Tabăra „Bucurie în Pelinia“

În perioada 22-24 august 2017, copiii şi tinerii din satul Pelinia, r. Drochia s-au adunat la prima ediţie a taberei de vară care s-a organizat pentru ei. Tabără a fost organizată cu binecuvântarea  ÎPS Mitropolit Vladimir de către protoiereului Adrian Ciobanu, parohul bisericii din această localitate, cu implicarea voluntarilor din Asociația Tineretul Ortodox Român (Iași) şi Asociaţia Studenţilor Creştini Orodocşi din Moldova. 

Orice tabără de acest gen îşi propune ca participanţii să descoperă că Biserica este un spațiu unde te poţi simţi liber, fără a fi judecat, şi că poţi să petreci timpul plăcut alături de ceilalţi tineri, să înveţi să trăieşti frumos, să te descoperi pe tine, şi să cunoşti că în jur sunt oameni cu suflet mare şi dornici mereu să îţi sară în ajutor.

Tabăra, la care au participat circa 50 de copii, a început cu consolidarea relaţiei dintre participanţi prin jocurile de cunoaştere.  Iar pentru a petrece timpul util şi cu voie bună, toţi copiii au învăţat câte ceva nou la ateliere desfăşurate de voluntari: unii s-au bucurat să se „descătuşeze“ de surplusul de energie prin atelierul de dans, alţii au dat frâu liber imaginaţiei la atelierile creaţie. Masa de prânz, oferită de părintele Adrain, a fost un bun prilej de a se bucura de a fi împreună, oferind hrănă trupului, fără a neglija sufletul, rugăciunea fiind nelipsită.

Competiţiile sportive, dar mai ales „Vânătoarea de comori“, organizate de voluntari, i-au ajutat pe copii la deprinderea unor abilităţi  necesare: lucrul în echipă, împărţirea şi îndeplinirea în comun a sarcinilor.

Spectacolul pe care l-au organizat copii în ultima seară a reprezentat rezultatul efortului pe care l-au depus copiii în aceste zile. Echipele “Sfântul Nicolae”, “Sfântul Spiridon”, “Sfânta Matrona” şi “Sfântul Pantelimon” au reuşit să aducă bucurie prin scenete, cântece şi dans atât unii altora, cât şi părinţilor aflaţi la eveniment.

La final, pr. Adrian a mulţumit celor care s-au implicat şi au sprijinit această activitate, menţionând că “toţi cei care s-au implicat în desfăşurarea acestei tabere, au avut câte ceva de învăţat. Aceste tabere pot schimba vieți şi influența copii întru apropierea lor de Hristos și de Biserică, arătându-le bucuria şi frumuseţea credinţei, respectându-le totodată libertatea.”

Voluntarii au povestit că au venit la această tabără pentru că sunt dornici să ajute şi să le fie de folos şi altora.

“Nu știu cum să îmi manifest bucuria pe care o simt în momentul de față! Copiii din Pelinia au ceva special, au o energie greu de consumat. Câte zile am stat în această localitate, m-am încărcat cu căldura și afecțiunea copiilor, cu modul lor de a fi. Cu toții sunt foarte prietenoși şi glumeți. Mereu 1a!se întâmplă ca Dumnezeu să adune oamenii frumoși la un loc. Nici voia bună nu ne-am lipsit. Deja pot să spun că îmi e dor de lumea de acolo, de poveștile copiilor și de accentul moldovenesc. Sper să revin cât mai curând pe aceste meleaguri.” (Alexandra Cojocea)

“Prima impresie despre copii a fost aceea că sunt cei mai neastâmpărăţi copii pe care i-am vazut în viaţa mea. Însă, cunoscându-i mai bine, mi-am dat seama că sunt nişte copii plini de viaţă, ageri, care lucrează foarte bine în echipă. Am mai descoperit că sunt foarte talentaţi. Mulţi cântă la diferite instrumente. Astfel, ceea ce părea o tabără sortită eşecului s-a dovedit una dintre puţinele tabere în care efectiv nu puteam să plec, ceva din mine mă ţinea lângă ei. Căldura îmbrăţisărilor din jurul focului o voi păstra multă vreme în sufletul meu.”  (Cristian Zaharia)

“Aceste 3 zile de tabără au fost cu totul deosebite, pline de bucurie şi lumină, ne-am bucurat unii de alţii şi de faptul că chiar şi în jocuri şi diverse activităţi îl putem avea pe Hristos alături de noi. Fiecare zi a ne-a întrunit nu doar la evenimente şi activități, ci şi la numeroase zâmbete și voie bună. Şi cel mai important am învățat împreună să descoperim ce este prietenia. Vine un moment în viața fiecărui om când nu mai învață, dar oferă din ceea ce a devenit din momentul în care l-a cunoscut pe Dumnezeu. Înveți pe alții mai mici ca tine ceea ce ești tu, ceea ce ai trăit. Cunoscîndu-l pe El, îți dai seama că Dumnezeu nu poate fi altceva decât Dragoste, care pe toate le crede, toate le nădăjduiește și nu cade niciodată.” (Natalia Borş)

“Viața e un paradis care mereu ne pregătește și ne dăruiește cele mai frumoase surprize, e un dar pe care Bunul Dumnezeu îl colorează cu cele mai minunate clipe. A fost o tabără de vis, o tabără care mi-a deschis ochii spre o nouă viață și care mi-a lăsat în inimă amprente pe care nu le voi uita niciodată. Ne-am distrat, am făcut activități, dar nu am uitat nici de rugăciune și de Domnul nostru care mereu ne luminează inima și mintea și ne binecuvintează fiecare pas. Sincere mulțumiri părintelui Adrian Ciobanu pentru organizare, rugăciuni, susținere și implicarea lui în activitățile noastre și de asemenea pentru lecțiile de viață oferite.”  (Irina Costin)

Cu speranţa unei noi întâlniri, tinerii din ATOR Iaşi: Adrian Rădeanu, Cristian Zaharia şi Alexandra Cojocea şi din ASCO: Natalia Borş şi Irina Costin, aduc mulţumiri părintelui paroh Adrian Ciobanu, dar şi locuitorilor satului care i-au primit cu căldură pe voluntari.

Sectorul Sinodal Activitate Pastorală pentru Tineret

Filed in:

Articole relevante:

Seri duhovnicești la biserica “Întâmpinarea Domnului”; invitat: Ion Gumenâi, conf. univ. dr. hab. în istorie Seri duhovnicești la biserica “Întâmpinarea Domnului”; invitat: Ion Gumenâi, conf. univ. dr. hab. în istorie
Cercetătorul Emil Dragnev: ”Programul iconografic este o carte în culori, care are început, conținut și ne îndreaptă spre veșnicie” Cercetătorul Emil Dragnev: ”Programul iconografic este o carte în culori, care are început, conținut și ne îndreaptă spre veșnicie”
Spune ce ai trăit în cadrul Pelerinajului Tinerilor Spune ce ai trăit în cadrul Pelerinajului Tinerilor
„Tinerii în fața noilor provocări”. Discuție cu Protoiereul Vasile Ciobanu „Tinerii în fața noilor provocări”. Discuție cu Protoiereul Vasile Ciobanu

Spune-ţi părerea

Publică comentariul

free counters
© 5146 Tineretul Ortodox. All rights reserved.
Proudly designed by Theme Junkie. | Локализация темы wordpress