Întru tine, Maică, cu osârdie s-a mântuit cel după chip, că luând Crucea, ai urmat lui Hristos și lucrând ai învățat să nu se uite la trup, căci este trecător, ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta și cu îngerii împreună se bucură, Cuvioasă Maică Parascheva, duhul tău.
(Troparul Cuvioasei Parascheva)
În diversele arii ale spațiului ortodox, de obicei, când se menționează numele Sf. Parascheva la singular, nu apar dubii despre cine este vorba, în fiecare caz concret, fără a se face neapărat vreo precizare anume. Nu se obișnuiește de a întreba pe cine exact aveți în vedere când pronunțați numele Sf. Parascheva. Precizare, care de altfel s-ar impune, dacă ținem cont de faptul că sinaxarele ortodoxe pomenesc mai multe sfinte cu acest nume, dintre care trei au cunoscut pe parcursul istoric, și inclusiv în prezent, o venerație deosebită: Sf. martiră Parascheva Romana, Sf. martiră Parascheva de Iconium și Sf. cuvioasa Parascheva de Epivat.
Moaștele Sf. Parascheva Romana au fost aduse de la Roma la Constantinopol, (actualmente se află în mai multe biserici din Grecia și Cipru), atestându-se, astfel, practicarea unui cult deosebit în spațiul bizantin. În spațiul slavilor de Est, însă, a fost venerată în mod deosebit Sf. Parascheva de Iconium (aproape necunoscută în Bizanț, lipsind din marele sinaxare), textele hagiografice fiind cunoscute doar în versiune slavă.
După 1230, la solicitarea țarului Bulgariei Ioan Asan al II-lea, împăratul latin al Constantinopolului a trimis moaștele Sf. cuvioase Parascheva de Epivat în capitala bulgară Veliko Târnovo. În 1395, după ocuparea Veliko Târnovo de către otomani, moaștele Sf. Parascheva au fost transferate la Vidin, de unde, către 1397, au fost transferate la Belgrad. În 1521 au fost readuse la Constantinopol, iar de aici, la solicitarea lui Vasile Lupu, cu îngăduința Patriarhiei Ecumenice, au fost aduse la Iași în 1641 și depuse la biserica mănăstirii Trei Ierarhi, iar astăzi se păstrează la Catedrala Mitropolitană din Iași. Sf. cuvioasa Parascheva a fost venerată în mod deosebit la slavii de Sud, fiind numită adesea, Parascheva de Târnovo, Bulgară, de Belgrad sau Sârbă, iar uneori, generic și Balcanică, sau cea Nouă. De la slavii de sud, această venerare deosebită a fost adoptată și de români. Sf. cuvioasa Parascheva i-a fost închinată catedrala episcopală din Roman.
Astfel, și astăzi, când se pomenește numele Sf. Parascheva, popoarele slave de Est o identifică îndată cu Sf. Parascheva de Iconium, grecii și ciprioții cu Sf. Parascheva Romana, iar slavii de sud și românii cu Sf. cuvioasa Parascheva de Epivat. Cu toate acestea, pe parcursul istoric, se înregistrează o coexistență a cultelor. Astfel, sub influența Sud-slavă, textele hagiografice despre Sf. cuvioasa Parascheva devin cunoscute și la slavii de Est, circulând aici și reprezentările sale iconografice. În Balcani, se produc uneori confuzii între sfintele cu același nume. Astfel, unele cicluri iconografice ale vieții Sf. Parascheva Romana conțin și imagini cu secvențe din viața Sf. Parascheva de Iconium.
O situație deosebită se înregistrează în spațiul canonic al arhiepiscopiei de Ohrida. Cu toate că acest spațiu cuprindea în cea mai mare parte teritorii locuite de slavi, de la Vasile al II-lea Bulgarochtonul, această arhiepiscopie întotdeauna a promovat o politică pro-elenistică, fiind percepută ca o antenă ecleziastică a Constantinopolului în mediul slav. Nu este întâmplător, deci, că în Macedonia, inclusiv în zona predominată de slavi, de o deosebită venerație s-a bucurat Sf. Parascheva Romana. La una dintre cele mai importante biserici din Ohrida, cea a Sf. Împărați Constantin și Elena, întâlnim un ciclu iconografic desfășurat al sfintei romane. Probabil, în circumstanțele deosebite ale acestei eparhii, apare aici un tip iconografic deosebit de reprezentare a Sf. Parascheva Romana. De notat, că grație asocierii numelui Sf. cuvioasei Parascheva cu ziua de vineri, și implicit, cu interpretarea sa simbolică a zilei Răstignirii pe cruce a Mântuitorului, sfânta cuvioasă, ca și sfintele martire, apare în imaginile iconografice cu crucea în mână. Astfel, atributele iconografice de bază, nu diferențiau Sf. martiră de Sf. cuvioasă cu același nume. Probabil acesta a fost motivul apariției tipului iconografic cefalofor al Sf. Parascheva Romana, care-și ține în mâna stângă capul tăiat, prin aceasta accentuându-se martirajul său. Evident, astfel putea fi reprezentată doar Sf. Parascheva Romana, decapitată, și nicidecum Sf. cuvioasa Parascheva de Epivat.
În pronaosul bisericii de la Pătrăuți, renumita ctitorie a lui Ștefan cel Mare de la 1487, în registrul inferior, al teoriei sfinților, pe zidul sudic, în extremitatea vestică, este reprezentată o sfântă martiră cefaloforă, inscripția de identificare a căreia nu s-a păstrat. Reieșind din stadiul actual al cunoștințelor despre imaginile cefaolofore ale sfinților în arta bizantină și post-bizantină, ar avea anumite temeiuri identificarea reprezentării sfintei cefalofore de la Pătrăuți cu Sf. Parascheva Romana. În acest caz, analogiile iconografice ale picturilor de la Pătrăuți, semnalate deja, cu picturile din bisericile spațiului canonic al Arhiepiscopiei de Ohrida din a doua jumătate a secolului al XV-lea, ar adăuga substanțial în consistență, și ar aduce un plus de lumină în istoria destul de incertă încă, a raporturilor dintre Țara Moldovei și Arhiepiscopia de Ohrida în această perioadă.
Emil DRAGNEV, Dr. Conf. Univ.
