250 de tineri în pelerinaj la Mănăstirea Hâncu

SAMSUNG DIGITAL CAMERA

Spre finalul Săptămânii Tineretului Ortodox peste 250 de tineri a-u bucurat de un pelerinaj gratuit la Mănăstirea Hâncu. A fost un drum binecuvântat, în care au avut posibilitatea să se roage, să guste din linistea mănăstirii şi să primească o nouă binecuvântare.

Preotul Octavian Moşin, preşedintele Asociaţiei Studenţilor Creştini Ortodocşi, care a adunat şi a însoţit pelerinii ne-a comunicat: “Pelerinajul nu este o simplă excursie, dar un demers pastoral. Mulţi tinerii sunt însetaţi de a vedea astfel de locuri şi mulţi prin giustul rugăciunii şi nevoinţei tocmai prin astfel de deplasări. Aici poţi descoperi o nouă lume, mai înduhovnicită mai liniştită şi simţi dragostea în adevăratul sens al cuvântului.

Numai cunoscându-l pe aproapele îl putem cunoaște pe Dumnezeu, prin iubirea aproapelui ajungem la dragostea față de Cel de Sus. Asta, de altfel, și este porunca divină: ”Să iubești pe Domnul… și pe aproapele ca pe tine însuți.” Tocmai pelerinajul te predispune la comunicare şi trăire în duhul dragostei. Să râvnim dragostea creştină, apoi putem face orice, căci nu vom greși…”.

Filed in: Noutăţi, Activităţi ASCO, Pelerinaje

Articole relevante:

O întâlnire de suflet la Biserica USM O întâlnire de suflet la Biserica USM
Săptămâna Religiei în L.T. ”Liviu Damian” din or. Râșcani Săptămâna Religiei în L.T. ”Liviu Damian” din or. Râșcani
Tinerii însetați de cele sfinte Tinerii însetați de cele sfinte
Gânduri către tineri: ziua a IV-a. Păstrați tinerețea! Gânduri către tineri: ziua a IV-a. Păstrați tinerețea!

One Response на "250 de tineri în pelerinaj la Mănăstirea Hâncu"

  1. Lidia says:

    Ma bucur foarte mult sa stiu ca inca multi tineri in ziua de azi il cauta pe Hristos,si intr-adevar anume in aceste locuri poti gasi linistea de care ai nevoie,dar eu cred ca ar fi mult mai eficient daca noi,organizindu-ne in pelerinaj nu numai fete dar si baieti sa ne informam intii care din manastiri o duc mai greu si sa contribuim si noi cu munca fizica timp de o saptamina -doua la acea manastire ca sa usuram munca maicilor-calugarilor.

Spune-ţi părerea

Publică comentariul

free counters
© Tineretul Ortodox. All rights reserved.
Proudly designed by Theme Junkie. | Локализация темы wordpress