Pelerinaj de suflet la lăcașe sfinte din raionul Călărași

Cu ajutorul și binecuvântarea lui Dumnezeu, cu sprijinul Părintelui Profesor Octavian Moșin, în duminica a 4-a din Post, un grup de elevi de la Școala Profesional nr. 5 din Chișinău, însoțiți de doamna director Doamna Juc Mariana profesori și părinți, au avut bucuria de a vizita Mănăstirile Frumoasa, Răciula, Hârbovăț și Hîrjauca din raionul Călărași.

Pelerinajul a început cu participarea la Sfânta Liturghie săvârșită la Mănăstirea Frumoasa cu hramul „Sfintei Treimi”.

Această excursie a avut drept scop îmbogățirea spirituală și culturală a participanților, oferindu-le ocazia de a descoperi frumusețea și importanța patrimoniului ortodox și istoric al țării noastre. Mulțumim tuturor celor implicați în organizarea acestui eveniment de suflet, care a adus lumină și bucurie în inimile tinerilor noștri!

Filed in: Noutăţi, Activităţi ASCO, Pelerinaje

Articole relevante:

Pelerinaje organizate de Biserica USM Pelerinaje organizate de Biserica USM
Pelerinaj de suflet la lăcașe sfinte din raionul Călărași Pelerinaj de suflet la lăcașe sfinte din raionul Călărași
Discuție cu părinții la tema „Familie religioasă – familie modernă”, la Liceul “M. Eminescu” din Sadaclia Discuție cu părinții la tema „Familie religioasă – familie modernă”, la Liceul “M. Eminescu” din Sadaclia
Pelerinajul Tinerilor, ediția a XVIII-a Pelerinajul Tinerilor, ediția a XVIII-a

Spune-ţi părerea

Publică comentariul

free counters
© Tineretul Ortodox. All rights reserved.
Proudly designed by Theme Junkie. | Локализация темы wordpress