liceu cărora li s-au proiectat filme cu conţinut sexual explicit acceptă cu o mai mare uşurinţă infidelitatea sexuală şi promiscuitatea decât grupul de control (grup format din tineri provenind din acelaşi mediu, cărora nu li s-au proiectat filmele respective) (Zillmann, 1994). Adolescenţii care au vizionat doar 10 videoclipuri au devenit mult mai deschişi în a privi ca acceptabile relaţiile sexuale înainte de căsătorie. […] De asemenea, se arată că expunerea intensă a tinerilor la materialele ce vizează relaţiile sexuale dinaintea sau în afara căsătoriei îi desensibilizează, determinându-i să le considere normale (Bryant şi Rockwell, 1994). […]

Un studiu făcut pe 391 de elevi ai unui liceu din Carolina de Nord a găsit că, pentru aceia care au vizionat în mod selectiv mai multă sexualitate la televizor, începerea vieţii sexuale în anul respectiv a devenit mult mai probabilă (Brown şi Newcomer, 1991)”[88].

Astfel de studii ne arată că tinerii care îşi proclamă libertatea de a duce o viaţă desfrânată nu sunt decât nişte zombbie, nişte sclavi care au fost spălaţi pe creier de mass-media. Nu e de mirare că, în amăgirea lor, se consideră superiori tuturor creştinilor, pe care îi consideră sclavi ai lui Hristos…

*

O cititoare îmi scrie: Poate ar fi interesant să aduceţi în discuţie şi faptul că există fete care îşi pierd virginitatea pentru că nu au curajul să fie altfel. Imaginaţi-vă că eu am căutat un “personaj” care să mă ajute “să fiu şi eu în rândul lumii”, pentru că era ciudat ca la 20 de ani să fiu virgină. Vă puteţi imagina ceva mai aberant? Asta nu e o poveste, e adolescenţa mea. Pentru mine virginitatea a fost o problemă pe care trebuia să o rezolv. Pentru că nu eram suficient de “cool”, deşi pe atunci nu se folosea cuvântul ăsta. Dar exista convingerea că, dacă la 20 de ani eşti virgină, eşti cumva un soi de ciudăţenie a naturii. Şi convingerea asta mai există şi acum!!! Cred că nu e cazul să vă mai spun şi cât de tare mă lupt încă cu consecinţele hotărârilor pe care le-am luat atunci, hotărâri pe care de cele mai multe ori le-am pus în practică. Şi nu au trecut “decât” vreo zece ani de atunci!!! Rândurile ei mi se par destul de grăitoare…

Fragment din Danion Vasile, Tinerii şi sexualitatea, ÎNTRE IUBIRE ŞI PĂCAT.