Tradiţii populare creștine de Naşterea Domnului valorificate la Liceul „George Meniuc” din Capitală

Joi, 15 decembrie, în sala de festivităţi a Liceului Teoretic „G. Meniuc” din Chişinău, mai multe grupuri de copii de la câteva instituţii şcolare din Municipiu, au susţinut un concert cu genericul Tradiţii populare creștine de Naşterea Domnului.

Cu binecuvântarea ÎPS Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, la eveniment a fost prezent PS Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan, care preţ de două ore a împărtăşit împreună cu elevii şi profesorii, bucuria sărbătorilor şi tradiţiilor de iarnă.

În deschidere, inspectorul de religie al Protopopiatului Chişinău, Sectorul IV, Prot. mitr. Igor Mămăligă, a prezentat pe scurt obiectivele acestui eveniment festiv, totodată, menţionând importanţa păstrării tradiţiilor: „Merită laude dascălii şi copiii noştri care astăzi au ales să se manifeste frumos, aici. Avem nădejde că prin astfel de copii lumea v-a deveni mai bună, mult mai bună“.

PS Episcop Ioan le-a mulţumit, la sfârşitul concertului, elevilor pentru perpetuarea tradiţiilor strămoşeşti, prin interpretarea colindelor şi a scenetelor specifice aceastei perioade.
„Dragi elevi, vă mulţumim pentru dragostea şi credinţa voastră sinceră şi pentru că aţi pus fiecare alături de celălalt atât dragostea cât şi darul primit de la Dumnezeu, cel al cântării, pentru a realiza împreună aceste armonii. Aţi încercat să imitaţi frumuseţea inegalabilă şi de nedescris a cântărilor îngereşti, aşa cum încearcă, de fapt, toate corurile care-L slăvesc pe Dumnezeu“, a subliniat ierarhul.

La final, Episcopul Vicar cu binecuvântarea Întâistătătorului a decorat cu Medalia jubiliară „Eparhia Chișinăului – 200 ani” pe directorul Liceului „G. Meniuc”, Dl Nicolae Babuc şi cu Diplomă arhierească pe preotul Aviv Ţâmbaliuc, parohul Paraclisului cu Hramul ,,Sfântul Nicolae” din cadrul Liceului ,,George Meniuc”. Ambii punând multă dăruire la propăvăduirea cuvântului lui Dumnezeu, în această instituţie şcolară.

Toţi copiii, spre marea lor bucurie s-au ales cu daruri din partea Sf. Nicolae, care iată în câteva zile ne v-a bate la uşă.

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media, mitropolia.md 

Filed in: Noutăţi

Articole relevante:

O întâlnire de suflet la Biserica USM O întâlnire de suflet la Biserica USM
Săptămâna Religiei în L.T. ”Liviu Damian” din or. Râșcani Săptămâna Religiei în L.T. ”Liviu Damian” din or. Râșcani
Tinerii însetați de cele sfinte Tinerii însetați de cele sfinte
Gânduri către tineri: ziua a IV-a. Păstrați tinerețea! Gânduri către tineri: ziua a IV-a. Păstrați tinerețea!

Spune-ţi părerea

Publică comentariul

free counters
© Tineretul Ortodox. All rights reserved.
Proudly designed by Theme Junkie. | Локализация темы wordpress