Părintele Maxim Melinti în discuție cu tinerii la biserica Universității de Stat

IMG_2096În seara zilei de 4 noiembrie, protoiereul Maxim Melinti, dr. în istorie, parohul bisericii din s. Ghidighici s-a întâlnit cu tinerii Asociaţiei Studenţilor Creştini Ortodocşi.

Tema propusă pentru această întâlnire a fost: „Ortodoxia – între Evanghelie și tradiție populară?’.

Pr. Maxim le-a vorbit tinerilor despre faptul că deși suntem creștini, numeroase superstiții și tradiții populare ne conduc viața. De multe ori pentru creștinul care nu este străin de biserică, „învățăturile băbești” sunt mai importante decât credința și învățătura de veacuri a bisericii. Astfel „frica de Dumnezeu” se transformă în „frică de superstiţii”, acestea ajung să fie ridicate la rang de religie, purtăm aţe roşii pentru alungarea deochiului, dar nu avem cruciulițe la gât, ne conducem după obicieuri auzite pentru ziua cinstirii unui sfânt, dar nu ne îndreptăm pașii către Biserică pentru a-i cere mijlocirea în rugăciune și a-l cinsti cu adevărat.

Este important ca raţiunea, mai ales în cazul tinerei generaţii,  să învingă aceste false credinţe, căci de altfel riscăm să pierdem credința adevărată după obiceiuri eronate, care nu au nimic în comun cu adevărul pe care trebuie să-l cunoaștem.

Parohul bisericii „Întâmpinarea Domnului”, prot. Octavian Moşin, i-a mulţumit invitatului din numele tuturor pentru dragostea de a se afla în această zi în mijlocul tinerilor din ASCO, oferind în numele acestora un mic ajutor finciar pentru biserica în construcție din s. Ghidighici.

Filed in: Noutăţi, Seri duhovnicești

Articole relevante:

O întâlnire de suflet la Biserica USM O întâlnire de suflet la Biserica USM
Săptămâna Religiei în L.T. ”Liviu Damian” din or. Râșcani Săptămâna Religiei în L.T. ”Liviu Damian” din or. Râșcani
Tinerii însetați de cele sfinte Tinerii însetați de cele sfinte
Gânduri către tineri: ziua a IV-a. Păstrați tinerețea! Gânduri către tineri: ziua a IV-a. Păstrați tinerețea!

Spune-ţi părerea

Publică comentariul

free counters
© Tineretul Ortodox. All rights reserved.
Proudly designed by Theme Junkie. | Локализация темы wordpress