Serbarea copilăriei marcată printr-un pelerinaj

De Ziua Internaţională a Copilului, cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir, un grup de 45 de copii au beneficiat de un pelerinaj la două sfinte aşezăminte din republică: mănăstirile Butuceni şi Curchi.

Pelerinajul a fost organizat de către Biserica ”Întâmpinarea Domnului” din incinta USM și Direcția Municipală pentru Protecția Drepturilor Copilului.

În dimineaţa zilei copiii s-au adunat la biserica universitară, unde părintele Octavian Moşin, parohul bisericii şi preşedintele Sectorului Sinodal Activitate Pastorală pentru Tineret, le-a relatat despre istoria acestui lăcaş, menţionând, că este o biserică în care se regăsesc mulţi tineri, aici înălţând rugăciuni comune, cunoscându-se unii pe alţii, şi participând la diverse activităţi oraganizate de Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi din Moldova.  Înainte de a porni la drum, copiii au primit dulciuri și cărți de rugăciune, oferite din partea PS  Ioan, Episcop de Soroca.

Tinerii pelerini au fost însoţiţi de Marcel Baleca, membru al Asociaţiei Studenţilor Creştini Ortodocşi, iar prima destinaţie a fost mănăstirea Curchi, unde copiii s-au bucurat de o primire călduroasă din partea obştii monahale a mănăstirii, în special cea a arhim. Iov (Cristea), primind atât hrană sufletească prin cuvintele de învăţătură ascultate, cât şi hrană trupească prin participarea la agapa frăţească oferită de PS Siluan, Episcop de Orhei.

După care a urmat un popas la Complexul Orheiul Vechi, în cadrul căruia a fost vizitată mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului”.  Parintele ieromonah Ignatie (Calancea) le-a prezentat istoricul acestei mănăstiri, după care copiii au avut posibiliatea de a se bucura de peisajele pitoreşti ale acestui complex monastic de pe malurile stâncoase ale râului Răut.

La reîntoarcere copiii au făcut un popas în codrii seculari pentru a se bucura de această primă zi de vară şi a gusta din dulciurile care le-au fost oferite.

Filed in: Noutăţi, Activităţi ASCO

Articole relevante:

O întâlnire de suflet la Biserica USM O întâlnire de suflet la Biserica USM
Săptămâna Religiei în L.T. ”Liviu Damian” din or. Râșcani Săptămâna Religiei în L.T. ”Liviu Damian” din or. Râșcani
Tinerii însetați de cele sfinte Tinerii însetați de cele sfinte
Gânduri către tineri: ziua a IV-a. Păstrați tinerețea! Gânduri către tineri: ziua a IV-a. Păstrați tinerețea!

Spune-ţi părerea

Publică comentariul

free counters
© Tineretul Ortodox. All rights reserved.
Proudly designed by Theme Junkie. | Локализация темы wordpress