Puterea de a ierta

– Nu pot să-l iert. Mi-a distrus tot ce aveam mai bun în mine. Eram copil, idee nu aveam de viață, însă de un lucru eram sigur – îl uram. Cu cinci ani în urmă tata a decedat. Am crezut că după moartea lui lucrurile se vor schimba. M-am înșelat.
Anatol are 37 de ani, lucrează în unul din spitalele din or. Chișinău. Nu e căsătorit. Acesta nu-și poate ierta tatăl, deja decedat.
– Se îmbăta, apoi venea acasă și mă rupea în bătăi. Maică-mea s-a astins din viață numai din cauza lui. După o ceartă a căzut jos și nu s-a mai trezit. Avea doar 40 de ani. Nu m-am bucurat de clipele copilăriei din cauza lui. Aș vrea să uit, însă ceva nu mă lasă.
Ce înseamnă de fapt a ierta? Cum poți să ierți atunci când rațiunea ta refuză să facă acest lucru? În una din cărțile sale, Ieromonahul Savatie Baştovoi spunea: ”Dumnezeu n-a voit nimic altceva de la noi în schimb pentru dragostea pe care ne-a dat-o, ci a voit ca şi noi, fiecare la rândul nostru, să facem acelaşi lucru cu aproapele nostru… Dacă este să ne asemănăm cu Dumnezeu în ceva, aceasta este puterea de a ierta. Dumnezeu ne-a chemat să fim asemenea Lui şi asemenea lui Dumnezeu suntem atunci când iertăm. Puterea de a ierta este însuşire Dumnezeiască. Iertând celor ce ne greşesc ne facem părtaşi la dragostea cu care iubeşte Dumnezeu lumea.” Deci, iertarea e un dar divin.
Cel mai greu e să ierți oamenii pe care i-ai iubit cândva. Oameni cărora le-ai permis să ocupe un loc în sufletul tău. Durerea provocată de ei devine insuportabilă. Ura e ca o mică moarte. Ea te mistuie, te distruge, te îmbătrânește. Acest sentiment fărâmă ”omul frumos” din noi.
Iertarea, de fapt, înseamnă libertate. E ca o primăvară după iarna grea. Ierți atunci când te dezici de ură. Dezlegi de suflet pietrele grele ale păcatului, ale durerii provocate cândva, și devii mai ușor. Ești cu adevărat fericit când te simți împăcat cu toți.
Oamenii s-au născut ca să comunice unul cu altul. Să se întâlnească, să lege prietenii, iubiri. Persoana care intră în viața noastră, aduce cu ea nenumărate schimbări – prietenul care ne-a trădat, iubitul care ne-a înșelat – fiecare ne-a învățat câte ceva, ne-a dăruit momente feerice și amintiri de neuitat. A ierta înseamnă să păstrezi acele clipe frumoase intacte, să nu le pătezi de ură, minciună și lacrimi. Trebuie să facem acest pas, trebuie să mai dăm o șansă persoanelor care au greșit. Să înțelegem ca suntem oameni și a greși e omenește. Dacă iubești pe cineva înseamnă că îl accepți chiar dacă greșește.
Anatol va deveni un om împlinit doar atunci când își va ierta tatăl, pentru că doar în acest mod se va elibera de amintirile dureroase din copilărie. Amintiri ce-l împiedică să-și întemeieze o familie și să se bucure de ea. Va deveni liber. Trebuie să iertăm chiar dacă orgoliul din noi protestează.
Ar fi bine să ne aducem aminte că suntem plini de lumină doar atunci când dăruim iertarea.

Hristos a Înviat!

Elena Briciuc, ASCO

Filed in: Despre iertare

Articole relevante:

O întâlnire de suflet la Biserica USM O întâlnire de suflet la Biserica USM
Săptămâna Religiei în L.T. ”Liviu Damian” din or. Râșcani Săptămâna Religiei în L.T. ”Liviu Damian” din or. Râșcani
Tinerii însetați de cele sfinte Tinerii însetați de cele sfinte
Gânduri către tineri: ziua a IV-a. Păstrați tinerețea! Gânduri către tineri: ziua a IV-a. Păstrați tinerețea!

Spune-ţi părerea

Publică comentariul

free counters
© Tineretul Ortodox. All rights reserved.
Proudly designed by Theme Junkie. | Локализация темы wordpress