Portalul „Moldova Ortodoxă” la 3 ani de activitate

Autori şi cititori ai portalului ortodox.md au sărbătorit trei ani de la lansarea proiectului mediatic „Moldova Ortodoxă”.

În scurt timp portalul a ajuns una dintre cele mai solicitate pagini electronice ortodoxe din spaţiul sud-est european, având zeci de autori şi circa 75 000 de abonaţi.

Evenimentul a început cu Paraclisul Maicii Domnului, oficiat de către un sobor de preoţi în frunte cu episcopul Ioan, vicar mitropolitan, care a adresat mesajul de felicitare şi de mulţumire al ÎPS Mitropolit Vladimir, în care se menţionează:

„Portalul ortodox.md este o echipă tânără de oameni ai Bisericii, care încearcă să facă misiune într-un format nou. Este o muncă necesară, deoarece numeroşi oameni pot cunoaşte din învăţătura şi morala creştină tocmai prin sursele electronice, pe care le utilizează. Or, acolo unde sunt oamenii, urmează şi noi, slujitorii, să ne facem prezenţa.

Portalului i-a reuşit să facă această conexiune cu mii de oameni din diverse ţări şi domenii, dar pe care îi uneşte Ortodoxia”.

Preasfinţitul Ioan a înmânat diplome celor mai activi colaboratori şi a menţionat necesitatea consolidării eforturilor în aspectul misionar prin mijloace virtuale.

A urmat mesajul de mulţumire şi de încurajare al preotului Octavian Moşin, precum şi al altor autori ai portalului: Arhim. Augustin (Zaborosciuc), Iulian Proca, Ion Brad, Natalia Lozan ş.a.

A doua parte a evenimentului a presupus lansarea cărţii „Biserica Basarabeană. Chipuri de neuitat” semnată de publicistul Iurie Colesnic.

Filed in: Noutăţi, Seri duhovnicești, Aniversări

Articole relevante:

O întâlnire de suflet la Biserica USM O întâlnire de suflet la Biserica USM
Săptămâna Religiei în L.T. ”Liviu Damian” din or. Râșcani Săptămâna Religiei în L.T. ”Liviu Damian” din or. Râșcani
Tinerii însetați de cele sfinte Tinerii însetați de cele sfinte
Gânduri către tineri: ziua a IV-a. Păstrați tinerețea! Gânduri către tineri: ziua a IV-a. Păstrați tinerețea!

Spune-ţi părerea

Publică comentariul

free counters
© Tineretul Ortodox. All rights reserved.
Proudly designed by Theme Junkie. | Локализация темы wordpress