De ceva timp mă tot gândesc la unul din motivele suferinței tinerilor. Relațiile de prietenie care pornesc cu avânt, însă se sfârșesc dureros de repede și în condiții cu totul ciudate uneori, m-au făcut să cuget mai mult asupra acestui aspect. Fie din plictiseală, fie din dorința de a fi ca ceilalți, fie din minunata dorință de a avea pe cineva alături pentru ca într-un viitor apropiat sau mai puțin apropiat să îți întemeiezi o familie, încerci să îți lipești inima de cineva. Întâlnești un om în sufletul căruia începi să simți că prinzi rădăcini și atunci chiar crezi că viitorul tău este lângă acea persoană. Toate merg bine și uneori se ajunge și la marele pas. Altele nu merg așa de bine. O multitudine din relațiile zilelor noastre sunt forțate. Relații care nu merg, relații forțate atât de tare încât cei care privesc lucrurile din afară își pun mâinile în cap.
Aceste relații nu au la temelie iubirea, ci dependența. Dependența de a vorbi, de a petrece timp alături de persoana pe care consideri că o iubești te face chiar și-n momentele în care este evident cât de mult te rănește cel de lângă tine, să nu vrei să pui capăt. De ce? Pentru ca în mintea ta răsună iubirea și eventual perioada îndelungată în care ai stat alături de el/ea. Evident, iubirea nu-i aia curată, iar timpul este o aberație. Nu pui acum capăt pe motiv că deja ai stat doi ani, însă vei pune la anul când o să ai trei ani… Nu, nu e un motiv destul de bun. Însă forțezi. Forțezi și din frica de a nu rămâne singur. Singur oricum nu rămâi, tocmai pentru că Hristos te iubește atât de tare încât nu te va lăsa niciodată… În plus, pentru că El știe când și de cine ai nevoie, cu siguranță va trimite omul potrivit la locul potrivit chiar atunci când te aștepți mai puțin. Astfel stând lucrurile, cred că e destul de limpede că tot ce nu merge frumos, nu va duce nici pe departe la ceva bun…
Certurile de la lucruri mărunte sunt pretextul multor relații forțate. Chiar dacă tu consideri că lucrul de la care pornesc certurile este minor, trebuie conștientizat faptul că ceea ce pentru tine poate înseamnă aproape nimic, pentru celălalt poate însemna mult… Dacă lucrurile nu merg bine într-o relație, nu înseamnă că vreunul din voi este vinovat. Am început să merg pe ideea că uneori oamenii nu sunt potriviți. Sunt buni și nepotriviți. Fiecare are lipsurile lui, iar cel de lângă poate sau nu poate suporta ceea ce ai… Dacă nu poate, viața merge înainte. Am scris acum ceva vreme că sfârșitul unui drum poate fi începutul unei autostrăzi… Ceea ce astăzi ți se pare a fi de neînlocuit, mâine poate fi o amintire învăluită în ceață.
Când crezi că iubești este extrem de greu să conștientizezi dependența și forțarea. Te forțezi pe tine și pe cel de lângă tine. Omul vrea să i se facă voia cu orice preț. Tocmai de aceea se suferă atât de mult la o despărțire… Să avem încredere în cel de lângă noi, dar să nu ne încredem în el, ci-n Hristos. Indiferent de bunătatea lui, posibilitatea ca și el să greșească este la fel de mare. E și el om, ca și noi. Oricine poate greși, oricine poate ierta. Poate ierta până la a nu-și călca demnitatea. Când omul te tot rănește, cred că este cazul să nu îi mai dai voie s-o facă…
Ce e de la Hristos va merge frumos. Nu fără ispite, nu pe un drum presărat doar cu flori. Vei mai călca în câte-un spin care te va învăța cât de frumos e să ai răni de vindecat! E un paradox, însă e adevărat! E minunat să ai răni asupra cărora Mântuitorul să poată veni, picurând acolo lacrima veșniciei Sale… Omul potrivit nu e perfect, nu e cel mai bun, însă-i cel mai bun pentru tine. E cel pe care nu-l vei forța, e cel care își va odihni sufletul și va ști să-l ia și pe-al tău în brațe… Cu rugăciune și cu atenție! Relațiile forțate de azi sunt familiile divorțate de mâine…
P.S. Evident, pot exista excepții. “Oamenii se mai schimbă, totul va fi minunat după!” Aș vrea să vă dau dreptate, însă cazurile de genul acesta sunt foarte rare. Eu n-aș risca…
sursa catalinadanila.ro
