Tabără ortodoxă de vară pe malul Nistrului

DSCN7842_новый размерPentru prima dată în cuprinsul Episcopiei de Ungheni şi Nisporeni a fost organizată o TABĂRĂ ORTODOXĂ DE VARĂ PE MALUL NISTRULUI, avîndul ca ocrotitor pe ,,SF.AMFILOHIE”. Aceasta a fost posibil prin stăruinţa preotului paroh al bisericii ,,Nasterea Maicii Domnului” din sat. Buţeni, raionul Hinceşti,iereul Vasile PREPELIŢA, şi preotului paroh al bisericii ,,Acoperamîntul Maicii Domnului” din sat. Teliţa, raionul Anenii Noi, iereul Ioan MIRON, care este şi  membru al Sectorului Sinodal, Sectologie şi Misionarism.

     Tabăra a fost gratuită pentru 20 de copii, care veneau regulat la biserică si a durat 5 zile. A fost organizat un program amplu de activităţi distractive şi cele duhovnicesti, care includeau lecţii de religie, rugăciunile de dimineaţă şi seară, acatiste, discuţii duhovniceşti şi jocuri cu tematică religioasa. A fost organizată o adevarată şcoală de înnot, meciuri de fotbal şi volei, excursii, lecţii de culinărie pentru tinere gospodine şi multe altele.

    Aducem sincere multumiri gazdelor iereului Ioan MIRON şi doamnei preotese Svetlana MIRON, pentru sprijinul acordat. A fost o vacanţă unicală şi de neuitat, invităm pe toţi doritorii să participe la şcoala duminicală a bisericii ,,Naşterea Maicii Domnului” din sat. Buţeni, elevii şcolii duminicale, vor participa la diferite manifestări, pelerinaje şi călătorii pe parcursul anului şi mai ales vara. Vă aşteptăm!

Filed in: Noutăţi

Articole relevante:

O întâlnire de suflet la Biserica USM O întâlnire de suflet la Biserica USM
Săptămâna Religiei în L.T. ”Liviu Damian” din or. Râșcani Săptămâna Religiei în L.T. ”Liviu Damian” din or. Râșcani
Tinerii însetați de cele sfinte Tinerii însetați de cele sfinte
Gânduri către tineri: ziua a IV-a. Păstrați tinerețea! Gânduri către tineri: ziua a IV-a. Păstrați tinerețea!

Spune-ţi părerea

Publică comentariul

free counters
© 6137 Tineretul Ortodox. All rights reserved.
Proudly designed by Theme Junkie. | Локализация темы wordpress