Ziarul “Altarul Credinţei” – la 10 ani de activitate!!!
Prot. Octavian Moșin: “Vreau să cred că ne vom putea menține la același nivel și în continuare, avem resurse și potențial, ceea ce ne determină să mergem înainte cu suficient entuziasm”
Cu ocazia aniversării ziarului “Altarul Credinței” i-am solicitat un interviu părintelui Octavian Moșin, redactorul-șef al ziarului, rugându-l să ne vorbească despre istoria acestei publicații, de la idee până la cea de a 10-a aniversare. Părintele a avut bunăvoința să ne vorbească despre cele mai importante momente din istoria publicației.
– Părinte Octavian, cum a apărut ideea creării ziarului “altarul credinței”?
– Ideea creării acestei publicații ortodoxe a apărut din necesitatea de a reflecta activitatea pastorală din cuprinsul Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove. La momentul în care ne-am propus să inițiem acest proiect, presa religioasă practic lipsea pe piața mediatică din țară. De fapt, sugestia a venit din partea Înalt Prea Sfințitului Mitropolit Vladimir, care a binecuvântat un grup de clerici cu crearea unui ziar oficial al Mitropoliei Moldovei, care să reflecte atât activitatea acesteia, cât și punctul de vedere oficial în diferite probleme de importanță eclesială sau socială. În urma consultărilor avute cu Întâistătătorul s-au trasat principiile după care trebuia să începem lucrul asupra ziarului, am făcut un plan de activitate pe care urma să-l implementăm spre a atinge scopul scontat – informarea cât mai detaliată și mai promtă a credincioșilor cu privire la evenimentele din cadrul Mitropoliei Moldovei.
– Cum au fost primii pași?
– Ca și orice început și acesta a fost unul dificil, ne-am confruntat cu probleme de diferit ordin, însă am rezistat. Pentru noi presa era un domeniu relativ nou, care încă urma a fi sondat. Cea mai mare problemă a momentului era că în Republica Moldova nu exista și, din păcate, nu există încă o școală de jurnalism religios. Din acest motiv a trebuit să fim autodidacți. Această problemă, însă, a fost compensată prin faptul că în echipa redacțională au fost cooptați clerici și mireni cu o cultură teologică și socială solidă și care au dat dovadă de un entuziasm sănătos, jucând un rol decisiv în depășirea tuturor obstacolelor care, într-un fel sau altul, ar fi putut să ne pună în pericol inițiativa. Din start am dorit să creăm o publicație care ar răspunde cerințelor informaționale ale cititorilor de toate vârstele, astfel că rubricile ziarului erau și sunt de o diversitate foarte largă, aici regăsindu-se poezioare, pilde și concursuri pentru copii, răspunsuri la întrebările adolescenților și tinerilor, lecții de catehizare și, evident, rubrica de știri religioase naționale și internaționale. Publicația s-a bucurat de la început de un număr mare de cititori, având destul de mulți abonați. Asta a fost una dintre cele mai importante motivări ce ne-a determinat să continuăm munca cu și mai multă seriozitate. Eram conștienți de faptul că “Altarul Credinței” reprezintă Mitropolia Moldovei, din acest motiv am fost și suntem foarte exigenți în privința articolelor ce urmează a fi publicate în ziar, ceea ce a conferit din start publicației un grad înalt de credibilitate și prestigiu.
– De atunci au apărut mai multe publicații ortodoxe, ale diferitor parohii și eparhii, cum faceți față concurenței?
– În Biserică nu există termenul de „concurență”, fiind valabile doar noțiunile de conlucrare și zidire. Faptul că între timp în cuprinsul Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldovei a apărut un număr destul de mare de ediții periodice nu poate decât să ne bucure, asta înseamnă că avem un cler activ înseamnă că credincioșii sunt intreresați de viața bisericească atât la nivel local, cât și republican. Cu celelalte publicații colaborăm și ne susținem reciproc, acolo unde este cazul învățăm unii de la alții, pentru a ne perfecționa și pentru a prezenta informații cât mai ample, mai exacte și evident ziditoare de suflet. Să știți că în casa creștinului își va găsi loc atât “Altarul Credinței”, cât și oricare alt ziar ce apare cu binecuvântarea Mitropolitului Vladimir. Atunci când aflăm că a apărut o publicație ortodoxă nouă nu întârziem să anunțăm cititorii prin intermediul ziarului nostru.
– Nu sunt puține cazurile când ziare și reviste de pe piața mediatică din Republica Moldova, care promiteau un viitor longeviv, dispăreau după două, trei ediții. Cum a reușit “Altarul credinței” să se mențină la nivel un întreg deceniu?
– În primul rând, nu facem acest ziar pentru venit sau careva beneficii personale. Mai apoi, nu am fost niciodată în criză de idei și de evenimente care merită reflectate. Biserica Ortodoxă din Moldova poate fi caracterizată printr-un dinamism deosebit.Pe lângă activitatea lor de bază, foarte mulți dintre clericii noștri organizează diferite activități cu caracter spiritual, cultural și social, astfel că nu cred să ajungem vreodată într-un impas informațional. Trebuie să luăm în considerație și următorul factor, poate cel mai important și anume: creștinul nostru are nevoie de hrană spirituală pe care noi, cu modestele noastre resurse și forțe, încercăm să i-o oferim în paginile “Altarului Credinței” și pe care publicațiile laice nu o pot oferi. Nu putem neglija nici faptul că ziarul nostru este unul foarte accesbil și din punctul de vedere al prețului, deoarece credem că acesta trebuie să fie și la dispoziția tuturor cititorilor.
– Ce înseamnă să fii redactor-șef al unei publicații religioase?
– Pe lângă faptul că este o deosebită onoare, este și o responsabilitate enormă. Vă dați seama, nu ne putem permite nici un fel de erori sau inexactități. Orice informație trebuie să corespundă învățăturii Bisericii Ortodoxe, orice abatere, oricât de mică, este exclusă din start. Asta mă obligă să mă documentez permanent, să cercetez diverse lucrări teologice, mai ales atunci când este vorba de articole de analiză ce urmează să apară în paginile ziarului. Nu de puține ori mă consult cu confrații slujitori, le cer chiar ajutorul în diferite situații, iar pe cei mai versați în domeniu îi rog să scrie pentru ziarul nostru. Trebuie să recunosc că este o muncă ce mă solicită foarte mult, însă în același timp, îmi oferă o deosebită bucurie spirituală, deoarece știu că prin intermediul “Altarului Credinței” în casele și în sufletele oamenilor pătrunde o rază de Adevăr. Vă dați seama că nu aș putea realiza nimic fără aportul echipei redacționale, care constă din oameni dăruiți muncii pe care o fac și care conștientizează responsabilitatea pe care o au
față de cititor.
– Ce sentimente vă încearcă acum, la aniversarea ziarului?
– Sunt bucuros că am putut ajunge până aici, dar, în același timp, privesc înapoi cu o doză de autocritică. Analizând perioadele prin care a trecut “Altarul Credinței”, îmi doresc să devenim mai buni în ceea ce facem pentru ca publicația să fie și în continuare cât mai utilă celor care o citesc. Acești zece ani care au trecut au fost ani de muncă asiduă și de eforturi considerabile, însă nu regret nimic, întreaga echipă ne-am dedicat forțele pentru realizarea unui scop nobil, zic eu. Nu pot să vă spun în ce măsură ne-a reușit acest lucru, cred că cel mai bine o pot face cititorii, însă sperăm din tot sufletul că munca noastră nu a fost zadarnică și fiecare găsește în acest ziar ceea ce îi este mai aproape de suflet.
– Cum vedeți viitorul ziarului?
– Nu vreau să fac prognoze, însă nădăjduiesc că ne vom putea menține la același nivel și în continuare. Avem resurse și potențial, ceea ce ne determină să mergem înainte cu suficient entuziasm pentru a asigura existența ziarului “Altarul Credinței” pentru mulți ani înainte.
a consemnat Nicolae Cârlig.
Salut, voiam doar sa zic ca informatiile gasite aici mi-au fost foarte utile. Poate vei avea bunatatea sa arunci o privire si tu la blogul meu de stiri online. Eu am sa recomand blogul tau si amicilor mei.