Prezenţa disciplinei Religie în sistemul de învăţământ nu reprezintă un element de noutate, ci este o necesitate în procesul de formare moral-socială a elevilor. O persoană cu educaţie religioasă va avea un risc mai mic de expunere dăunătoare la provocările ce vor apărea în calea vieţii. Cei care nu au primit o educaţie religioasă se confruntă cu probleme, în primul rând de ordin personal, cărora, de multe ori, nu le pot face față.
Despre importanţa predării Religiei am discutat cu părintele arhimandrit Iov (Cristea), profesorul de Educație Creștin-Ortodoxă la L. T. „Ion Luca Caragiale” din orașul Orhei.
– Ce v-a determinat să mergeţi în şcoală?
Îndemnul Mântuitorului de a merge și învăța, unit cu dragostea față de aproapele, m-a determinat să lăs liniștea mănăstirii și să vin la liceu două zile pe săptămână pentru a face educație creștină. Îmi aduc aminte de timpurile când am învățat în școală, nu era disciplina dată, și a trebuit să învăț mai târziu adevărurile și cultura creștină. Un imbold puternic pentru a merge în acest liceu să predau educația creștină a fost și deschiderea de care a dat dovadă administrația liceului în persoana D-ei Maria Chișlaru, directoarea liceului.
– Cineva spunea că religia este disciplina cea mai greu de predat elevilor. Este într-adevăr aşa?
Deși nu este o lucrare simplă, nu aș zice că este disciplina cea mai grea de predat. Cred că trebuie multă motivare și dragoste, asfel lucrurile se simplifică și devin ușor de realizat. E important, iarăși, de găsit modalități de predare pentru fiecare grup de elevi, de găsit cheia către sufletul fiecăruia și mai departe, lucrurile vor deveni nu numai mai ușoare, dar va apărea și marea bucurie sufletească pentru tot ce faci. Dacă cuiva îi e greu în predare, trebuie să revizuiască metodica predării, pentru a o face atractivă pentru copii și plăcută pentru sine. Dacă depui suflet, străduință și lucrezi cu dragoste față de elevi, nu poate să fie dificil. Fiecare profesor, cred, are momente când lucrurile nu merg cel mai bine, când apar unele greutăți sau chiar dezamăgiri. În aceste momente ne aducem aminte de cuvintele lui Hristos: „În lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea.” (In. 16,33)
– Cine ar trebui să predea această disciplină elevilor şi care credeţi că sunt calităţile pe care ar trebui să le îndeplinească profesorul de religie?
Predarea acestei discipline necesită o persoană care trăiește cele ce învață, care L-a cunoscut pe Hristos. E foarte important ca aceasta să aibă o bună pregătire teologică, dar și studii pedagogice de calitate. Dacă la toate se mai adaugă și o trăire vie creștină, o vârstă care insuflă mai mult respect și o conduită cultivată de virtuțile creștine, atunci ai în față profesorul binevenit pentru orele de religie.
– Ce atitudine au copii faţă de această disciplină?
Majoritatea elevilor au o atitudine foarte serioasă și o studiază cu drag, arătând multă sârguință. Fiind disciplina care antrenează cele duhovnicești, elevii primesc învățătura creștină cu multă bucurie în suflet. Inima copilului este cel mai fertil sol în care se poate semăna sămânța cea bună a moralei creștine. Este unica materie, la care se poate spune cu siguranță, că nu nota îi motivează, deoarece nu se notează elevii, dar sunt mișcați de profunzimea înțelepciunii venite din cuvintele Scripturii. După cum mărturisesc înșiși copiii, ei vin la aceste lecții, pentru că se simt mai aproape de Dumnezeu și învață lucruri noi care le vor ajuta în viață.
– Care sunt, după părerea dumneavoastră, beneficiile unei educaţii religioase primite de timpuriu?
Beneficiile unei educații religioase timpurii sunt mai multe. În primul rând, copilul are posibilitatea de a-L cunoaște pe Dumnezeu și de a se bucura de El, începe a trăi fericirea veșnică alături de Hristos. În al doile rând, având o educație creștină, va putea ocoli păcatul și lucra virtutea de timpuriu, încât deprinderile religioase îl vor modela frumos la suflet. Având o educație creștină bună, copilul crește în armonie cu apropiații, cu multă dragoste și afecțiune față de ei. Numai având o educație creștină, tânărul va putea înțelege sensul adevărat al vieți și va putea da sens tuturor acțiunilor de mai târziu.
– Cum ar trebui să fie cooperarea dintre Familie, Şcoală şi Biserică în domeniul educaţiei?
Cooperarea ar trebui să fie una cât mai armonioasă. E necesar ca toți să înțeleagă că au un scop comun: de a educa tânăra generație. De felul cum o fac va depinde societatea de mâine. Conlucrarea trebuie să fie sinceră și responsabilă, fără a pasa responsabilitățiele de la unul la altul, ci fiecare să se ocupe profund de misiunea dată de Dumnezeu.
– Tânăra generație este absorbită de tehnologie. Ce credeți că ar trebui să facem pentru ca să le arătăm bucuria de a trăi viaţa reală ?
Sunt sigur că dacă părinții le-ar acorda mai mult timp copiilor, lucrurile ar sta mai bine la acest capitol. Dacă ar simți mai multă dragoste și ar avea o comunicare vie cu părinții, copii nu ar evada în lumea virtuală. E foarte important să educăm copiii astfel încât să se poată bucura de lucrurile mici pe care le fac pentru familie, pentru prieteni, pentru cei din jur. Fiecare om dorește să fie fericit și caută această fericire în orice și atunci când nu o găsește în viața reală, o caută în cea virtuală. Sfătuiesc părinții să-și facă timp pentru copii lor, să lucreze ceva impreună, să iasă în sânul naturii, să facă sport și lucrul cel mai important – să se roage împreună. Multe lucruri se uită, dar faptul că te-ai rugat cu părinții împreună, nu se poate uita.
– Desfăşuraţi diverse activităţi cu tinerii în liceu, dar vă implicaţi activ şi în desfăşurarea taberelor pentru copii şi tineri la mănăstirea Curchi. Cum sunt tineriii de azi? Şi cum am putea să-i ajutăm să-şi găsească adevăratul scop al vieţii?
Tinerii sunt frumoși. Eu compar tinerii cu primăvara, cel mai frumos anotimp, după mine, dar care vine cu surprize deseori; ba e timp frumos, ba plouă, sau bat vânturi puternice, dimineața te mai poți trezi și cu câte un îngheț, ba chiar poate ninge fără a ține cont că a trecut Învierea Domnului. Cu toate acestea, primăvara are multe flori, mult miros, mult verde, multă speranță…
Pentru a-l ajuta pe un tânăr, trebuie să fii visător ca și el, să fii sincer cu el și să-l iubești. Cu tinerii se pot lega cele mai frumoase prietenii. Scopul vieții ei îl vor găsi, dacă îl vor întâlni pe Dumnezeu. O cale de aflare a Lui este de a-L citi pe chipul celui de lângă tine. A servi exemplu viu de trăire creștină, iată adevărata menire a părinților, a profesorilor și a preoților. Tinerii au nevoie de exemple vii, nu de teorie, sau sfaturi frumoase de la cineva care habar nu are de cele ce sfătuiește.
A consemnat Natalia Lozan
